Monica Odagiu a lovit cu mașina mortal un bărbat în București. „Am privit neputincioasă cum se stinge un om în fața mea”

Monica Odagiu a lovit cu mașina mortal un bărbat în București. „Am privit neputincioasă cum se stinge un om în fața mea”

Lorena Pintilie

Actrița și cântăreața Monica Odagiu a fost implicată într-un accident rutier grav, duminică, 9 aprilie, în zona centrală a Capitalei. Aceasta a lovit mortal un pieton în vârstă de 35 de ani. Medicii chemați la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tânărul accidentat, decât să constate ulterior decesul acestuia.

UPDATE 02.05.2023: Monica Odagiu a trecut prin cele mai negre momente din viața sa în timpul zilei de 9 aprilie 2023. Actrița a fost implicată atunci într-un grav accident rutier care a avut loc în centrul Capitalei, care s-a soldat cu decesul unui tânăr de 33 de ani. Blondina a decis atunci să se retragă o perioadă din spațiul public până să liniștesc apele. Până de curând, aceasta și-a anulat inclusiv spectacolele în de la teatrul Național din București și a dispărut inclusiv de pe rețelele de socializare.

Recent, însă, actrița a decis să își reia activitățile zilnice care implică inclusiv apariția sa în spațiul public, mai ales acum, la finalizarea anchetei.

Au trecut mai bine de trei săptămâni de când actrița a accidentat mortal un pieton în vârstă de 33 de ani. Acela a fost momentul care a dat startul unui lung șir de clipe de coșmar pentru actriță. Pe lângă ore întregi petrecute în secția de poliție pentru a da declarații, Monica Odagiu s-a lovit și de comentariile internauților și de speculațiile tabloidelor. Vedeta și-a anulat, ulterior, toate spectacolele din luna aprilie și a plecat alături de mama sa cât mai departe de capitală, pentru a depăși socul suferit. Abia în urmă cu doar câteva zile tânăra a publicat pe rețelele de socializare o postare prin care și-a anunțat revenirea pe scenă.

Este una dintre cele mai grele perioade trăite de mine până acum și dacă nu aș fi avut alături atât de mulți oameni minunați, cărora nu contenesc să le mulțumesc, ar fi fost și mai grea. Am considerat mai mult decât necesară o pauză de la întreaga mea activitate în săptămânile acestea, iar acum, datorită terapiei și susținerii neîncetate, sunt în punctul în care am reușit să mă pun la loc cât să mă pot întoarce pe scenă la ceea ce iubesc, la meseria mea. Tocmai din acest motiv, vreau să vă anunț că mâine, la Cluj, o să urc pe scenă din nou cu spectacolul 'O noapte furtunoasa', iar începând cu luna mai, voi relua toate spectacolele și concertele. Vă îmbrațisez cu tot sufletul și vă mulțumesc că m-ați ajutat să rămân.. eu!”, a scris Monica Odagiu.

După ce a anunțat că își va relua activitatea profesională, Monica a publicat recent o fotografie în care apare alături de alte mari nume ale cinematografiei și teatrului românesc, printre care Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Florin Piersic și Radu, fiul lui Ștefan Bănică Jr. „Un pic de bine”, a adăugat aceasta la poza publicată.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Monica Odagiu (@monicaodagiu)

La aproape o lună de la tragedie, poliția are deja un rezultat al anchetei. În urma analizei probelor înregistrărilor video, declarațiilor martorilor, s-a ajung la concluzia că Alexandru, în vârstă de 33 de ani, nu a încercat să se sinucidă, ci pur și simplu s-a dezechilibrat sau a leșinat. Din păcate, în cădere, el a fost lovit frontal de mașina condusă de Monica, în partea superioară a corpului, rănile suferite la cap fiind incompatibile cu viața.

De asemenea, polițiștii au ajuns la concluzia că actrița a respectat toate regulile de circulație, că a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a evita accidentul, fapt pentru care nu va fi deschis un dosar penal pe numele său. Cel mai probabil, dosarul va fi clasat ca accident.

ȘTIRE INIȚIALĂ: 

Fosta iubită a cântărețului Dan Bittman, Monica Odagiu, a fost implicată, duminică, într-un accident grav în zona centrală a Bucureștiului, în urma căruia un bărbat de 35 de ani și-a pierdut viața. Tragicul incident a avut loc în zona Ateneului Român, unde bărbatul a încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis. Luată total prin surprindere de gestul brusc al acestuia, actrița nu a avut timp să reacționeze lovindu-l din plin.

Tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare ale paramedicilor chemați la fața locului și s-a stins din viață imediat după impact. Actrița a fost dusă la secția de poliție.

Pietonul a murit la scurt timp după impact

Accidentul a avut loc în jurul ore 16:15 în Capitală, pe strada Știrbei Vodă. Accidentul mortal s-a produs în fața stației STB „Luterană”. „La data de 9 Aprilie a.c., în jurul orei 16.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Știrbei Vodă. Din primele informații, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str. Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul stației STB Luterană, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani. În urma accidentului de circulație s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare”, a declarat purtătorul de cuvânt ai Brigăzii Rutiere din București.

