Ce înseamnă când găsești aur pe jos și ce trebuie să faci

Ce înseamnă când găsești aur pe jos și ce trebuie să faci

Redactor Raluca Margean

Fascinația oamenilor pentru acest metal prețios este absolut uimitoare. Aurul a dezbinat familii, a construit imperii și a distrus civilizații. I s-au atribuit proprietăți supranaturale și a fost folosit în practici religioase, însă a fost subiect de ceartă și motiv pentru ură sau chiar moarte. Încă din cele mai vechi timpuri valoarea aurului a fost inestimabilă, atât din punct de vedere material, cât și moral. Află în continuare care a fost semnificația aurului în trecut, ce reprezintă el astăzi pentru noi și vezi ce înseamnă când găsești aur pe jos, dar și ce alte superstiții există referitoare la aur.  

Semnificația aurului: trecut vs prezent

Aurul a avut un rol semnificativ în legendele, simbolismul și folclorul celor mai puternice civilizații. În literatura antică, aurul a fost asociat cu puterile eterne și incoruptibile ale divinului, culoarea și luciul său fiind comparat cu soarele și masculinul sacru.

În Grecia antică, aurul era un metal prețios destinat zeilor, aceștia fiind îmbrăcați în aur din cap până-n picioare. Legendele Olimpului sunt pline de zei și zeițe strălucitoare sau de regi (Midas) care transformau tot ce atingeau în aur. Vechii egipteni au fost unii dintre cei mai talentați aurari dintre civilizațiile antice, iar masca de aur a lui Tutankamon reprezintă o dovadă vie a importanței pe care acest popor i-o acorda metalului prețios. Inclusiv Biblia vorbește despre cât de valoros era aurul în Ierusalim.

Nici în timpurile moderne aurul nu și-a pierdut din valoare, ba dimpotrivă. Au existat nenumărate expediții pentru a se găsi aur în diferite colțuri ale lumii, s-au construit orașe cu aurul găsit, dar s-au dus și multe războaie datorită acestui metal scump. Goana după aur a început acum câteva secole, dar nici în prezent nu s-a sfârșit cu adevărat. Cel mai probabil, aurul este și în zilele noastre una dintre cele mai sigure și mai profitabile investiții pe care le poți face în timp.

Aurul: de ce puterea sa de seducție este atât de mare?

ce înseamnă când găsești aur pe jos-bijuterii

Acest metal galben a capturat imaginația oamenilor timp de milenii și continuă să ne obsedeze chiar și în zilele noastre. De ce este aurul atât de captivant?

Aurul este un metal unic. El are un luciu galben constant și este apreciat în special pentru faptul că nu este afectat de agenți corozivi. Aurul nu se oxidează, este maleabil, ușor de prelucrat și greu de distrus. El poate fi folosit pentru a obține bijuterii, dar și alte obiecte, opere de artă sau statui. Culoarea lui nu se estompează ca urmare a efectelor timpului sau elementelor naturii, prin urmare el va fi la fel de strălucitor astăzi, așa cum a fost acum câteva secole sau milenii în urmă.

Datorită acestor proprietăți, aurul este extrem de căutat și iubit, fiind folosit în scop estetic, pentru bijuterii, cât și ca simbol al puterii și al bogăției. Chiar și în zilele noastre, aurul este un adevărat simbol pentru nemurire, indestructibilitate și adaptabilitate și reprezintă totodată ambiția extremă, scopul suprem, perfecțiunea întruchipată și superioritatea spirituală.

Reprezintă aurul o protecție financiară împotriva inflației sau recesiunii?

ce înseamnă când găsești aur pe jos-lingouri

Încă din cele mai vechi timpuri, aurul a fost folosit ca sursă financiară de refugiu deoarece prețul aurului s-a menținut ridicat de cele mai multe ori. Totuși, au fost și perioade de timp în care prețul aurului a scăzut, dar apoi și-a revenit. Specialiștii susțin că aurul reprezintă o investiție la fel de sigură ca orice alt activ și nu este lipsită de riscuri. Într-o perioadă economică de hiperinflație, aurul se poate comporta la fel ca orice alt marfă.

Investiția în aur prezintă multe avantaje, însă și câteva dezavantaje. De exemplu, o astfel de investiție nu-ți aduce randamente concrete, adică dividende sau dobâni, așa cum îți pot aduce celelate active convenționale precum acțiuni, obligațiuni etc. Dacă ai investit în aur poți câștiga doar dacă îl vinzi mai departe la un preț mai bun decât cel cu care l-ai achiziționat.

Superstiții: ce înseamnă când găsești aur pe jos?

Importanța extrem de mare pe care aurul o are în viața oamenilor a făcut posibilă apariția nenumăratelor superstiții legate de acest metal prețios. Iată mai jos câteva dintre acestea, inclusiv ce înseamnă dacă găsești aur pe jos:

  1. Poartă ghinion să iei obiecte din aur găsite jos. Unii oamenii au credința că bijuteriile de aur pierdute păstrează din energiile negative ale persoanei care le-a deținut anterior, așadar în momentul în care ai luat bijuteriile de pe jos, ai preluat și tu din aceste puteri distructive. Totuși, există o soluție să îndepărtezi energiile negative, superstițioșii recomandând să ții bijuteria de aur timp de 7 zile în agheasmă înainte de a purta.
  2. Dacă scapi verigheta pe jos, o arunci sau o pierzi, va interveni un conflict între cei doi soți. Se spune că fie vor divorța, fie vor avea parte de certuri multe sau ghinioane mari.
  3. Dacă visezi aur este de bine. În funcție de situația specifică din vis, există mai multe interpretări ale aurului. De cele mai multe ori, acesta este asociat cu evoluția spirituală și cu descoperirea propriilor calități, așadar înseamnă că se întâmplă în general un lucru bun atunci când îl visezi. Poate fi vorba de câștiguri financiare neașteptate, noroc în dragoste sau chiar o întâlnire neprevăzută cu o persoană importantă. Citește și: Ce înseamnă când visezi bani: Semnificațiile multiple
  4. Nu este bine să ai verighete dintr-o combinație de aur galben și alb. În acest caz, se spune că mirii vor divorţa repede, deoarece au caractere diferite şi nu vor fi niciodată una şi aceeaşi fiinţă. 
  5. Poartă ghinion dacă porți aur și argint în același timp, pentru că aceste două metale prețioase se resping reciproc. Se spune că nu poți avea în viață și bogăție fizică și spirituală, iar pentru că argintul reprezintă lumea spirituală și liniștea sufletească, în timp ce aurul simbolizează mai mult lumea materială și luxul, se crede că aceste două metale nu funcționează bine împreună.

Aurul are o simbolistică puternică, fiind un metal care va fascina multe generații de-acum înainte. Este imposibil de cuprins în cuvinte însemnătatea aurului în ochii oamenilor, de aceea vor exista în continuare multe discuții, controverse, legende și superstiții legate de acest metal prețios. Aurul îți conferă o distincție și o eleganță aparte, așadar poartă bijuterii de aur de fiecare dată când vrei să te simți specială!

Citește și: Cum să porți bijuterii de aur la ținute de zi și de seară

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Rugăciunea „Brâul Maicii Domnului” vindecă sufletele îngenuncheate de suferințe! Când trebuie rostită
Rugăciunea „Brâul Maicii Domnului” vindecă sufletele îngenuncheate de suferințe! Când trebuie rostită
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.4 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.