Citate despre viața grea pe care trebuie să le știe oricine

Citate despre viața grea pe care trebuie să le știe oricine

Adina Saleh

Acestea sunt cele mai inspirate citate despre viața grea, care te vor face să privești lucrurile din alt unghi, să adopți o atitudine pozitivă asupra vieții și, de asemenea, te vor face să înțelegi că totul se întâmplă cu un scop în viață.

o mana de femeie care tine o cana inscriptionata cu un mesaj pozitiv si o margareta galbena in cana

Cele mai inspirate citate despre viața grea

Viața nu este întotdeauna așa cum ne-o dorim. Uneori simțim că am ajuns la capătul puterilor și că nimic nu ne poate face să mergem mai departe. Însă, în multe astfel de situații tot ce avem nevoie este un sfat sau o vorbă care să ne ridice moralul pentru a o putea lua de la capăt și a merge mai departe. Unele cuvinte pot face minuni și ne pot ajuta să privim altfel viața.

De-a lungul timpului oamenii au apelat la puterea cuvintelor pentru a se vindeca de suferințe, iar pentru asta s-au folosit de vorbele celebre ale unor înțelepți. De asemenea, pentru a se autosugestiona și a putea trece peste necazuri, au apelat la așa zisele citate despre viața grea, iar atunci când nu au avut acces la cuvintele celebre ale unor personalități, oamenii simpli de la țară au creat propriile zicale și citate despre viața grea, care reprezentau adevărate învățăminte transmise de la o generație la alta, prin viu grai.

Iată câteva dintre cele mai cunoscute zicale preluate din popor, care au legătura cu viața.

  • Să nu depinzi prea mult de nimeni.
  • Apa limpede până nu-i vedea pe cea tulbure n-o lepăda.
  • Când nu poți face ce vrei, trebuie să faci ce poți.
  • Cască ochii la tocmeală și nu după ce te înșală.
  • Cheltuiește, dar vezi ce mai rămâne.
  • Cinstește pe bătrâni, că și tu ai să fii bătrân.
  • Copilul trebuie păzit și bătrânul respectat cât este în viață.
  • Cu ce știi sfătuiește, cu ce poți ajută.
  • Adună la tinerețe ca să ai la bătrânețe.
  • Cumpără la timp și vei avea la nevoie.
  • Dacă de înțelepți o povață e apreciată, de proști e ca o jignire considerată.
  • Dă-i cu cinstea, să piară rușinea.
  • Din două rele alege-l pe cel mai mic.
  • Nu alerga după căruța care nu te așteaptă.
  • Ferește-te de câinele mut și de omul tăcut.
  • Nu lăsa pe mâine ce poți face azi.
  • Să te întinzi atât cât ți-e plapuma.
  • Strânge bani albi pentru zile negre.
  • De omul viclean să fugi toată viața.
  • Adu-ți aminte că viata este scurtă!

Citește și: Citate despre femei

zaruri albe cu litere de culoare neagra inscriptionate pe ele, asezate pe o masa, iar pe cele asezate in centru scrie Carpe Diem

Cele mai triste citate despre viață

Citate despre viața grea ne-au lăsat și marii înțelepți ai lumii. Aceste maxime, deși, unele sunt foarte vechi, chiar de mii de ani, sunt încă de actualiate și perfect valabile și în zilele noastre. Iată câteva dintre cele mai triste.

