O scrisoare din 1916 a ajuns, în sfârșit la destinație, după mai bine de 100 de ani de așteptare

O scrisoare din 1916 a ajuns, în sfârșit la destinație, după mai bine de 100 de ani de așteptare

Alida Enache

O scrisoare veche, scrisă în urmă cu peste un secol, a ajuns, în sfârșit, după o lungă călătorie, la destinația sa. Din păcate, persoana căreia îi era adresată nu mai locuiește de multă vreme la adresa respectivă și, cel mai probabil, nici nu mai este în viață, având în vedere cât timp a trecut de când i-a fost trimisă.

După o lungă călătorie, o scrisoare trimisă în anul 1916 a ajuns, într-un final, la destinație, în Hamlet Road, în sudul Londrei. Persoanele care locuiesc la momentul actual în acea locație au fost uimiți de corespondența primită și au crezut, inițial, că plicul a fost trimis în 2016, ci nicidecum în 1916.

„Am văzut că pe scrisoare era trecut anul ’16, așa că am crezut că e vorba de 2016. Când ne-am uitat mai atent am văzut că pe timbru era un rege, nu o regină, așa că ne-am dat seama că nu putea fi vorba de 2016”, a spus Finlay Glen, bărbatul care locuiește la acea adresă acum.

El a intrat în posesia scrisorii respective în urmă cu mai mulți ani, însă nu s-a gândit până de curând să o ducă la o asociație istorică pentru a putea fi studiată de experți. Abia după ce a analizat mai bine timbrul, care îl înfățișează pe regele George al V-lea al Regatului Unit, și-a dat seama cât de vechi este plicul. Suveranul a domnit din 6 mai 1910 până la moartea sa, în 1936, moment în care regretata Regină Elisabeta avea numai 10 ani.

Bărbatul nu a vrut să citească scrisoarea după ce a primit-o, având în vedere că deschiderea corespondenței care nu îți este adresată reprezintă o infracțiune pentru britanici. Chiar și așa, după ce a înțeles că este un obiect de interes pentru istorici, fiind trimisă la mijlocul Primului Război Mondial, a și predat-o celor de la Norwood Review, o echipă de experți în domeniu.

„Când ne-am dat seama că este foarte veche, ne-am gândit că e în regulă să o deschidem”, a spus Glen, care a menționat că își cere scuze în cazul în care a comis o infracțiune.

Imagine cu Finlay Glen care ține în mână o scrisoare veche de 100 de ani
Finlay Glen

Însă Stephen Oxford, editorul revistei menționate anterior, a fost de-a dreptul extaziat să intre în posesia acestei scrisori. Ea îi este adresată „Dragei mele Katie”, soția magnatului Oswald Marsh.

„Ca istoric local, am fost uimit și încântat să primesc această scrisoare”, a spus el.

Cea care a scris biletul vechi de 100 de ani este fiica comerciantului de ceai Henry Tuke Mennel, Christabel Mennel. La momentul în care i-a transmis scrisoarea bunei sale prietene, se afla alături de familia sa în vacanță la Bath, în vestul Angliei.

„M-am simțit groaznic aici, am avut o răceală foarte grea”, a scris ea.

După cum menționează Stephen Oxford, fostul proprietar al casei din Hamlet Road, Oswald Marsh, „era un foarte apreciat vânzător de timbre care era deseori chemat ca martor expert în cazuri de fraudă cu timbre”. El a mai spus că plicul respectiv este marcat cu cuvântul „Sydenham”, o zonă din sud-estul Londrei, motiv pentru care consideră că a fost uitat, cel mai probabil, „într-un colț întunecat în camera de sortare din Sydenham și a fost descoperit abia recent”.

La momentul actual, cei de la Norwood Review încearcă să afle de ce a durat 107 ani ca scrisoarea să ajungă la destinația sa și vor realiza un raport în legătură cu acest fapt.

„Astfel de incidente se întâmplă ocazional, nu suntem siguri ce s-a întâmplat în acest caz. Suntem sigur că oamenii vor fi intrigați de povestea acestei scrisori din 1916, dar nu avem informații cu privire la ce s-a întâmplat”, a declarat un purtător de cuvânt al Royal Mail.

O femeie fost model de Only Fans a devenit primar în Ecuador, după ce și-a făcut campanie electorală cu imaginile de pe rețeaua online

Surse foto: BBC

Surse articol: BBC, CNN, Theguardian

Articolul urmator
Caddy de la B.U.G Mafia a ajuns de urgență la spital după ce a suferit un infarct
Caddy de la B.U.G Mafia a ajuns de urgență la spital după ce a suferit un infarct
Care ar trebui sa fie urmatoarea ta destinatie de vacanta?
Incepe quiz
Care ar trebui sa fie urmatoarea ta destinatie de vacanta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.