Ce se întâmplă dacă nu te închini când treci prin fața unei biserici

Ce se întâmplă dacă nu te închini când treci prin fața unei biserici

Redactor Divahair.ro

Nu există zi în care să nu trecem prin fața unei biserici. Deoarece nu putem intra de fiecare dată să ne închinăm, aflându-ne în mașină sau autobuz sau pur si simplu fiind în criză de timp, ne facem semnul crucii în trecerea noastră, rugându-L pe Dumnezeu să ne călăuzească drumul și să ne apere de rele. Totuși, nu toată lumea este de acord cu acest gest. De cele mai multe ori, primim priviri încruntate și chiar cuvinte jignitoare din partea celor din jur, și din acest motiv renunțăm să ne mai închinăm când trecem pe lângă casa Domnului.

Religia ortodoxă ne îndeamnă să ne închinăm mereu: la masă, la rugăciunea de dimineață și de seară, la slujbele de la biserică și, bineînțeles, atunci când trecem prin fața acestui lăcaș sfânt. Acest gest, deși nouă ni se pare un lucru mărunt la momentul respectiv, poate avea o conotație pozitivă și ne poate ajuta să ne ferim de rele, dar și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Atunci când nu mai renunțăm să ne mai închinăm, nici nu este de mirare că relele încep să se abată asupra noastră.

oameni care se duc la biserica

Iată ce se întâmplă dacă nu te închini când treci prin fața unei biserici!

Importanța semnului sfintei cruci în public, așa cum se întâmplă atunci când trecem prin fața unei biserici și ne închinăm, este amintită de Sfântul Chiril din Ierusalim. Acesta spunea, conform basilica.ro, „Să nu ne rușinăm a mărturisi pe cel răstignit”. Așadar, a-ți face cruce atunci când treci prin fața unei biserici este de fapt o recunoaștere a sacrificiului pe care Iisus Hristos l-a făcut pentru omenire, dar și o formă de respect și de căință.

Atunci când renunți la acest gest sau îl faci cu gândul la altceva sau cu rușine, nu mai are nicio semnificație. Închinarea trebuie făcută din toată inima și cu iubire față de Dumnezeu. Dacă te abați de la acest lucru, Dumnezeu nu îți mai primește omagiul, iar forțele întunecate se bucură de îngâmfarea ta și de lipsa de credință.

A-ți face cruce atunci când treci pe lângă o biserică este o afirmare a identității. Îți faci cruce pentru că ești creștin ortodox și pentru că nu ți-e rușine cu religia ta. Dacă nu te închini, te îndepărtezi de Dumnezeu și astfel riști să cazi în păcat, dar și să atragi nenorocirile de partea ta.

În cazul în care te deranjează privirile curioase sau vorbele răutăcioase ale celor din jur, trebuie să îți aduci aminte că a face cruce atunci când treci pe lângă casa Domnului este complet normal. Acolo locuiește Dumnezeu, iar tu îți arăți respectul față de El recunoscând acest lucru. Acest obicei creștin este extrem de vechi, datând din timpul Sfinților Apostoli. Așadar, nu trebuie să te simți jenată de nimic, ci să fii mândră de religia ta.

mama cu copil in biserica

De ce este bine să te închini atunci când treci prin fața unei biserici

 Crucea te ferește de relele trupești

Crucea i-a ajutat dintotdeauna pe credincioși să se vindece de boli, dar și să se apere de necazuri. Crucea nu lipsește din nicio casă, aflându-se pe stâlpii caselor, dar și în colțurile lor. Nimic nu poate fi făcut fără Dumnezeu. Luăm crucea cu noi sub formă de lănțișor, dar și sub formă tipărită, în cărțile de rugăciuni sau în iconițe. De ce facem acest lucru? Pentru ca Dumnezeu să fie cu noi la orice pas și pentru a ne ajuta să ne ferim de nenorociri și de accidente. Făcându-ți cruce atunci când treci prin fața unei biserici, îl rogi pe Domnul să fie cu tine în ziua respectivă și să îți lumineze calea.

Crucea te apără de spiritele rele

Acest simbol creștin este folosit din cele mai vechi timpuri pentru a alunga spiritele rele, dar și pentru a sfinți locuri. Atunci când te închini când treci prin fața unei biserici, imaginează-ți că faci acest gest pentru a-ți sfinți sufletul, dar și pentru a primi bucuria învierii lui Hristos în viața ta. Dacă Îl ai pe Iisus cu tine în inimă, nimic nu poate să îți stea în cale, nici măcar energiile negative.

Orice creștin trebuie să se închine atunci când trece prin fața unei biserici. Acest gest este perfect normal și are o semnificație profundă în viața noastră. Dumnezeu este mereu cu noi, dar doar dacă știm cum să ne apropiem de El.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Rugăciunea de la 12 noaptea te ajută să treci peste momentele grele
Rugăciunea de la 12 noaptea te ajută să treci peste momentele grele
Treci repede peste despartiri?
Incepe quiz
Treci repede peste despartiri?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (26)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.