Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

8 alimente interzise după detartraj

Redactor Raluca Margean

Indiferent cât de riguroasă este igiena ta dentară, există spații interdentare pe care nu le poți curăța foarte bine, nici cu periuța, nici cu ața dentară. Prin urmare, pe dinți se depune placă bacteriană și tartru. Deoarece tartrul favorizează apariția cariilor și accelerează deteriorarea danturii, stomatologii recomandă efectuarea unui detartraj cel puțin o dată la șase luni, iar în cazul fumătorilor, o dată la 3 luni.

Detartrajul te ajută să-ți menții dinții curați și sănătoși, iar procedura este simplă și nedureroasă. Totuși, după detartraj poate apărea o anumită sensibilitate dentară, astfel că există câteva reguli și restricții pe care trebuie să le respecți după detartraj. Află când poți mânca și care sunt alimentele interzise după detartraj.

Când poți mânca după detartraj?

Dacă detartrajul a fost urmat de o fluorizare, medicii stomatologi recomandă să aștepți aproximativ 30 de minute înainte de a mânca sau bea. Fluorizarea presupune aplicarea pe suprafața dentară a unui gel cu conținut ridicat de fluor cu scopul de a întări protecția smalțului dinților. Dacă mănânci imediat după această procedură, eficacitatea ei scade considerabil.

alimente-interzise-dupa-detartraj-medici-stomatologi

De asemenea, în cazul folosirii instrumentelor de AirFlow după detartraj, se recomandă evitarea consumului de lichide și alimente timp de 30 de minute. AirFlow-ul este o procedură modernă care completează detartrajul și care asigură o curățare în profunzime a suprafeței dentare.

Prin această procedură sunt îndepărtate particulele mici rămase după detartraj, petele de pe dinți și depozitele supragingivale greu accesibile, asigurându-se în același timp un masaj gingival care stimulează circulația sangvină locală.

Procedura de AirFlow constă în proiectarea pe dinți a unei soluții cu un conținut ridicat de bicarbonat de sodiu și apă, care curăță complet zonele greu accesibile și oferă pacientului o senzație puternică de prospețime. AirFlow-ul asigură și sănătatea gingiilor, fiind eficientă în stoparea sângerării gingivale.

Ce alimente sunt interzise după detartraj?

După detartraj, dinții sunt mai sensibili și mai permeabili, astfel că există o probabilitate mai ridicată ca aceștia să se coloreze și pe ei să se depună tot felul de impurități. Din această cauză, după detartraj se recomandă evitarea anumitor alimente și băuturi. Iată, concret, care sunt alimentele interzise după detartraj!

alimente-interzise-dupa-detartraj-femeie-care-mananca-ciocolata

1. Alimente care intră în gingii sau rămân printre dinți, precum:

  • nuci
  • semințe
  • migdale

2. Alimente acide care pot răni gingiile, precum:

  • citrice
  • murături
  • sucuri de fructe

3. Alimente prea reci sau prea calde. Acestea pot provoca durere și de aceea se află pe lista de alimente interzise după detartraj. De obicei, se recomandă evitarea lor timp de 2-3 zile.

4. Alimente sau băuturi care pătează dinții, ca de exemplu:

  • fructe sau legume roșii (mure, afine, coacăze negre, sfeclă sau varză roșie)
  • suc de morcovi
  • ciocolată
  • vin roșu

5. Alimente care trebuie mestecate mult sau se lipesc de dinți, cum ar fi fructele confiate.

6. Condimente precum paprika, curry, șofran, turmeric etc.

7. Băuturi carbogazoase, cafea, ceai și tutun

8. Alimente cu o cantitate mare de zahăr. Aceste alimente sunt interzise după detartraj deoarece zahărul crește aciditatea și favorizează reapariția plăcii bacteriene și a tartrului.

Medicul stomatolog îți va spune exact ce restricții ți se aplică după detartraj. Urmează-i instrucțiunile pentru a-ți menține dinții cât mai sănătoși.  

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.4 (5)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro - timp liber

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Semnificația numerologică a anului 2022. Ce schimbări va aduce cifra 6 în viața ta (30797 vizite)
    2. 15 rugăciuni scurte pentru momentele în care vrei să vorbești cu Dumnezeu, dar nu ești sigur ce să spui (6996 vizite)
    3. Câte icoane trebuie să ai în casă ca să-ți meargă bine în viață (4801 vizite)
    4. Abandonat de mamă la naștere din cauza unui fals diagnostic cu HIV, orfanul Ionuț și-a dedicat viața salvării celorlalți (2244 vizite)
    5. Chiquita aduce bucuria fructului galben-natural pe străzile Bucureștiului, în cea mai recentă campanie outdoor (2178 vizite)
    1. Câte icoane trebuie să ai în casă ca să-ți meargă bine în viață (nota 5)
    2. Dacă nu te vei da bătut niciodată, vei putea ieși până și din cea mai adâncă fântână! - o parabolă evreiască despre cum să dai piept corect cu greul vieții (nota 5)
    3. 15 rugăciuni scurte pentru momentele în care vrei să vorbești cu Dumnezeu, dar nu ești sigur ce să spui (nota 4.6)
    4. Semnificația numerologică a anului 2022. Ce schimbări va aduce cifra 6 în viața ta (nota 3.4)
    1. Punctele cardinale: ce sunt și de ce sunt importante în zodiac (0 comentarii)
    2. 15 reguli care te ajută să ai o poză de profil ca la carte (0 comentarii)
    3. Piramida lui Maslow: ce înseamnă și cum te ajută în viața de zi cu zi (0 comentarii)
    4. 7 sfaturi pentru alegerea celui mai bun brad de Crăciun (0 comentarii)
    5. Zebra este albă cu dungi negre sau neagră cu dungi albe? Misterul a fost elucidat! (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!