De Ziua Poștei, peste 200 de copii le-au trimis scrisori personajelor preferate

De Ziua Poștei, peste 200 de copii le-au trimis scrisori personajelor preferate

Redactor Divahair.ro

Peste 200 de copii le-au scris personajelor de poveste preferate răspunzând unei provocări lansate de Editura Didactica Publishing House cu ocazia Zilei Internaționale a Poștei. 15 dintre acestea vor fi publicate într-un eBook ce va fi disponibil gratuit pe site-ul editurii. Printre cele mai populare personaje ale copiilor s-au numărat poștașul Felix din seria cu același nume, Ema și Eric – protagonistii seriei semnate de Ioana Chicet-Macoveiciuc, dar și altele, din colecții lansate recent, precum Ursoc și CavaleRilă sau Ela Guinela.

15 scrisori dintre cele peste 200 analizate, scrise de copii cu vârste între 6 și 11 ani, vor fi adunate într-un eBook de către Editura Didactica Publishing House, într-un demers de promovare a educației prin metode alternative. Editura i-a provocat pe copii să trimită personajelor preferate o scrisoare, care să ajungă la aceștia până de Ziua Internațională a Poștei, sărbătorită anual pe 9 octombrie, iar cei mici nu au ezitat să răspundă.

Scrisori-de-Ziua-Postei

Obiceiul de a scrie scrisori, cu stiloul, nu electronic, este din ce în ce mai rar. Am considerat că o astfel de provocare este în acord cu dorința noastră de a promova educația prin metode alternative. O scrisoare presupune imaginație, dar și cunoașterea personajului în profunzime. Ideea de altfel a pornit de la Felix, un personaj extrem de apreciat de micii noștri cititori, care trimite scrisori din întreaga lume, descriindu-și aventurile. Seria acestuia este continuată de Poștașul vesel, care, prin intermediul personajelor unor povești clasice, care trimit la rândul lor scrisori, îi ajută pe cei mici să înțeleagă concepte precum carte poștală, telegramă, pliant, a explicat Florentina Ion, director general și fondator al Editurii DPH.

Astfel, peste 200 de scrisori au ajuns la sediul editurii pe parcursul lunii septembrie. Iată care au fost personajele de poveste care au primit cele mai multe scrisori:

  1. Ema și Eric – personajele centrale ale seriei semnate de Ioana Chicet-Macoveiciuc
  2. Felix – seria iepurașului – poștaș Felix, autor Annette Langen
  3. Louna – Louna și stelele magice, autori Nadja și Julie Camel
  4. Ashna – Ashna și cutia magică, autori Nadja și Julie Camel
  5. UrSoc și CavaleRilă – personajele unei serii cu aventuri minunate, semnată de Walko
  6. Ida – Curaj, Ida!, autor Andrea Reitmeyer
  7. Tifi – iepurașul curajos din seria semnată de Andreas H. Schmachtl

Cei mici le-au scris personajelor că le-ar face plăcere să-i însoțească în aventurile citite, care a fost partea lor preferată din aceste avetunturi, și-au exprimat dorința de a fi la fel de curajoși, de veseli, de inventivi, le-au urat personajelor succes în noul an școlar și și-au arătat dorința de a citi noi aventuri ale acestora cât mai curând.
Cele 15 scrisori selectate vor fi reunite într-un volum electronic, ce va fi publicat pe site-ul editurii luni, 12 octombrie, sub titlul Mesaje de la micii cititori - 15 scrisori minunate către personajele preferate.
Scrisorile, inclusiv cele care nu vor fi incluse în eBook, vor fi publicate, în limita spațiului, și pe conturile de Facebook și de Instagram ale editurii.

carte-postala

De asemenea, pentru a sărbători Ziua Internațională a Poștei, Editura DPH a pregătit reduceri de 50% în perioada 9-12 octombrie, atât pentru Poștașul Vesel, cât și pentru toate titlurile din seria Felix.

Înființată în 2004, Editura Didactica Publishing House deține un portofoliu de carte și jocuri cu adresabilitate din primele luni de viață. Acesta vine în sprijinul copiilor mici și preşcolarilor cu titluri atractive, axate pe dezvoltarea inteligenței emoționale și abilităților cognitive, satisfăcându-le dorinţa de cunoaştere, în sprijinul elevilor interesaţi sã aprofundeze materia pentru examenul de maturitate, cât şi în sprijinul cadrelor didactice, în vederea transformării procesului de învățare într-o activitate atractivă. De asemenea, Editura DPH îşi doreşte sã ofere sprijin cadrelor didactice în desfãşurarea activitãţii lor şi în acelaşi timp sã propunã soluţii, oferite de specialiştii din domeniu, pentru a transforma procesul educaţional într-o experienţã plãcutã atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice.

Articolul urmator
Cea mai fertilă femeie din lume. A intrat in Cartea Recordurilor după ce a născut 69 de copii
Cea mai fertilă femeie din lume. A intrat in Cartea Recordurilor după ce a născut 69 de copii
Alege numele preferate de copii și aşa ți se va dezvălui ce tip de mamă o să fii
Incepe quiz
Alege numele preferate de copii și aşa ți se va dezvălui ce tip de mamă o să fii

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.