Ana Morodan și-a pierdut părinții și bunicii în decurs de un an. Prin ce momente de cumpănă a trecut vedeta de-a lungul anilor

La data de 9 Aprilie a.c., în jurul orei 16.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Știrbei Vodă. Din primele informații, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str. Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul stației STB Luterană, a surprins și lovit un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani. În urma accidentului de circulație s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare.

Monica Odagiu a fost testată cu etilotestul, dar rezultatul a fost negativ. „Conducătoarea autovehicului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație”, au mai transmis polițiștii.

Monica Odagiu

Monica Odagiu: „S-a aruncat în fața mea”

Actrița, vizibil afectată de cele întâmplate, a declarat că nu a avut timp de reacție căci pietonul s-ar fi aruncat în fața mașinii sale. „S-a aruncat în faţa maşinii. A aşteptat până în momentul în care să nu mai am ce să fac şi s-a aruncat în faţa mea”, a declarat Odagiu în primele sale declarații de după accident. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Monica Odagiu: „Am privit neputincioasă cum se stinge un om în fața mea”

La câteva ore după producerea accidentului, actrița a postat un mesaj în mediul online, în care a vorbit despre incidentul traumatizant prin care a trecut. Imediat după, Monica Odagiu a ajuns direct la audieri, însă nu a dorit să dea vreo declarație în fața reporterilor. După ce apele s-au mai liniștit, aceasta a făcut prima postare pe pagina sa de Instagram, unde le-a spus urmăritorilor săi că a rămas traumatizată de cele întâmplate și i-a fost extrem de greu să dea declarații chiar după accident.

Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație în care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am încercat să evit acest tragic eveniment. Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta. Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare”, a declarat aceasta în mesajul său.

Monica Odagiu: „Am nevoie de liniște ca să pot trece peste șoc”

Acuzată de unii internauți că ar fi vrut să ascundă ceva și că de aceea nu a vorbit cu jurnaliștii aflați în fața secției de poliție, actrița a spus că nu are absolut nimic de ascuns. „Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vizavi de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupă de caz și au apucat să verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte. Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit”, a mai scris actrița.

Din păcate, nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face în acele secunde pentru a evita o tragedie. Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul”, a încheiat aceasta.

Doi ani de când Nelu Ploieșteanu a plecat dintre noi. Ce povești neștiute despre marele artist au ieșit acum la iveală

Cine este Monica Odagiu

Monica Odagiu s-a născut în anul 1996 în Brăila într-o familie foarte talentată, începându-și cariera de la o vârstă fragedă. Aceasta a participat la spectacole împreună cu sora sa mai mare, Ana Odagiu, și tatăl său, celebrul chitarist Gelu Odagiu. Pe lângă cariera sa actuală în teatru și cinematografie, Monica a participat încă de mică la spectacole și concursuri de muzică, câștigând primul său premiu la vârsta de șapte ani. Monica și-a lăsat cariera muzicală pe planul doi și s-a concentrat pe cariera sa în actorie.

Blondina și-a început cariera de actriță odată cu rolul din serialul „Pariu cu viața”. Mai mult decât atât, după ce s-a făcut cunoscută, Monica a primit mai multe oferte de a juca în emisiuni, filme, seriale și chiar videoclipuri. Acesta a fost modul în care a întâlnit multe vedete cu renume.

Monica Odagiu în videoclip împreună cu Dan Bittman

În 2016, în perioada în care studia actoria, tânăra a apărut în videoclipul piesei „Stau cu picioarele în apă rece” a trupei Holograf. Atunci l-a cunoscut pe Dan Bittman, iar, la scurt timp, presa a scris că aceștia au început și o relație amoroasă. Deși cei doi aveau apariții publice împreună, niciunul nu a vorbit despre cele vehiculate de jurnaliștii din România.

Mulţi oameni au spus: Băi, de ce nu ieşiţi să spuneţi că nu e adevărat? De ce nu comunicaţi? Am zis că nu e o idee bună. Şi pe mine m-au făcut mai bătrână cu un an. Cică am 25, am 24 încă. Fiecare îşi face meseria cum poate. Noi cumva încercăm să nu intrăm în discuţii. Am zis că nu e o idee bună şi că nu e necesar şi vrem să stăm departe de ele”, a declarat atunci actrița.

Monica Odagiu a mai apărut și în alte filme și proiecte tv cunoscute precum „Team Building”, „Mia își ratează răzbunarea” și „CulTour”.

Surse foto: Facebook - Monica Odagiu, Captură de ercran - YouTube

Surse articol: Hotnews, Viva!, CineMagia Playtech

Articolul urmator
Medicul Monica Pop trage un semnal de alarmă în privința dietei cu apă: „După 40 de zile fără mâncare ești la limita morții. Este extrem de periculos"
Medicul Monica Pop trage un semnal de alarmă în privința dietei cu apă: „După 40 de zile fără mâncare ești la limita morții. Este extrem de periculos"
Stii sa faci fata respingerii unui barbat?
Incepe quiz
Stii sa faci fata respingerii unui barbat?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.