Protest masiv în București. Ce nemulțumiri au cadrele didactice din România

Protest masiv în București. Ce nemulțumiri au cadrele didactice din România
Alexandra Siromașenco
Marţi, 09.09.2025

Prima zi de școală din acest an a fost una atipică. În loc să participe la festivitățile obișnuite, mii de cadre didactice din toată țara au venit la București, unde au organizat unul dintre cele mai ample proteste din ultimii ani. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile.

Profesorii au ieșit ieri în stradă, în prima zi de școală, pentru a cere demisia ministrului Educației, Daniel David, și pentru abrogarea măsurilor asumate prin Legea 141.

Încă de la primele ore ale dimineții, Piața Victoriei a fost ocupată de profesori veniți cu autocare din toate colțurile țării.

Dascălii vor fi prezenți la ore, dar nu vor preda

În fața Guvernului, protestatarii au afișat bannere cu mesaje precum „Salarii decente. Educaţie demnă”, „Educația merită o felie mai mare de pizza” sau „Azi tăiați din educație, mâine cerșim ca nație”.

Profesorii au anunțat că, deși vor fi prezenți la clasă începând de marți, ei nu vor preda iar orele nu se vor desfășura normal.

Care sunt nemulțumirile profesorilor

Principalele motive de protest vizează pachetul de măsuri adoptat de Guvern prin Legea 141 și care urmează să fie pus în aplicare de Ministerul Educației.

Printre aceste măsuri se numără:

> Creșterea normei didactice, ceea ce, în opinia profesorilor, va conduce la epuizare și la scăderea calității actului educațional.

> Comasarea unităților de învățământ, măsură percepută ca o amenințare la adresa accesului elevilor la educație de calitate, mai ales în mediul rural, din cauza supraaglomerării.

> Creșterea numărului de elevi din clase.

> Diminuarea burselor și reducerea plății cu ora, aspecte care afectează atât cadrele didactice, cât și elevii.

Caz dramatic în Timiș! O învățătoare a făcut AVC după ce a aflat că ar fi rămas fără post

„Protestăm împotriva măsurilor aberante”

Cadre didactice din toată țara au mers până la București pentru a-și face auzite nemulțumirile.

Un profesor de limba engleză din mediul rural, județul Iași, spune că a venit la protest pentru a proteja învățământul românesc și interesele elevilor.

„Protestăm împotriva tuturor măsurilor aberante pe care le-a luat guvernul actual, conducerea actuală. Vreau atât doar, să se audă că noi nu cerem măriri salariale, de data aceasta.

Sunt măsuri care afectează în primul și în primul rând elevii și bunul mers al școlilor în România. Și așa erau probleme destule.

Aceste măsuri, pentru o economie minimă de câțiva lei, duc învățământul românesc cu foarte, foarte mulți ani în urmă”, a declarat Mihai Baltag conform Gândul.

Ilie Bolojan, primele declarații după ce a amenințat că își dă demisia. "Căutați altă soluție, fără mine”

Marșul către Palatul Cotroceni

După câteva ore de protest în Piața Victoriei, miile de dascăli au pornit în marș către Palatul Cotroceni.

Traseul – Bulevardul Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab și Șoseaua Grozăvești – a fost blocat pentru mai bine de două ore.

Protestatarii au scandat „Demisia!”, „România, trezește-te!” și „Abrogare!”.

 protestul profesorilor, mii de dascali in drum spre palatul cotroceni

Ajunși la Cotroceni, o delegație a sindicatelor a intrat la discuții cu președintele Nicușor Dan.

Acesta a declarat că a luat act de solicitările lor și le-a propus o nouă întâlnire peste două luni pentru a evalua impactul măsurilor.

Liderii sindicali au respins însă această variantă și au transmis că protestele vor continua până la demisia ministrului Daniel David și abrogarea legii contestate.

Câte zile de concediu are președintele României? Nicușor Dan se plimbă prin țară cu familia de mai bine de o săptămână

Ce spune ministrul Educației

În timp ce profesorii își strigau nemulțumirile, ministrul Daniel David a făcut un apel la înțelegere.

El i-a îndemnat pe dascăli să fie „realiști”, subliniind că măsurile sunt temporare și că sistemul are nevoie de stabilitate.

„România are nevoie de stabilitate. E neînțelept să soliciți demisia ministrului care totuși a filtrat măsurile prin grile educaționale, care a reușit să nu taie salariile și să le asigure pe toată durata anului, la fel și bursele. Educația nu mai are ce să dea, trebuie să crească. Măsurile sunt temporare”, a declarat Daniel David într-o apariție televizată.

sindicalistii din invatamant au protestat masiv in prima zi de scoala. protestatari cu veste galbene in bucuresti

Ministrul a precizat că a avut mai multe runde de dialog cu sindicatele, dar nu a participat la întâlnirea de la Cotroceni, preferând să propună o discuție separată, pentru zilele următoare.

Sprijin din partea părinților și studenților

Protestul profesorilor a fost susținut și de organizațiile elevilor și studenților, care au transmis că se vor alătura unor acțiuni similare la începutul anului universitar.

De asemenea, asociațiile de părinți au anunțat că sprijină o eventuală grevă generală, considerând că măsurile guvernului subminează viitorul copiilor.

Profesorii au avertizat că, dacă solicitările lor nu vor fi soluționate, nu exclud intrarea în grevă generală.

Atmosfera de început de an școlar este deja foarte tensionată și rămâne de văzut cum vor reuși autoritățile să gestioneze această criză majoră.

Nicușor Dan și-a însoțit fetița în prima zi de școală. Ulterior a discutat cu o delegație de profesori la Cotroceni

Surse foto: facebookfacebookfacebook

Surse articol: stirilekanaldstirileprotvgandul

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Carmen, o femeie de 57 de ani din Baia Mare, este cea mai bătrână mamă de gemeni din România! Soțul ei este cu 22 de ani mai tânăr
Carmen, o femeie de 57 de ani din Baia Mare, este cea mai bătrână mamă de gemeni din România! Soțul ei este cu 22 de ani mai tânăr
Ramona Jurubita | Joi, 06.03.2025
Incepe quiz
Ce vedeta din Romania esti?
Ce vedeta din Romania esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe