E oficial! Aceasta este cea mai urâtă culoare din lume

E oficial! Aceasta este cea mai urâtă culoare din lume

Alida Enache

Chiar dacă nu le conștientizăm importanța, culorile fac parte din viața noastră și ne-o fac semnificativ mai bună. Până la urmă, nu ne-am putea imagina cum am trăi într-o lume alb-negru, nu? Nu am putea fi fericiți dacă nu am mai putea purta culoarea preferată, dacă nu ne-am mai putea asorta hainele sau dacă nu ne-am mai putea vopsi părul în cele mai nebune nuanțe. E clar că nu putem trăi fără culori! Acestea joacă un rol foarte important în viața fiecăruia.

Există culori calde, există culori reci, există culori care ne încântă și care ne dau o stare de bine. Există culori care ne relaxează și culori care ne fac să ne concentrăm mai bine. Există culori care ne poartă noroc și culori pe care evităm să le purtăm pentru că nu ni se potrivesc. Există toate aceste culori minunate care ne fac nouă viața mai frumoasă și mai există și culoarea Pantone 448 C, cea mai urâtă culoare din lume. Da, ai citit bine! A fost descoperită cea mai urâtă culoare din lume!

Imagine cu o femeie care se uită peste un catalog cu culori

Nuanța 448C este descrisă drept “un maro închis plictisitor” de către specialiștii Institutului Pantone din Statele Unite ale Americii și este cunoscută în lumea largă ca și “cea mai urâtă culoare din lume“. Ea a primit acest nume în urma unui sondaj și este folosită în încercarea de a salva viețile oamenilor.

În ultimii ani, guvernul australian a devenit foarte îngrijorat în legătură cu creșterea numărului de fumători. În perioada anilor 2000, aproximativ 24.000 de australieni mureau din cauza diferitelor boli care erau provocate de fumat, astfel că autoritățile s-au simțit nevoite să găsească o cale prin care să evite pe cât de mult se poate astfel de situații. În anul 2012, ei au cerut grupului de cercetare GfK Bluemoon să găsească o culoare foarte urâtă care să creeze dezgust și care să fie pusă pe pachetele de țigări. Scopul era de a convinge fumătorii să nu mai cumpere astfel de produse pentru a reduce numărul de decese cauzate de boli respiratorii sau cancer.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by T and J Printing Supply (@tandjsupply)

După trei luni de cercetare, designerii și cercetătorii au găsit o culoare care nu era pe placul oamenilor. Aceștia au selectat minuțios nuanțe și au intervievat mii de persoane pentru a descoperi care este acea culoare care creează dezgust populației. Astfel a fost declarată culoarea Pantone 448C “cea mai urâtă culoare din lume“. Mulți dintre respondenți au asociat-o cu moarte, murdărie sau gudron și nimeni nu a venit cu o remarcă pozitivă la adresa culorii.

Inițial, cea mai urâtă culoare din lume fusese un verde-măsliniu, după cum a decis Ministerul Sănătății din Austria. Dar mai apoi, în urma protestului asociației Australian Olive Tree, s-a ales o altă culoare pentru nu strica reputația măslinelor.

Încă din anul 2016, culoarea “un maro închis plictisitor” a început să fie folosită pe ambalajul pachetelor de țigări în țări precum Marea Britanie, Franța, Irlanda, Israel, Norvegia, Noua Zeelandă, Slovenia, Arabia Saudită, Uruguay, Turcia, Belgia, Thailanda și Țările de Jos.

Citește și: Zebra este albă cu dungi negre sau neagră cu dungi albe? Misterul a fost elucidat!

Surse articol: Boingboing, Insider, Time

Surse foto: iStock, Instagram

Articolul urmator
Rugăciunea care face minuni în Postul Paștelui! Este de departe cea mai puternică, potrivit Părintelui Teologos
Rugăciunea care face minuni în Postul Paștelui! Este de departe cea mai puternică, potrivit Părintelui Teologos
Ești prea bună pentru această lume?
Incepe quiz
Ești prea bună pentru această lume?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.