  • Cine a îndurat suferințe, își amintește de ele. Cicero
  • Suntem mult prea mulți împreună; dar murim din singurătate. Albert Schweitzer
  • Dacă absența mea nu te afectează atunci prezența mea nu mai are niciun rost. Anonim
  • Cel mai dureros lucru în dragoste e că sufletul ți-l fură de obicei cel ce are mai puțină nevoie de el. Caragiale
  • Nu-ți mai îngreuna sufletul. Învață să renunți la toate lucrurile care nu-ți sunt destinate. Sri Shankar
  • Am văzut oameni cu inima în bucăți salvând persoane ce aveau doar o zgârietură. Anonim
  • Sunt lacrimi atât de grele şi de fierbinţi, încât ochii nu le pot plânge; ele zac în inimă arzând-o. Nicolae Iorga
  • Mai bine să fii nefericit singur decât lângă cineva. Marylin Monroe
  • În ciuda celor mai bune eforturi ale tale, oamenii vor fi răniți când este timpul să fie răniți. Haruki Murakami
  • Oglinda ne este cel mai bun prieten, pentru că nu râde niciodată atunci când plângem. Charlie Chaplin

Citeste și: Citate despre fericire

doua tablite cu mesaje motivationale asezate unul langa celalalt pe o masa din lemn maro

Citate celebre despre viața grea

Următoarele citate despre viața grea se numără printre cele mai celebre zicale de acest fel și ele aparțin unor personalităti marcante. Aceste maxime te pot inspira și ajuta să privești viața cu mai mult optimism.

