Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

ADIO, vacanțe! Restricții și carantină impusă, la munte și la mare!

Luni, 29.06.2020

Se pare că măsurile de relaxare nu au fost înțelese corect de români. Lipsa de prudență, nerespectarea restricțiilor minore și aglomerația foarte mare pe litoral și la munte au dus la o creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri de coronavirus.

 În aceste condiții, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că pot fi introduse măsuri restrictive severe și chiar carantină pentru zonele în care ne petrecem vacanța, în special pe litoral, dar și în valea Prahovei.

plaja

Aglomerația crește riscul de transmitere intracomunitară de COVID-19

În stațiunile de pe litoral, precum Costinești sau Valea Prahovei, nu se respectă nici cele mai mici restricții, după cum a declarat Nelu Tătaru.

”Trebuie să facem o analogie și să vedem ce înseamnă tot turismul de pe Valea Prahovei apoi tot litoralul. Vine populație din toată țara și se reîntoarce, făcând o transmitere comunitară în localitățile lor. Acolo se respectă cel mai puțin regulile și atunci reevaluarea ca și controale la agenții economici, reevaluarea la județele de unde au venit acești conaționali. În următoarele două-trei zile vom vedea județele care au creșteri”

Nici măcar agenții economici nu respectă regulile impuse, de aceea multe terase și cluburi ar putea fi închise. 

„..agenții economici trebuie să respecte regulile care au fost stabilite. Dacă nu sunt respectate, se vor lua măsuri la acei agenți economici, mă refer la terase și cluburi unde nu era respectată nicio regulă.

Este foarte îngrijorător faptul că rata de infectare în România a crescut mult, ajungând la 4%, iar cazurile grave încep să apară și în rândul tinerilor. 

”Avem un sistem medical pregătit dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulenţă crescută şi sunt afectate grupele de risc. Am văzut şi tineri afectaţi”, a mai specificat Ministrul Sănătății. 

Surse foto: Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.9 (22)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!