Cele mai ciudate legi din lume
Respectăm legile pentru că acestea sunt norme obligatorii care sprijină armonizarea relațiilor dintre oameni, precum și dezvoltarea și buna funcționare a unei societăți.
Dar ce facem atunci când legile țin cont de superstiții, prejudecăți și opinii absurde asupra modului în care ar trebui să trăim, conform religiei și părerilor strămoșilor, deloc valabile astăzi?
Te-ai fi gândit vreodată că e ilegal să vinzi... găurile de la gogoși? În Nebraska, se pare că este. La fel cum, dacă locuiești în Colorado, este cât se poate de ilegal să împrumuți un aspirator sau să „împuști” funcționarul de la ghișeu cu un pictol cu apă, în cazul în care se intamplă să locuiești în Louisiana. Iar în Vermont, femeile trebuie să obțină o permisiune scrisă de la soțul lor, dacă vor să poarte o proteză dentară. Iată cum soțul decide dacă ai fost o soție suficient de bună încât să meriți să mai zâmbești, larg, din nou.
Atunci se întâmplă ceea ce numim, cu amuzament, tragedie socială.
Te întrebi ce poate fi mai rău decât să ți se interzică, așa cum se întâmplă în Suedia, să tragi apa la toaletă după ora zece seara? Iată un top cu legi ciudate și absurde care nu ți-ai fi imaginat că ar putea exista!
Vezi mai jos un clip video cu cele mai stupide 50 de legi din America!
1. În șapte state din Statele Unite, Constituția interzice ateilor să dețină funcții publice.
2. Căsătoria interrasială este ilegală în Alabama!
3. Până în 2008, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat legea nr.1820 a Consiliului de Securitate al ONU, prin care violul și alte forme de violență sexuală echivalează cu o crimă de război!
4. Din 1986, autoritățile americane au avut dreptul legal de a accesa orice e-mail vechi de 180 de zile, fără mandat.
5. În Alabama este ilegală folosirea de confetti.
6. În Arabia Saudită este ilegal ca femeile să conducă o mașină.
7. În Dubai, sexul extramarital este împotriva legii și poate duce la condamnări la închisoare de peste un an. Ceea ce înseamnă că, în cazurile de viol, atât victima, cât și făptuitorul ar putea ajunge să fie acuzați de aceeași crimă.
8. În Arabia Saudită nu există o vârstă minimă pentru căsătorie. În 2008, un tribunal a refuzat o fată de 8 ani, care a cerut divorțul de la soțul ei de... 58 de ani.
9. În 29 de state din SUA este legal să concediezi o persoană care este gay.
10. În Grecia, poliția are dreptul să aresteze pe oricine este suspectat de HIV. Polițiștii au, de asemenea, permisiunea de a forța testarea HIV, de a face publice numele persoanelor depistate pozitiv cu HIV și de a le evacua din casele lor.
11. În Utah, soțul este responsabil pentru acțiunile soției sale atâta vreme cât este cu ea în momentul „acțiunilor” sale.
12. În Kentucky, o femeie nu se poate recăsători cu același bărbat de mai mult de trei ori.
13. În unele părți ale Indiei, un bărbat care are datorii își poate oferi soția, garanție, până la plata datoriei.
14. În Grecia, dacă cineva dorește să se căsătorească, legea impune ca aceștia să-și publice anunțul de nuntă într-un ziar.
15. În Massachusetts este ilegal ca femeia să stea deasupra în timpul sexului.
16. Tot în Massachusetts este ilegal ca un bărbat și o femeie să închirieze o cameră de hotel pentru sex.
17. În Virginia este ilegal ca un bărbat să lovească o femeie în pat, în timpul sexului.
18. În Norvegia există o lege care protejează toți câinii și pisicile de sex feminin de sterilizare. Numai câinii și pisicile de sex masculin pot fi sterilizați.
19. În Rusia, Vladimir Putin a declarat ilegal să li se dezvăluie copiilor că există „gay”.
20. În Colorado este ilegală colectarea apei de ploaie. Se pare că agricultorii și proprietarii terenurilor sunt pedepsiți pentru acest lucru.
21. În Australia este ilegală schimbarea unui bec de către o altă persoană decât un electrician licențiat!
22. Singurele țări în care divorțul este ilegal sunt Filipine și Vaticanul. Să fie, oare, o metodă sănătoasă adoptată pentru a învăța adulții să comunice?
23. În Singapore, comercializarea gumei de mestecat – sau mestecarea gumei – aduce cu sine o amendă de 1.000 de dolari!
24. În Arkansas încă există o lege instaurată în anii 1800, care prevede că soțului îi este permis să-și bată soția. Dar numai o dată pe lună! Să râdem?
25. În Iowa este ilegal ca un bărbat cu mustață să sărute o femeie în public!
Data viitoare când mai ești tentată să spui despre o lege că „este ciudată”, amintește-ți ceea ce tocmai ai citit și totul ți se va părea mult mai ușor! Știi cum se spune: întotdeauna se poate mai rău. Cred că tocmai ai experimentat asta și poți fi recunoscătoare că trăiești în România. Cel puțin astăzi.
Surse foto: iStock