  • Trăiește ca și cum ai muri mâine. Învață ca și cum ai trăi veșnic. Mahatma Gandhi
  • Dacă ai voința de a izbândi, vei atinge jumătate din succesul tău; dacă nu, vei ajunge la jumătate din eșecul tău. David Ambrose
  • Zâmbetul lasă loc de lacrimi, iar bucuria tristeții și fericirea tragediei. Jim Rohn
  • Atâta de adesea ni se întâmplăs să ne trăim viața în lanțuri și nu știm vreodată că aveam cheia de a ne elibera. The Eagles, Already Gone
  • Dacă iubeşti cu adevărat pe cineva şi îţi pasă de el, poţi supravieţui multor dificultăţi. Calvin Klein
  • Ne putem distruge pe noi înșine prin cinism și deziluzionare la fel de eficient ca și cu niște bombe. Kenneth Clark
  • Persoana care ştie ce e viaţa priveşte dificultăţile ca pe nişte oportunităţi. Jim Rohn
  • Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate. – Winston Churchill
  • Spiritul uman este mai puternic decât tot ce îl afectează. C.C. Scott
  • Acolo unde cei înfrânți văd bariere, învingătorii zăresc trambuline.  Robert Brault
  • Confruntările, dezamăgirile și provocările vieții sunt trasate de fiecare generației de parcă ar fi prima care trece prin asemenea încercări. Anonim
  • Niciodată nu trebuie să plângi și să te descurajezi, totdeauna trebuie să cânți și să ții fruntea sus.  Emile Zola
  • Nu există mare diferență între cel ce renunță la viață și cel ce renunță la speranță. Jim Rohn
  • Nu trebuie să cauți oportunitățile la distanță, ci în apropiere, chiar în locul în care te afli. Jim Rohn
  • Dacă nu obții tot ce îți dorești, gândește-te la lucrurile nerealizate pe care nu ți le dorești.  Oscar Wilde
  • Dacă nu îți place un lucru, schimbă-l ; dacă nu poți să îl schimbi, schimbă felul în care gândești despre el.  Mary Engelbreit
  • Nu-mi este frică de mâine, pentru că am văzut ziua de ieri și o iubesc pe cea de astăzi.  William Allan White
  • În tinereţe, intrăm în dificultăţi; la bătrâneţe, dificultăţile intră în noi. Beverly Sills
  • Pentru că nu am avut voința necesară să plătim prețul durerii provocate de disciplină, îl plătim pe cel mai mult chinuitor, al regretelor. Anonim
  • De fapt, ceea ce se dovedește o formulă a succesului pentru unul dintre noi, poate duce la prăbușirea altuia. Anonim
  • Am învăţat că drumul progresului nu este nici scurt şi nici fără dificultăţi. Marie Curie
  • A neglija oportunitate ce ni se oferă azi, înseamnă a ne întârzia viitorul mai bun. Jim Rohn
  • Norii vin plutind deasupra vieții mele, fără a purta ploi sau furtuni, ci pentru a da culoare cerului meu în asfințit. Rabindranath Tagore
  • Bucură-te de lucrurile mărunte căci, într-o zi, ai putea să-ți dai seama că acestea au fost cu adevărat mărețe. Robert Brault
  • Nu orice zi poate fi bună, dar există ceva bun în fiecare zi.  Anonim
  • Oamenii sunt atât de fericiți pe cât își propun să fie. Abraham Lincoln
  • Creatorul nostru ne-a făcut unici, și a rezervat pentru fiecare dintre noi, răspunsuri unice la această provocare care este viața. Jim Rohn
  • Mulți vor urî pe cei ce vor căpăta o viață mai bună; deși sărăcia nu îți dă nici un motiv de bucurie și nici dragoste. Anonim
  • Înghite o broască dimineață și nu vei întâlni nimic mai dezgustător în tot restul zilei. Nicholas Chamfort
  • Adevărata călătorie de descoperire constă nu în a căuta noi teritorii, ci în a vedea cu ochi noi. Marcel Proust
  • Căută mereu căi pentru a transforma problemele în oportunități. Jim Rohn
  • Iubește-te pe tine mai întâi și toate celelalte se vor așeza de la sine. Lucille Ball
  • Trebuie să te implici şi să te angajezi faţă de tine însuţi că nu te vei lăsa abătut din drum şi că vei persevera nu atunci când lucrurile merg uşor, ci când întâmpini dificultăţi -dificultăţi cu adevărat serioase, care te fac să te îndoieşti de tot şi de toate, inclusiv de tine însuţi. -Colin Turner
  • Viața este 10% cum o faci și 90% cum o primești. Irving Berlin
  • Adevărul e că toată lumea te va răni. Trebuie doar să-i găsești pe aceia pentru care merită să suferi. Bob Marley
  • Cine se subestimează, nu e în stare să trăiască singur.  Balzac
  • Am descoperit că lucrurile nu se schimbă niciodată de la sine. Anonim
  • Suntem cu toții în mocirlă, dar unii din noi privesc către stele. Oscar Wilde
  • Omul are nevoie de dificultăţi pentru că acestea sunt necesare ca să se bucure de succes. A.P.J. Abdul Kălam
  • Oricine, în această viaţă, are parte de provocări şi dificultăţi… Pacea vine prin speranţă. James E. Faust
  • Omul care nu posedă o viață interioară este sclavul a tot ce îl înconjoară.  Henri Frédéric Amiel
