Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

De Crăciun, cadouri pentru minte de la Editura DPH: top cele mai iubite cărți și jocuri pentru copii

Redactor Divahair.ro

Editura Didactica Publishing House, editură al cărui portofoliu este orientat către cărți și activități educative, a adăugat în colecția de Crăciun peste 30 de titluri pentru cei mici. Topul celor mai populare cărți de Crăciun conține titluri care îi ajută pe cei mici să învețe despre compasiune, empatie, bunătate, dar și curaj și spirit de aventură, în timp ce jocurile implică întreaga familie și fac din învățare o activitate distractivă.

Pregătirile pentru Moș Nicolae și Moș Crăciun sunt în toi și la Editura Didactica Publishing House, unde cărțile din colecția de iarnă sunt pregătite deja pentru a fi livrate la timp ca să ajungă în ghetuțele celor mici sau sub brad. Anul acesta, colecția dedicată sărbătorilor cuprinde peste 30 de titluri cu povești, cărți de activități și jocuri numai bune pentru a vă introduce în atmosfera de Crăciun.

copil care deseneaza langa brad

Am ales ca de fiecare dată autori apreciați și premiați la nivel internațional, titluri cu ilustrații superbe, dar și cu o importantă componentă educațională, respectând linia colecțiilor promovate de editura noastră. Empatia, curajul, compasiunea, abilitatea de a se adapta la situații noi și de a găsi soluții sunt câteva dintre valorile pe care le promovăm prin intermediul titlurilor incluse în colecția de Crăciun de anul acesta, a precizat Florentina Ion, fondator și director general Didactica Publishing House.

Top 10 cele mai vândute cărți de Crăciun:

  1. Activități de Craciun cu Ema și Eric – Ioana Chicet-Macoveiciuc
  2. Crăciunul cu Poștașul vesel - Janet & Allan Ahlberg
  3. Aventuri de iarnă cu Max - Christian Tielmann, Sabine Kraushaar
  4. Scrisori de Crăciun de la Felix - Annette Langen
  5. Max se bucură de magia Crăciunului - Christian Tielman
  6. Crăciunul perfect al Emei - Ioana Chicet-Macoveiciuc
  7. Surprizele din bradul de Crăciun - Anette Thumser
  8. CuMinte de Crăciun - Ioana Chicet-Macoveiciuc
  9. Spiridușul Mură și mierla din miezul iernii - Feridun Oral
  10. Crăciun minunat cu familia Maus - Hans-Christian Schmidt, Marina Kramer

Pentru a face cunoștință cu colecția de Crăciun, editura DPH invită părinții și copiii, zilnic, în perioada 1-24 decembrie, de la ora 17.30, pe pagina de Facebook. Aici, actori, scriitori, bloggeri și creatori de conținut, la rândul lor părinți sau copii în suflet vor citi zilnic câte o carte din colecția de Crăciun, continuând astfel demersul DPH de a promova lectura.

"Ne bucură să-i avem alături de noi pe autori dragi, publicați de DPH, cum este Ioana Chicet-Macoveiciuc, dar și promotori constanți ai lecturii, cum sunt Gabriel Coveșeanu, Mihaela Coveșeanu, Laura Nureldin, Tilly Niculae, Eli Roman și mulți alții. Ne dorim ca acest moment să fie un prilej de răgaz pentru întreaga familie care să ne introducă în atmosfera Crăciunului", a mai precizat Florentina Ion.

carti de craciun

Sunt imbatabil - jocul nr. 1 în lume

Și când familia întreagă este strânsă în jurul mesei, al bradului sau pur și simplu are un moment de răgaz, cu siguranță vine și cheful de joacă. Jocurile oferă experiențe provocatoare care promovează satisfacția copilului şi oferă oportunități pentru o învățare mai ușoară.

"Cel mai popular joc al nostru rămâne Sunt Imbatabil. Seria a apărut acum 30 de ani în Franța și a fost vândută în peste 50 milioane de exemplare în întreagă lume. Jocurile se adresează copiilor de 2-11 ani, sunt iubite de aceștia, dar și utilizate frecvent de educatori, învățători sau profesori. Colecția conține cărți de activități, jocuri educative, fișe refolosibile, caiete, litere și cifre, care încurajează creativitatea copilului îi oferă ocazia să dea frâu liber imaginației. Învățarea devine astfel o permanentă aventură", mai spune Florentina Ion.

Jocurile din seria Sunt Imbatabil sunt concepute de specialiști pentru fiecare nivel de vârstă și oferă întregii familii momente de joacă și distracție. Beneficiile pentru cei mici sunt multiple: îi ajută să-și îmbunătățească cultura generală, le stimulează autonomia și capacitatea de rezolvare a problemelor și îi însoțește pe drumul învățării. Întrebările cu răspunsuri sunt foarte diverse și corespund programei școlare.

Întreaga colecție Sunt Imbatabil este disponibilă pe site-ul dedicat – www.suntimbatabil.ro, iar colecția completă de jocuri educative editate de Didactica Publishing House se află aici.

Editura Didactica Publishing House oferă în perioada 25 noiembrie – 25 decembrie reduceri de 50% la întreaga colecție de Crăciun și livrare în 2-5 zile lucrătoare.

Despre Editura Didactica Publishing House
Infiintata in 2004, Editura Didactica Publishing House detine un portofoliu de carte si jocuri cu adresabilitate din primele luni de viata. Acesta vine in sprijinul copiilor mici si prescolarilor cu titluri atractive, axate pe dezvoltarea inteligentei emotionale si abilitatilor cognitive, satisfacandu-le dorinta de cunoastere, in sprijinul elevilor interesati sã aprofundeze materia pentru examenul de maturitate, cat si in sprijinul cadrelor didactice, in vederea transformarii procesului de invatare intr-o activitate atractiva. De asemenea, Editura DPH isi doreste sã ofere sprijin cadrelor didactice in desfãsurarea activitãtii lor si in acelasi timp sã propunã solutii, oferite de specialistii din domeniu, pentru a transforma procesul educational intr-o experientã plãcutã atat pentru copii, cat si pentru cadrele didactice.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!