Când este sărbătorit, de fapt, Sfântul Valentin, conform calendarului ortodox

Când este sărbătorit, de fapt, Sfântul Valentin, conform calendarului ortodox

Ramona Jurubita

Ziua de 14 februarie este cunoscută de toată lumea sub diverse denumiri: Valentine's Day, Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiților. Dar te-ai uitat vreodată în calendarul ortodox să vezi dacă această sărbătoare există cu adevărat la noi? Dacă vei cerceta, vei descoperi că în dreptul acestei date apar alți sfinți.

Valentine's Day este o sărbătoare împrumutată, de care și ortodocșii au început să se bucure, chiar dacă nu are nicio semnificație religioasă pentru ei. Decorul viu colorat, inimioarele care plutesc peste tot și declarațiile de iubire ce se rostesc la fiecare pas fac această zi să fie specială pentru toată lumea. În realitate, aceasta este o dată importantă pentru catolici, fiindcă ei îl celebrează pe Sfântul Valentin, un sfânt roman din secolul al III-lea, în ziua morții sale – 14 februarie.

Și atunci noi românii nu avem un Valentin pe care să îl sărbătorim? Ba da! Doar că în calendarul nostru bisericesc este pomenit într-un alt moment al anului. În dreptul zilei de 14 februarie sunt trecuți Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron și Avraam.

Mulți nu știu că Sf. Sfințit Mc. Valentin, episcopul Umbriei, este celebrat de biserica ortodoxă în fiecare an pe 30 iulie. Tu știai de existența acestei sărbători?

Despre Sf. Sfinţit Mc. Valentin nu se știu multe detalii, ci doar că a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni și că a fost martirizat pentru că unii oameni nu credeau în harul său. A vindecat mulți bolnavi prin intermediul rugăciunilor sale, iar necredincioșii s-au răzvrătit, având în vedere că a convins multe persoane să devină creștine. A fost torturat și închis în temniță.

„Rănile Domnului meu pe trupul meu le port și împlinesc lipsirea patimilor lui Hristos în trupul meu.”, spunea el în perioada în care a fost închis.

Pentru că tot nu și-a pierdut credința, eparhul Romei a poruncit să îi fie tăiat capul. Așa a murit Sfântul Sfințit Mucenic Valentin, luptând până la capăt pentru a duce mai departe numele lui Dumnezeu.

Iată ce s-a scris despre el pe pagina de Facebook Schitul Sfântul Ilie:

„Martirizat la Roma în a doua jumătate a secolului al treilea, el a rămas în conștiința Bisericii lui Hristos ca vindecător al celor bolnavi și sfânt al iubirii creștine și al familiei. În plină zi de sărbătoare, Sfântul Valentin îi binecuvântează pe credincioșii români, o părticică din sfintele sale moaște fiind depusă în Biserica Delea Noua, din București.”

Vrei să știi cum trebuie să te rogi la el ca să te ajute pe tine și pe familia ta? Doxologia a publicat rugăciunea închinată lui:

Rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Valentin

„Sfinte Sfințite Mucenice Valentin, cu smerenie te rugăm, mijlocește pentru noi, cei ce avem trebuință de ajutorul tău. Ascultă rugăciunile noastre, împlinește fiecăruia cererile de folos, fii celor îndoielnici povățuitor în credință, celor bolnavi tămăduitor, celor din primejdii izbăvitor, celor nedreptățiți ajutător, celor vârstnici sprijinitor, tinerilor îndrumător duhovnicesc, școlarilor luminător al minții și tuturor celor ce cu evlavie se roagă ție întotdeauna ascultător. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, ca să nu fim îndepărtați de la iubirea Sa cea sfântă, să nu ne lase să ne pierdem în întunericul păcatelor, ci să ne lumineze cu harul Său, ca să ne învrednicim a fi moștenitori ai vieții veșnice.
Sfinte Sfințite Mucenice Valentin, cel ce cu râvnă ai căutat izbăvirea din păcat a tinerilor, propovăduind viața curată, neîntinată, prin unirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, prin harul Său cel de viață dătător, pe tine dar te rugăm, întărește-i pe aceștia în lupta cu patimile sufletești și trupești.

Sfinte Arhiereu, care ești nădejdea credincioșilor și mijlocitorul nostru, cel ce ai fost păstor vrednic pentru turma ta și cu râvnă ai învățat pe înțelepții vremii cuvântul lui Dumnezeu, tămăduitorule de trupuri și de suflete, apără-ne pe noi, cei ce pe tine te cinstim și neîncetat cu lacrimi de pocăință cerem să îndepărtezi de la sufletele noastre și de la casele noastre toată ispita și tulburarea. Pe tine cu evlavie te rugăm, Sfinte Sfințite Mucenice Valentin, slăvite ierarhe și omule al lui Dumnezeu, ca pe toți cei ce ne sunt aproape să-i ajuți și să-i călăuzești spre mântuire; asemenea și pe cei care nu ne iubesc pe noi să-i întorci către pocăință și să-i luminezi, că tu pururea cuprinzi pe toți în inima ta cea îndurătoare și îndelung răbdătoare, pentru ca, prin mijlocirile tale, împreună cu tine să ne bucurăm de Împărăția cea slăvită a lui Dumnezeu, cea pregătită nouă întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună și Celui fără de început al Său Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Dar acesta nu este singurul sfânt cu numele de Valentin ce apare în calendarul ortodox. Iată ce alte sărbători cu nume asemănătoare există:

  • Sf. Mc. Valentina – 10 februarie,
  • Sf. Mc. Valentin – 24 aprilie,
  • Sf. Valentin – 24 octombrie.

Asta înseamnă că românii care poartă numele de Valentin nu își vor serba onomastica pe 14 februarie, ci pe 30 iulie, 10 februarie, 24 aprilie sau 24 octombrie. Pe 14 februarie oricine vrea poate celebra iubirea, bucurându-se de sărbătoarea împrumutată de peste hotare. Important este să nu amestecăm aceste obiceiuri cu adevărata credință.

Citește și: Valentine's Day - Adevărata poveste a Sfântului Valentin este una extrem de tulburătoare și tragică

Surse foto: iStock

Surse articol: BasilicaDoxologiaDoxologia

Articolul urmator
Ce să NU faci pe furtună, conform doctorului Ciuhodaru
Ce să NU faci pe furtună, conform doctorului Ciuhodaru
Câți prieteni adevărați ai de fapt?
Incepe quiz
Câți prieteni adevărați ai de fapt?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.