  • Viața este un naufragiu, dar nu trebuie să uităm să cântăm în bărcile noastre de salvare.  Voltaire
  • Într-adevăr apar uneori dificultăţi, dar bunul simţ şi intenţiile cinstite ne vor ajuta să trecem prin ele. Thomas Jefferson
  • Majoritatea se încadrează în două categorii – fie săraci care încearcă să devină bogați, fie bogați care încearcă să descopere fericirea pe care o aveau când erau săraci. Anonim
  • Prima lecție a vieții este aceea că iarna va veni mereu. Jim Rohn.
  • Nefericirea este o boală molipsitoare.  Martha Graham
  • Nu avem putere asupra vântului, dar ne putem ajusta pânzele. Anonim
  • Secretul vieții este să cazi de șapte ori și să te ridici de opt. Paulo Coelho
  • Am căutat întotdeauna să transform orice dezastru într-o oportunitate. John D. Rockefeller
  • Când ți-e foame, mănânca-ți orezul. Când ești obosit, închide ochii. Prostii vor râde de mine, însă înțelepții vor înțelege ce vreau să spun. Lin-Chi
  • Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane. Bill Meyer
  • Trebuie să ne dorim să scăpăm de viața pe care am plănuit-o pentru a avea viața care ne așteaptă. Joseph Campbell
  • Omul are tendința de a învinovăți pe oricine altcineva sau orice altceva pentru incapacitatea noastră de a evolua. Jim Rohn
  • Fiecare dintre noi este afectat negativ de ceva în fiecare zi. Jim Rohn.
  • Exploatați clipa așa cum vi se oferă și modelați-o astfel încât să vă ofere un viitor mai bun. Anonim
  • Să ne ridicăm și să fim recunsocători pentru că, chiar dacă nu am învățat multe astăzi, am învăța măcar puțin și dacă nu am învățat puțin cel puțin nu suntem bolnavi, iar dacă suntem bolnavi, cel puțin nu am murit; așadar, să fim recunoscători. Buddha
  • Suntem în continuu confruntaţi cu o serie de mari oportunităţi deghizate în mod iscusit în probleme irezolvabile. Jim Rohn
  • Cel mai simplu mijloc de a-ți păstra voioșia este să mergi mereu înainte, neprivind decât drept în fața ta.  H.F. Amiel
  • Cel mai bine și-a folosit viața cel care s-a bucurat cel mai mult de ea.  Butler
  • În centrul fiecărei dificultăţi se află o oportunitate. Albert Einstein
  • Un șir neîntrerupt de mici acte de voință dau un rezultat foarte mare.  C. Baudelaire
  • După şase mii de ani de istorie, viaţa este un amestec de ocazii favorabile şi dificultăţi. Aşa stau lucrurile. Jim Rohn
  • Înfrângerea nu este amară decât dacă o guști. Joe Clark
  • Unii oameni bombănesc mereu pentru că trandafirii au spini; eu sunt recunoscător că spinii au trandafiri. Alphonse Karr
  • Dacă te gândești la un dezastru, îl vei avea. Aplecă-ți mintea către moarte și vei grăbi plecarea ta din această lume. Gândește pozitiv și stăpânitor, cu încredere și credința, iar viața va deveni mult mai sigură, mai vie în acțiuni, mai bogată în realizări și experiența.  Swami Vivekananda
  • Cel care cunoaște atât de puțin natura umană încât caută fericirea prin schimbarea a tot ce îi stă în putere cu excepția propriei lui dispoziții, își va risipi viața în eforturi zadarnice.  Samuel Johnson
  • Lucrurile simple sunt și cele extraordinare și numai cei înțelepți pot vedea asta. Paulo Coelho
  • Eram trist pentru că nu aveam încălțări până când am zărit pe stradă un om fără picioare.  Zicala persană
  • Fiecăruia i se dă o cheie către rai ; aceeași cheie deschide și porțile iadului.  Proverb antic
  • Mulți și-au stabilit scopuri ambițioase și au visat visuri mărețe, dar în ziua în care și-au dat ultima suflare nu au lăsat în urmă nici o dovadă a existenții lor, în afară de un certificat de naștere, o piatră de mormânt și jumătate de milion de dolari cheltuiți pe bunuri. Jim Rohn.
  • Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți. Jonathan Swift / Benjamin Franklin
  • Numai copiii au dificultăţi mai mari decât ei. Cella Serghi
  • Fiți recunoscători pentru toate greutățile pe care le aveți de depășit. Toate încercările pe care aveți de trecut vor lucra pentru voi și nu împotriva voastră. Jim Rohn
  • Dacă vrei să ai o viață fericită, leagă-o de un scop, nu de oameni sau de lucruri. Albert Einstein
  • Secretul succesului constă în conceperea unei rezolvări fericite a oricărei dificultăţi. Henry David Thoreau
  • Marea descoperire a generației mele este că ființa umană își poate schimba viața prin schimbarea atitudinii ei. William James
  • Cei care doresc să cânte, găsesc întotdeuna un cântec. Proverb suedez
  • Amânarea de azi va aduce mâine regrete. Anonim
  • Nu te lăsa doborât de încercări şi dificultăţi şi nici nu construi ziduri mentale pentru a exclude durerea din viaţa ta. J. Donald Walters
