Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Cumpărături de Crăciun: iată la ce trebuie să fii atentă, ca să nu cheltuiești mai mult decât ți-ai propus!

Duminică, 04.12.2016
de Alexa Galgau

Am fost cu toții cuprinși de febra sărbătorilor de iarnă, în special de când s-au aprins luminițele în oraș și s-au deschis târgurile de Crăciun, două evenimente care marchează clar începutul sezonului cadourilor. Acum o să înceapă și frumoasa „vânătoare” de cadouri, care este aproape la fel de plăcută precum primitul cadourilor. Singurul aspectiv negativ al acestei perioade este gaura care apare în buget, însă spiritul sărbătorilor ne „anesteziază” simțul financiar până la începutul lui ianuarie, pentru că abia atunci realizăm că am depășit limita, ca în fiecare an. De altfel, pe această amorțeală plină de bunăvoință se bazează și comercianții, care folosesc tot felul de trucuri pentru a ne face să cheltuim sume enorme pe cumpărăturile de Crăciun.

Iată cum încearcă ei să ne păcălească prin câteva metode atât de simple, încât nu te-ai fi gândit niciodată la ele!

Cum ajungem să dăm sume enorme pe cumpărături de Crăciun

Nu este o greșeală să fii generoasă, în special de sărbătorile de iarnă, însă nu este recomandat nici să îți golești conturile de economii când ai impulsul de a cumpăra. Toată lumea are această problemă, nu doar tu, dar te-ai întrebat vreodată de ce nu reușim să fim mai echilibrați în preajma Crăciunului și ajungem să dăm o grămadă de bani pe te miri ce? Există o întreagă psihologie a cumpărătorului pe care comercianții o folosesc pentru a ne convinge să cumpărăm. Iar dacă înveți aceste trucuri psihologice, nu te vei mai lăsa niciodată păcălită de ele!

1. Totul strălucește

De sărbători, totul este mai strălucitor și decorul este unul opulent în magazine de pretutindeni. Credeai că acest decor este gândit ca să îți facă ție plăcere? Ei bine, se pare că totul este ornat cu auriu sau argintiu tocmai pentru a face oamenii să cheltuiască mult pe cadourile de Crăciun. Cele două culori luxuriante atrag cumpărătorii și oferă un aspect mult mai prețios oricărui obiect, oricât de banal. Ia un set de cosmetice obișnuit, adaugă-i o fundă argintie sau aurie și puțin sclipici pe pachet și deja cresc șansele ca acesta să atragă cumpărătorii. 

2. Există o limită a stocului

Unul dintre cele mai vechi trucuri de marketing este crearea unei stări de urgență atunci când vrei să ai mulți cumpărători, iar această tactică se folosește foarte des de sărbători, dar și cu multe alte ocazii (ai să vezi adesea pe site-uri, de pildă, „Stoc limitat” sau „Ultimele bucăți la acest preț”). Când faci cumpărături, creierul eliberează dopamină, ceea ce reduce gândirea rațională și îți limitează controlul asupra impulsurilor de moment. Retailerii știu bine ce se întâmplă în mintea cumpărătorilor și creează oferte limitate numeric sau ca timp, pentru a induce teama că nu vei reuși să cumperi acel obiect dacă te mai gândești chiar și câteva minute. Pentru mulți cumpărători, gândul că altcineva le va fura pâinea de la gură este greu de suportat. În mediul online, limita se impune mai degrabă din punctul de vedere al timpului decât al numărului de obiecte disponibile.

3. Muzica specială

Alegerea muzicii potrivite pentru a convinge cumpărătorii să cheltuiască mulți bani pe cumpărăturile de Crăciun are o psihologie foarte interesantă în spate. În absolut toate magazinele vei auzi muzică de Crăciun, colinde, cântece clasice, iar acest lucru nu este deloc întâmplător și nici nu are ca scop plăcerea oamenilor. Acest tip de muzică trezește nostalgia în noi și, drept răspuns, ajungem să cumpărăm lucruri în scopul de a recrea trecutul și de a ne retrăi tinerețea și cele mai frumoase momente. Nu doar muzica este aleasă anume în acest scop, ci și anumite arome ne fac să fim nostalgici și au aceleași rezultate: mirosul de vin fiert, de scorțișoară, de fursecuri proaspăt scoase de la cuptor, de portocale etc. În 2005 s-a realizat chiar și un studiu în care oamenii au dat o notă mult mai mare magazinelor care puneau muzică de Crăciun și miroseau „a sărbători”. 

4. Ți se oferă gustări

Oricui i se face foame când iese la cumpărături, iar retailerii știu prea bine și acest aspect. Pentru a te încuraja să petreci mai mult timp la ei în magazin, ei îți pot oferi diverse gustări sau chiar și băuturi. Nu este un cost mare pentru un magazin să pună un vas cu prăjiturele sau fursecuri la dispoziția clienților, iar câștigurile sunt mult mai însemnate decât ai crede. Cu cât suntem mai relaxați și mai binedispuși (iar acest lucru se întâmplă clar când ne stăvilim puțin foamea), cu atât suntem mai dispuși să cheltuim mai mult. 

5. Sunt organizate activități distractive pentru familie

În preajma sărbătorilor, parcă și retailerii devin mai buni și organizează diferite activități amuzante, în special pentru copii (de exemplu, locuri de joacă special create pentru ei sau un Moș Crăciun cu care cei mici pot vorbi în malluri). Vei vedea adesea acest fenomen în magazinele mari. Studiile arată că, atunci când familia ta se distrează, gândirea critică este redusă cu mult și este foarte probabil să cheltuiești cu până la 30% mai mult pe cumpărături de Crăciun. 

Nu trebuie să înțelegi greșit: nu vrem să distrugem farmecul Crăciunului și să îți stricăm plăcerea de a cumpăra. Totuși, dacă știi că ai un buget restrâns și ai vrea să nu se mai repete scenariile din anii trecuți, în care în luna ianuarie a trebuit să strângi mult cureaua, este bine să cunoști aceste trucuri ale retailerilor, care nu fac nimic pentru plăcerea ta, ci pentru a obține vânzări cât mai mari. 

Un Crăciun fericit cu adevărat este cel petrecut alături de cei dragi, chiar și fără bogăție și munți de daruri prin casă. Cumpărăturile de Crăciun sunt necesare, dar niciodată nu vor fi mai importante decât compania oamenilor pe care îi iubești cel mai mult. 

Iată și ce cadouri să faci de Secret Santa în 2016!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!