Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Accesoriul verii 2017: borseta! Uite cum o poartă fashionistele

Joi, 15.06.2017
de Ionelia Olteanu

Vara anului 2017 este revoluţionar pentru piesele care se purtau foarte mult în anii ’90 şi care sunt din nou la modă. Printre acestea se numără şi borseta, un accesoriu care nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei doamne.

Cum sezonul cald şi-a făcut destul de repede simţită prezenţa, ţinutele trebuie gândite astfel încât să fie cât mai comode şi mai uşor de purtat. Spre exemplu, o variantă pentru genţile voluminoase şi care pot crea disconfort o reprezintă borseta.

Aceasta a fost readusă în atenţia publicului cu ceva timp în urmă, aceasta fiind purtată în special de persoanele care merg la festivaluri sau concerte. Designerii de modă şi-au îndreptat atenţia către acest accesoriu destul de recent, deşi el s-a bucurat de popularitate în ultima perioadă. Borseta a fost analizată şi au fost făcute câteva modificări esenţiale, care reuşesc să adapteze acest accesoriu la tendinţele contemporane.

Marile case de modă au regândit borseta clasică, astfel încât aceasta să poată fi purtată în orice combinaţie de ţinută, de la cele sport până la cele elegante. Accesoriul nu a atras doar atenţia designerilor, ci şi pe a celebrităţilor de la Hollywood. De la Kendall Jenner până la Sarah Jessica Parker, vedetele au dat lovitura pe stradă sau pe covorul roşu cu o versiune extravagantă a borsetei.

Beyonce a fost printre primele care au demonstrat puterea borsetei în anul 2011, în videoclipul piesei „Party”.  

Kendall este „regina reginelor” în ceea ce priveşte purtarea borsetelor.

Jared Leto, câştigător de Oscar, îşi afişează trupul perfect lucrat şi asortează ţinutei pe care o poartă o borsetă de culoare roşie. 

Nici Rihanna nu face excepţie de la regulă şi încearcă să includă accesoriul în fiecare ţinută pe care o afişează. Putem spune că e cu adevărat fashion!

Dacă purtarea acestui accesoriu ţi se părea de modă veche, acum sigur te-ai convins că vara aceasta este un must-have, chiar şi printre vedete. Tu ai mai purta borseta?

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!