  • O persoană iubitoare trăiește într-o lume iubitoare. O persoană ostilă trăiește într-o lume ostilă ; fiecare întâlnește în viața propria lui reflectare. Ken Keyes, Jr.
  • În fiecare om sălășuiește un soare - totul e să-l lăsăm să ardă. Socrate
  • Există suflete pe lumea asta care au darul de găsi fericirea oriunde și de a o lăsa în urmă atunci când pleacă. Frederick Faber
  • Există întotdeauna flori pentru cei care doresc să le vadă. Heneri Matisse
  • Oricând cazi, culege câte ceva de pe pământ. Oswald Avery
  • Nu folosiți ziua de azi pentru a retrăi mental ziua de ieri sau pentru a aștepta venirea zilei de mâine, căci mâine în momentul care vine se va numi tot astăzi. Jim Rohn
  • Îndreaptă-ți fața către soare și lăsă umbra în spatele tău.  Proverb maur
  • Omul are nevoie de dificultăţi; ele sunt necesare pentru sănătate. Carl Gustav Jung
  • În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora.  Anonim
  • Oamenii sunt totdeauna duşmanii întreprinderilor în care văd dificultăţi. Niccolo Machiavelli
  • Nu mă gândesc la toate nenorocirile, ci la frumusețea care totuși rămâne. – Ana Frank
  • Gândește precum o regină. Unei regine nu îi este teama de eșec. Eșecul nu este decât o treaptă către măreție. – Oprah Winfrey
  • Nu vă rugați pentru ca lucrurile să fie mai ușoare, ci rugați-vă pentru mai multe obstacole și mai multe provocări, pentru că acestea modelează caracterul și voința omului de a învinge. Jim Rohn
  • Atunci când ești îngrămădit într-un colț și totul pare a fi împotriva ta, până într-atât încât simți că nu mai poți suporta asta nici măcar încă un minut, nu te dă bătut niciodată, căci orice lucru are un loc și un timp al refluxului. – Harriet Beecher Stowe
  • Adevărata satisfacție nu depinde de ceea ce avem; un butoi a fost îndeajuns pentru Diogene, dar o lume întreagă a fost prea mică pentru Alexandru cel Mare. – Charles Caleb Colton
  • Norocul se dă deoparte din calea nefericirii. Menține-ți spiritul înalt. Lucrurile bune vor veni spre tine și tu vei apropia de lucruri bune. – Glorie Abelhas
  • Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim. – Proverb italian
  • Una din dezamăgirile vieții este aceea că prietenii îi vor părăsi pe cei ce pornesc în căutarea vieții mai bune. Jim Rohn
  • O sămânță de îndoială, frică sau neîncredere, plasate în minte, va produce rezultate înrudite. Jim Rohn
  • Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei. – Will Foley
  • Am descoperit că atunci când iubești viața, viața te iubește și ea la rândul ei. – Arthur Rubinstein
  • Muncește ca și cum nu ai avea nevoie de bani, iubește ca și cum nu ai fost rănit niciodată și dansează ca și cum nimeni nu te privește. Anonim
  • Sădim semințe care vor înflori în funcție de viețile noastre, așa că, cel mai bine, ar fi să smulgem buruienile mâniei, zgârceniei, invidiei și îndoielii. – Dorothy Day
  • Lucrurile încep să se schimbe atunci când omul are de înfruntat dificultăți, iar situația exterioară se modifică grație schimbării ființei interioare. Jim Rohn
  • Repede ar cădea viaţa într-o inactivitate plină de toropeală, dacă ar trebui să se părăsească tot ce prezintă dificultăţi. -Seneca
  • Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare. – Proverb chinezesc
  • Viața a fost întotdeauna o chestiune de alegere a momentului potrivit pentru a acționa. Paulo Coelho
  • Dacă iubești viața, nu risipi timpul, pentru că timpul este materia din care e făcută viață. Bruce Lee
  • Omul este produsul gândurilor lui ; el devine ceea ce gândește. – Mahtama Ghandi
  • Acestea sunt ultimele mele cuvinte pentru tine. Nu te teme de viață. Crede că viața merită trăită, iar această credință te va ajuta să creezi realitatea. – William James
  • Adevăratele dificultăţi încep atunci când putem face ceea ce dorim. -Thomas Henry Huxley
  • Întinde-te către stele chiar dacă trebuie să stai pe un cactus. – Susan Longacre
  • Ratezi 100% șansele de care nu profiți. Wayne Gretzky
  • Trăiești doar o dată, însă dacă o faci cum trebuie, e suficient. Mae West
  • În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim. – Robert Brault
  • Curajul nu este absența fricii, ci credința că altceva este mai important decât frica. Ambrose Redmoon
  • Este viața atât de întunecată? Nu cumva mâinile tale sunt prea mici, sau viziunea ta prea împaclită ? Tu ești acela care trebuie să se înalțe. – Dag Hammarskjold
  • Soarele nu strălucește doar pentru câțiva copaci și câteva flori, ci spre bucuria întregii lumi. – Henry Ward Beecher
  • Cel mai bogat om nu este cel care are cel mai mult, ci cel care are nevoie de cel mai puțin. Octavian Paler.

