Omenia nu ține cont de vârstă! Un tânăr student și o femeie pensionară merg zilnic la cimitir și curăță mormintele abandonate ale soldaților

Omenia nu ține cont de vârstă! Un tânăr student și o femeie pensionară merg zilnic la cimitir și curăță mormintele abandonate ale soldaților

Alida Enache

Iubirea, bunătatea și respectul vor uni întotdeauna oamenii cu aceleași valori și principii de viață, oamenii cu suflet nobil. Și tocmai aceste persoane reușesc să formeze o echipă uimitoare, care, în timp, ar putea face minuni în întreaga lume. De data aceasta, protagoniștii poveștii noastre sunt un tânăr de aproximativ 20-21 de ani și o bătrânică de aproape 70.

Timpul nu a fost deloc blând cu mormintele veteranilor din Iowa City, Iowa. Pentru că nu au fost îngrijite corespunzător, multe dintre pietrele funerare au fost erodate de vreme și, treptat, au îmbrăcat mantii de murdărie și licheni. Nimeni nu a fost interesat să se ocupe de curățarea și întreținerea lor, însă nu așa ar trebui să fie tratate mormintele unor eroi, mormintele unor oameni care au murit luptând pentru țara lor.

Cei îngropați acolo au dus toate bătăliile Americii, de la Războiul Civil până la conflicte mai recente, și merită să fi respectați și amintiți cu fiecare ocazie. Cel puțin, asta consideră un tânăr de aproximativ 20-21 de ani și buna sa prietenă, o bătrânică de aproape 70.

În anul 2021, Aaron Schultz s-a dus la cimitir pentru a vizita mormântul unui vecin, neavând nici cea mai mică idee de dezamăgirea de care va avea parte acolo. Plimbându-se printre mormintele zdrențuite, și-a dat seama că nimeni nu și-a luat angajamentul de a le curăța și îngriji, așa că a decis să facă el asta. Gestul său vine ca o dovadă de respect față de toți cei care au luptat pentru țară în urmă cu zeci și sute de ani.

"Și-au dat viața pentru a servi această țară, iar eu simt că acest lucru trebuie onorat", a declarat Schultz pentru KCRG-TV.

"Oamenii se gândesc: "Oh, această persoană a murit în 1965, așa că piatra lui de mormânt ar trebui să fie murdară. Dar există o modalitate de a o curăța și de a o păstra exact așa cum a fost", a mai declarat el pentru CBS2.

Și, într-adevăr, tânărul a găsit o metodă de a curăța mormintele persoanelor decedate cu mult timp în urmă, așa că a și trecut la treabă. A cumpărat o soluție de curățare folosită la Cimitirul Național Arlington, raclete de îndepărtare a lichenilor și mucegaiului și, treptat, a făcut o treabă extraordinară.

Imagine cu Madonna White și Aaron Schultz în timp ce curăță morminte

A avut și un ajutor de nădejde, căci o bătrânică de 67 de ani la vremea aceea a vrut să i se alăture. Tânărul și-a postat "proiectul" pe Facebook sperând că va putea influența în bine și alte persoane, iar Madonna White i-a văzut postarea și s-a simțit nevoită să i se alăture. Rudele femeii au servit în armată, așa că s-a bucurat nespus de mult să poată face acest lucru pentru toți cei care și-au dat viața pentru patrie.

"Am fost mișcată de faptul că el a fost interesat de acest lucru", a declarat ea pentru Associated Press.

Și, ulterior, Aaron Schultz și Madonna White au legat o frumoasă prietenie, iar bunătatea și motivația de care au dat dovadă i-a ajutat să restaureze peste 100 de pietre funerare până acum.

"Vom lucra la aceste pietre ale veteranilor până când toate vor fi curate", a spus bătrânica, care este pensionară.

"Este o modalitate extraordinară de a-ți petrece timpul făcând o faptă bună", a adăugat și băiatul, care este student.

În timp ce curăța mormintele, cei doi au "conversații grozave despre tot felul de lucruri", după cum declară chiar ei, iar dorința de a face lucruri bune pentru societate i-a apropiat foarte mult.

O scrisoare din 1916 a ajuns, în sfârșit la destinație, după mai bine de 100 de ani de așteptare

Surse foto: Youtube, iStock

Surse articol: Rd, Flipboard

Articolul urmator
A murit cea mai în vârstă femeie din România! Viorica Hogaș și-a luat adio de la cele lumești la vârsta de 108 ani
A murit cea mai în vârstă femeie din România! Viorica Hogaș și-a luat adio de la cele lumești la vârsta de 108 ani
Cum ar trebui să arate machiajul tău zilnic, în funcție de personalitate
Incepe quiz
Cum ar trebui să arate machiajul tău zilnic, în funcție de personalitate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.