Creativitatea și imaginația, cusute și brodate cu talent la #Creativo

Creativitatea și imaginația, cusute și brodate cu talent la #Creativo

Ionelia Olteanu

#Creativo Spring Edition 2017 a oferit șansa vizitatorilor săi să își exprime liber creativitatea în domeniul textil, dar și să își construiască planul viitorului business în fashion. Clubul social de cusut și brodat s-a desfășurat pe 27 și 28 mai la The Ark București și a reunit nenumărați români creativi care iubesc creațiile realizate în țara noastră.

atelier creatie

Cei care au ales să treacă pragul The Ark București la această ediție #Creativo au putut alege să participe la o multitudine de ateliere de specialitate și la conferințe concentrate pe antreprenoriat în domeniul modei, susținute de experți de la Atelierele ILBAH .Mai mult, la finalul activităților creative, vizitatorii au avut ocazia de a cunoaște nenumărate mașini de cusut, brodat și surfilat Brother, dar și expozanți cu produse handmade realizate în România.

Cristina Cioran, Bianca Ioniță și Paula Chirilă au dat startul #Creativo, fiind prezente la primul atelier desfășurat la eveniment. Împreună, atelierele de specialitate au reușit să demonstreze cu brio toți pașii prin care sunt create piesele vestimentare, de la etapa de idei până la creația finală.

Astfel, la atelierul de styling vestimentar am învățat cum să compunem ținute pentru orice moment al zilei, cu ajutorul hainelor puse la dispoziție de expozanții de la #Creativo, iar la cel de desen am realizat că nu trebuie să fim graficieni profesioniști ca să putem realiza propriile schițe vestimentare. Am făcut și o incursiune în lumea tiparelor de croitorie și a drapajului, iar mașinile de cusut au lucrat neîncetat timp de două zile pentru atelierele de croit și retușuri și modificări, de unde am plecat la finalul zilei cu noile creații sau cu obiecte personale care aveau nevoie de corecturi.

atelier creativo

La #Creativo Spring Edition 2017 am avut însă și ocazia de a descoperi pașii și trucurile deschiderii unei afaceri în domeniul fashion. Astfel am aflat cum se pot obține fonduri europene, cum se deschide un start-up, dar și cum putem promova un business in fashion. Cum am dorit să acoperim interesele tuturor celor creativi, am organizat și câteva conferințe pe fashion styling, fotografie de modă și home decorations.  Mai mult, am asistat la demonstrații despre cum sunt realizate costumele bărbătești la comandă, susținute de maistrul croitor Anghel Constantin.

În această ediție ni s-a alăturat o serie de expozanți cu produse unicat, handmade, printre care s-au numărat: Feel Free, Maison Ilia, AtelierEm, Diana Rus, DST Leather Art, Estella Blue, Sokezama, Zevo, Colorescu, Madam Mitza, Atelier Muna, Miss Peony, Catbones Industries, Meg Wi Baby, Kyrushka, Rady Clothing și Differenzial Kraft. Iar cum orice ținută nu poate fi completă fără un machiaj pe măsură, cei de la Beauty One au fost prezenți cu o gamă largă de produse cosmetice de top!

Vizitatorii #Creativo Spring Edition 2017 s-au putut aproviziona cu toate cele necesare atelierelor lor, de la mașini de cusut, surfilat și brodat marca Brother de la Brodat şi Cusut la tipare de la Tipare de Croitorie și produse de mercerie de la PRYM.

Nu în ultimul rând, cei interesați de decorațiuni de interior din textile au putut explora spațiul amenajat special în acest sens cu creațiile de vis ale Mirunei Ardelean și Corei Constantinoiu.

creativo

Despre #Creativo

#Creativo aduce laolaltă tineri întreprinzători, designeri şi profesionişti din piaţa de fashion, şi targetul acestora – un public activ, tânăr, în tendinţe, în căutare de alternative de calitate în materie de vestimentaţie şi accesorii handmade. #Creativo sprijină ideile creative, spiritul antreprenorial, oferind totodată suport pentru dezvoltare personală şi reconversie profesională.

La cea de-a treia ediţie a evenimentului s-au desfășurat peste 30 de ateliere de creaţie: cusut şi brodat, croit după tipare, design vestimentar, dar şi conferinţe de dezvoltare personală şi de consiliere, cum ar fi consiliere vestimentară, consiliere în afaceri, fashion PR şi altele.

Organizatori: Atelierele ILBAH, Brodat și Cusut, Brother și Tipare de Croitorie.

Parteneri media: Radio Guerilla, Business Woman, Radar de Media, Business Texin, Metropotam, Cosmopolitan, Femeia., Eva.ro, Life.ro, Ioana, Diva Hair, Garbo.ro, Povestea Casei, Femeia de Azi, Beau Monde, Dialog Textil, Revista Atelierul, Acasa.ro, Kudika și Breslo.

Parteneri: Prym, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Beauty One şi Brigada de Voluntari.

Eveniment susţinut de Banca Transilvania.

Articolul urmator
Ce să pui sub pernă când dormi ca să te îmbogățești
Ce să pui sub pernă când dormi ca să te îmbogățești
Ce talent ascuns ai?
Incepe quiz
Ce talent ascuns ai?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.