Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Decizie oficială! Țigările, interzise în țările Uniunii Europene!

Joi, 31.01.2019
de Ana Munteanu

Curtea de Justiție UE a făcut publică o veste extrem de proastă pentru fumători, confirmând miercuri, 30 ianuarie, interzicerea în etape la nivelul statelor membre a ţigaretelor aromate şi a tutunului de rulat.

Femeie care fumeaza

Astfel, cele mai populare țigări printre reprezentantele sexului frumos, cele mentolate, vor dispărea și ele automat: Conform directivei antitabac din 2014, „interzicerea în etape la nivelul statelor membre a ţigaretelor aromate şi a tutunului de rulat a fost validate. Legislaţia Uniunii Europene autorizează validarea în etape şi permite consumatorilor de produse cu un grad mare de vânzare o perioadă de timp adecvată pentru a face trecerea la alte produse„ – spune comunicatul oficial al UE.

Pe deasupra, va fi interzisă comercializarea produselor din tutun cu aditivi speciali care sugerează că un produs din tutun aduce beneficii sau are riscuri mai mici asupra sănătăţii.

Până la data de 20 mai 2020, toți cei care fumează astfel de țigări au tot timpul să renunțe de tot la fumat sau își schimbe preferințele. În România, legea care prevede interzicerea acestor produse din 2019 a fost promulgată de la finalul anului 2016 de către președintele Klaus Iohannis.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. O femeie ar trebui să aibă aceste 6 calități, pentru a face un bărbat să se îndrăgostească de ea (15584 vizite)
    2. 5 semne că în curând vă veți apropia sufletele (12560 vizite)
    3. Când vom putea merge din nou la concerte, festivaluri, spectacole și meciuri de fotbal? Răspunsul te va șoca! (4436 vizite)
    4. Stați în case! Închiderea zonelor roșii funcționează: niciun caz nou în Codogno, orășelul italian de unde s-a răspândit coronavirusul în Europa! (3124 vizite)
    5. Ce nu face un tată pentru copilul său! Acest bărbat a inventat o capsulă anti-COVID-19, pentru a-și proteja puiul de virusul ucigaș (1999 vizite)
    1. Top 10 feluri în care poți să cheltuiești mai puțin în vremuri de criză (nota 5)
    2. 5 semne că în curând vă veți apropia sufletele (nota 4.8)
    3. ANPC: Cum să îți faci cumpărăturile la magazin în siguranță, ca să nu duci coronavirus acasă (nota 4.6)
    4. Când vom putea merge din nou la concerte, festivaluri, spectacole și meciuri de fotbal? Răspunsul te va șoca! (nota 4)
    5. O femeie ar trebui să aibă aceste 6 calități, pentru a face un bărbat să se îndrăgostească de ea (nota 3.5)
    1. Procesiune cu rugăciuni și moaște pe străzile Capitalei, pentru protejarea populației împotriva coronavirusului (0 comentarii)
    2. Mesaje pentru soră: cele mai emoţionante 76 de mesaje (0 comentarii)
    3. Urban Events în parteneriat cu ALY Media vin în susținerea Asociației Zetta cu un show muzical online în scop caritabil (0 comentarii)
    4. Cele mai longevive pisici: 10 rase de feline care chiar au 9 vieți (0 comentarii)
    5. Gestul impresionant făcut de preoții de la Dunărea de Jos: și-au donat salariile spitalelor locale (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!