Citește și: Citate despre iubire

doua carti, una dintre ele este deschisa, cealalta are coperta rosie, alaturi de o ceasca albastra si niste flori albastre asezate alaturi pe masa

Citate scurte despre viața grea

  • Patru lucruri avem mai mult decât credem: defecte, datorii, ani şi duşmani. Proverbe persane
  • Viața îți va plăti orice preț îi vei cere. Trebuie să știi să ceri inteligent. Anthony Robbins
  • Când te afli prea aproape de un munte, nu-i vezi înălțimea. Ralph Waldo Emerson
  • Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplata; asta înseamnă iubire. Albert Camus
  • Un om care nu–și dorește nimic este invincibil. Anonim
  • Viața nu e o știință exactă, este o artă. Samuel Butler
  • Valoarea unui om se măsoară după greutățile pe care el le învinge. Voltaire
  • Nu e suficient să fii bun. Trebuie să fii bun de ceva. Tudor Arghezi
  • Nu trebuie să faci ca fericirea ta să depindă de alții. Claude Bernard
  • Zâmbetul este cea mai ieftină și eficiență cremă antirid. Anonim
  • Este o diferență uriașă între a avea realizări pentru a fi fericit și a avea realizări fiind fericit. Tony Robbins
  • Cel mai bun moment pentru a te apuca de ceva e tot timpul–acum–. Graffiti
  • Dramele se desfășoară în interiorul nostru, tragediile în afară. Anonim
  • Dușmanul cel mai mare se găsește în mine însumi. Molière
  • Cele mai bune lucruri în viață nu sunt de fapt lucruri. Anonim
  • Trăiește fiecare zi ca și când viața abia atunci începe. Johann W. von Goethe
  • Ce ar fi viața dacă nu am avea curajul să riscăm ceva? Vincent van Gogh
  • Singurul mod de a realiza lucruri minunate e să iubești ceea ce faci. Steve Jobs
  • Crede că poți și problema este rezolvată pe jumătate. Theodore Roosevelt
  • Niciodată nu mergi mai departe ca atunci când nu știi încotro mergi. Johann W. von Goethe
  • Nu poți avea diamante fără să treci prin situații dificile. Mary Case

surse: postmodern.ro, citatepedia.ro, booknation.ro, curiosa.ro, almanahonline.ro

Surse foto: visualhunt.com, pixabay.com, pexels.com

Articolul urmator
Din ce este făcut mirul. Toți creștinii trebuie să știe asta
Din ce este făcut mirul. Toți creștinii trebuie să știe asta
Ce trebuie sa schimbi la viata ta sexuala?
Incepe quiz
Ce trebuie sa schimbi la viata ta sexuala?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.