Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Cât se dă la o nuntă în 2019 în funcție de relația pe care o ai cu mirii

Vineri, 09.08.2019
de Raluca Margean

Nunțile sunt frumoase, dar costisitoare. Da, e plăcut când îți alegi ținuta, când te machiezi și te aranjezi după ultima modă, dar când evenimentul se termină și vezi că nu ai mai rămas cu nimic în buzunare, vei uita repede cât de bine te-ai distrat. Iar dacă ai mai mult de o nuntă la care trebuie să participi într-un singur sezon, atunci chiar ajunge să te doare sufletul.

Darul de nuntă reprezintă un mod de a ajuta tinerii miri, însă de multe ori întâmpinăm dificultăți în a ști care este suma potrivită pentru o astfel de ocazie. Să întrebi invitații cât să dai la nuntă nu este întotdeauna cea mai bună idee. Iată cum trebuie să procedezi când te confrunți cu această dilemă!

Darul de nuntă depinde de relația pe care o ai cu mirii 

cât dai la nuntă 2019

În ultimii ani există un trend al cadourilor de nuntă, dar acest obicei nu este încă generalizat la noi în țară. Tradițiile noastre par a fi deocamdată mai puternice, astfel că majoritatea cuplurilor se așteaptă să primească o sumă de bani în plic. Dar întrebarea este: CÂT?

Sunt câteva criterii de care trebuie să ții cont când stabilești cât dai la nuntă în 2019, iar cel mai important aspect pe care îl trebuie să-l iei în calcul este relația pe care o ai cu mirii. Astfel, cu cât relația este mai apropiată, cu atât darul de nuntă trebuie să fie mai mare.

Există o ordine care stabilește oarecum valoarea darului de nuntă, iar aceasta este următoarea (de la mare la mic):

1. Nașii. Este o regulă general valabilă că nașii dau cel mai mult la nuntă și cheltuielile sunt pe măsură. Așadar, dacă sunteți în situația asta, pregătiți-vă un buget considerabil.  

2. Gradul de rudenie. Dacă e vorba de sora, fratele sau alte rude mai apropiate, este de la sine înțeles că suma acordată va fi mai mare decât cea oferită prietenilor sau colegilor de serviciu. De obicei, cu cât gradul de rudenie este mai apropiat, cu atât suma va fi mai mare.

cât dai la nuntă 2019

3. Prieteni apropiați. Următorii pe lista de priorități sunt prietenii. Și aici contează cât de apropiați sunteți cu prietenii respectivi, dacă vă vedeți des, dacă au fost și ei la voi la nuntă etc.

4. Colegi de serviciu sau simpli invitați. Cei care oferă cel mai mic dar la nuntă sunt colegii de serviciu. Dacă te duci la nunta șefului, probabil vei avea tendința să oferi o sumă mai mare, dar trebuie să știi că nu este o regulă în acest sens.

Odată ce ai stabilit tipul de relație pe care-l ai cu mirii, un alt aspect care poate conta este locul unde se desfășoară evenimentul. De exemplu, în Capitală, darul de nuntă este de obicei mai mare decât cel din provincie, iar același principiu se aplică pentru orașele mai mari din țară față de orașele mai mici/sate.   

cât dai la nuntă 2019

În ceea ce privește costul meniului, acest aspect este discutabil. Unele persoane spun nu ar trebui să cântărească deloc în decizia ta, însă sunt și persoane care susțin contrariul. Dacă stăm să ne gândim, este un pic ciudat să-i întrebi pe miri cât i-a costat meniul de nuntă. Dar, dacă vrei să ții cont și de acest aspect, te poți interesa la prieteni sau la restaurant și așa vei ști cu cât „să rotunjești” darul de nuntă.

Cât e darul la nuntă în 2019

Pentru că nu putem oferi un răspuns exact la această întrebare, îți vom detalia patru scenarii după care te poți orienta:

Scenariul 1. Dacă sunteți invitați la o nuntă în Capitală, la un restaurant obișnuit și sunteți prieteni cu mirii, puteți oferi o sumă de 1.100-1.300 de lei.

Scenariul 2. Dacă nunta are loc în provincie, iar voi sunteți prieteni cu mirii, darul de nuntă poate fi 1.000-1.100 de lei.   

Scenariul 3. Să presupunem că mergeți la o nuntă în București, iar mirii vă sunt vecini sau cunoștințe. În acest caz, nu trebuie să scoateți din buzunar mai mult de 900-1.000 de lei. 

Scenariul 4. Dacă nunta la care ați fost invitați are loc tot în București, dar voi sunteți rude apropiate cu mirii (veri, mătuși, unchi), darul potrivit este de 1.200-1.300 de lei.

Țineți cont de aceste recomandări, însă gândiți-vă că sumele sunt doar orientative. Decizia finală o luați voi! Dacă vă permiteți, dacă mirii sunt rude apropiate sau prieteni dragi ori dacă pur și simplu v-ați distrat de minune, puteți oferi un dar de nuntă mai generos.

Iar dacă vă pregătiți de nuntă, aflați care sunt cele mai frumoase rochii de ocazie de vară pe care le puteți purta anul acesta!

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (13)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!