Ce este bine să faci în Lunea Mare din Săptămâna Patimilor

Ce este bine să faci în Lunea Mare din Săptămâna Patimilor

Roxana R

În Lunea Mare, creștinii celebrează începutul Săptămânii Patimilor, perioadă în care își amintesc de sacrificiul Mântuitorului și de suferințele pe care le-a îndurat. Este ultima săptămână de post și culminează cu Duminica Învierii Domnului.

În Lunea Mare încep să fie ținute deniile, slujbe speciale care sunt organizare în fiecare seară în bisericile ortodoxe. Aceste slujbe vor avea loc până în Duminica Învierii și au ca scop pomenirea patimilor îndurate de Mântuitor în ultimele sale zile pe Pământ.

Semnificația pe care o are Lunea Mare din Săptămâna Patimilor

În lunea din Săptămâna Patimilor, preotul vorbește la slujbă despre semnificația acestei zile. În această zi, după intrarea triumfală în Ierusalim din Duminica Floriilor, Mântuitorul a vrut să mănânce smochine, pentru că îi era foame. Însă pomul nu avea fructe, iar Iisus s-a înfuriat și l-a blestemat să rămână veșnic fără rod și să se usuce.

Acest eveniment, considerat o minune de către ucenicii Mântuitorului, are și o semnificație simbolică. Toți oamenii sunt chemați spre mântuire, așa cum toți pomii pot da roade. Așa cum pomii roditori oferă ca hrană fructele lor, tot la fel creștinii trebuie să îi ofere Mântuitorului virtuțile lor. Iisus a pedepsit pomul blestemându-l, iar la fel îi poate pedepsi pe oamenii îndărătnici, care nu vor să urmeze calea cea dreptă, care le este menită, scrie CrestinOrtodox.ro.

rugaciune in biserica

De asemenea, părintele amintește de Patriarhul Iosif, care a fost trădat și vândut de frații săi, ajungând astfel sclav în Egipt. Iosif, un tânăr bun la suflet, milostiv și foarte credincios, binecuvântat de Dumnezeu cu darul interpretării viselor, amintește de Mântuitorul Iisus. La fel ca Iosif, Iisus avea să fie trădat de unul dintre „frații” săi, deși a făcut numai fapte bune și a respectat mereu voia Domnului.

Ajuns în sclavie în Egipt, Iosif este ispitit de o femeie și trece cu bine peste acest moment. Este însă acuzat că a păcătuit și ajunge la închisoare. La rândul său, Iisus a fost ispitit de Diavol, a fost acuzat pe nedrept și închis. Din închisoare însă, Iosif reușește să se ridice prin harul său de a tălmăci visele și îl ajută pe faraon să scape țara de o secetă îngrozitoare care avea să urmeze. Mai mult, el a reușit astfel să îi salveze și pe semenii săi, pe iudei, care au fost primiți în Egipt, pentru a scăpa de foamete. Iosif devine un important funcționar la cârma Egiptului. Prin acest gest, de a-și salva frații și întregul popor, în ciuda suferințelor și nedreptăților îndurate, Iosif este considerat de biserică un precursor al Mântuitorului. Iisus, trădat și vândut de Iuda pentru 30 de arginți, i-a iertat pe oameni și i-a mântuit prin sacrificiul Său.

Ce trebuie să faci în Lunea Mare

În această zi, femeile trebuie să înceapă curățenia de Paște în casă și gospodărie. Este mare păcat să te prindă sărbătoarea Paștelui fără să ai casa curată! De aceea, lunea se scot lucrurile în curte, la aer curat, se aerisește bine toată locuința, se spală pereții și, dacă este nevoie, se văruiesc.

Această primenire a casei simbolizează venirea primăverii, un nou început, dar și curățirea de păcate, pentru ca avea sufletul pur înainte de Paște. Curățind casa, gospodăria, dar și sufletele noastre, vom fi gata să așteptăm Învierea Domnului și să înțelegem mai bine patimile și sacrificiul său.

Seara, trebuie să mergi la slujba specială, la denia din Lunea Mare, ca să asculți preotul vorbind despre Patriarhul Iosif și despre pilda smochinului blestemat.

Vezi și Cele două alimente interzise în Săptămâna Mare

Surse foto: Pexels

Articolul urmator
Cea mai puternică rugăciune de Înălțarea Domnului! Poate face minuni dacă este rostită din suflet
Cea mai puternică rugăciune de Înălțarea Domnului! Poate face minuni dacă este rostită din suflet
Care este cea mai mare calitate a ta?
Incepe quiz
Care este cea mai mare calitate a ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.4 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.