Capitala României, lăudată de britanici: „În București simți că ești în mai multe orașe deodată”

De ce să călătorești în diferite țări sau capitale europene, pentru a admira arhitectura, când poți vizita Bucureștiul, care te face să te simți în mai multe orașe în mod simultan?
Sursa foto: Instagram
Capitala României a fost de curând lăudată de englezi, deoarece obiectivele turistice și aspectul clădirilor te pot trimite cu gândul la Paris sau chiar la New York. În plus, potrivit britanicilor, Bucureștiul reprezintă destinația perfectă pentru cei care vor să exploreze un oraș unic cu un buget mic.
Prin urmare, în urma unei vizite în Micul Paris, turiștii au rămas surprinși de frumusețea Arcului de Triumf și de pasajul Macca-Villacrosse, care oferă un aer parizian plimbării. Mai mult decât atât, aceștia au asemănat Ateneul Român cu intrarea dintr-un Amfiteatru Roman, lucru datorat coloanelor lungi și groase.
Sursa foto: Instagram
Pe lângă asocierile cu Franța și Roma, aceștia s-au gândit și la New York, deoarece în timpul unei plimbări prin Parcul Cișmigiu aceștia au avut senzația că se află în Parcul Central din cel mai populat oraș din SUA. În plus, turiștii s-au arătat de-a dreptul încântați de restaurantul Vatra, situat în vecinătatea parcului, unde au mâncat preparate românești și s-au delectat cu dansuri tradiționale.
Sursa foto: Instagram
În ciuda aprecierii acestor obiective turistice, nimic nu i-a impresionat mai tare pe străini decât Palatul Parlamentului, colosala clădire construită de Nicolae Ceaușescu în 1980. Aceștia au rămas marcați de mărimea clădirii, aceasta aflându-se pe locul doi, după Pentagon, în clasamentul celor mai mari clădiri administrative cu uz civil din lume.
După ce străbat Bucureștiul dintr-un capăt în altul și epuizează obiectivele turistice, vizitatorii se grăbesc spre Transilvania, la „Castelul lui Dracula”, pentru a capta cele mai înfricoșătoare cadre și pentru a afla cele mai interesante detalii despre viața lui Vlad Țepeș.
De asemenea, englezii sunt atrași și de Brașov, orașul cu iz medieval al cărui nume proiectat cu litere imense, luminate noaptea, pe muntele Tâmpa, fascinează prin asemănarea izbitoare cu celebrul Hollywood.



Surse foto: iStock, Instagram