„O viață nouă ce n-ar fi putut în veci să fie”
Daria Logofătu nu pierde vremea și, așa cum o demonstrează cu prisosință, are unii dintre cei mai deciși eroi din literatură, încă un motiv ca să iubim scrierile sale. Așa se face că „Împărații hotarului” începe în forță, surprinzând-o pe Demi Adlen sau, pe numele său de basm, Știma Apei, reîntoarsă cu conștiință cu tot din Hotare, după ce a fost învinsă de Împărați, pentru a da de veste că acest spațiu ce ține în echilibristică Universurile e pe punctul să se fisureze și, pentru a-i păstra integritatea, Împărații au poposit pe Pământ, unde au de gând să îi pedepsească pe toți cei vinovați pentru prăbușirea Tărâmului.
Justă întreprindere, nu? Nu neapărat, atunci când afli că miticii Rhodu și Verhtu (sau, cum ne place nouă să le spunem, Împăratul roșu și Împăratul Verde) nu caută numai să vindece „rana” iscată în spațiul de trecere dintre lumi, ci sunt puși să „taie și să spânzure”. Din fericire, așa cum îi stă bine unui autor înțelept, Daria Logofătu nu permite acestor făpturi străvechi și atotputernice, adevărate zeități, să colinde în deplinătatea forțelor lor prin Univers, ci le impune limitări binevenite: au nevoie de o gazdă, pe care o pot poseda și împotriva voinței, și nu pot lua nicio viață de om, perturbând astfel firele destinului. Înainte de a le aprecia respectul purtat legilor firii și nefirii și a le mulțumi pentru considerația arătată, află însă că Împărații pot să ucidă fără rezerve pe cei nemuritori, și cum câțiva dintre preferații noștri se bucură de o existență nesfârșită (ne gândim la voi, Tezar și Rusca, dar da, și la tine, Navadaraia), împărtășim aceeași preocupare cu super gașca reunită în jurul eroinei Demi: minunata și haioasa Edna, hotărâtul Nikolai, enigmaticul om de știință Ferdinand Ariman și rohmanii Sagan, Tezar și Rusca. După o consfătuire care te va ține cu sufletul la gură, prietenii noștri literari își vor pune la bătaie toate forțele (și toate contactele) pentru a-i alunga cât mai curând pe Împărați.
Demi nu uită să precizeze că, în ciuda menirii războinice a lui Rhodu și Verhtu, figura sau rana din Hotar se adâncește și din cauza „vieții noi ce n-ar fi putut în veci să fie”, dar, deși mirosim pericolul, preferăm să abandonăm acest gând pentru mai târziu, când, ca în literatură, va fi evident prea târziu.
Știm însă că arzi de nerăbdare să afli ce mai fac frații noștri preferați, despărțiți deja de două cărți. Meda învață să își controleze harul dăruit de Tatăl Lupilor Sâmbetei, Valkor, de a comunica la distanță și a discerne prin câmpurile energetice ale lumii, pentru a-și descoperi fratele, pe Andros, cu ajutorul Animusului său, Natarsi, și a balaurului Taie-Vânt, nu înainte de a afla un secret cu precauție ținut de puternicul său aliat din urmă. De partea cealaltă, și Andros are parte de peripeții alături de Anima sa, Kodahai. Părinții gemenilor, Rhemos și Inesa, par să stea „bine-mersi”, la adăpost în Refugiu, dar nu numai grija față de soarta copiilor le întunecă judecata, ci și o altă năpastă care se prăvălește asupra locuitorilor Tărâmului, sub forma bolilor și a dispariției câtorva dintre Animae și a uneia dintre cele mai drăgălașe ființe pe care ne-a fost dat să o întâlnim în paginile unei cărți, puiuța Căpeteniei Lupilor Sâmbetei, simpatica Agamma. Dacă Rhemos își ține cumpătul și se străduiește să ia decizii înțelepte, nu același lucru se poate spune despre fioroasa Inesa, convinsă că numai razatogii pot sta în spatele acestor noi suferințe ale poporului său.
În al patrulea plan naratorial o regăsim pe frumoasa Navadaraia, căreia, deși îi priește traiul tihnit alături de iubitul său, miliardarul Emilian Edlen, greșelile trecutului nu îi dau pace. Libertatea cumpărată scump, cu ajutorul unui târg feroce cu Împărații Hotarului, pare din ce în ce mai costisitoare, dar neobosita Grompa nu se dă bătută, cu toate că vorbele cu tâlc ale Mamei sale încă o apasă: „vei da seamă pentru faptele tale necugetate”.
„Împărații hotarului”, o cruciadă a regăsirii
Inesa cu Rhemos, (poate) Andros și Meda, copii și părinți, Animae cu zatogi și Animae între ele, Demi și prietenii săi, Demi și Ferdinand (o atracție care continuă să ardă mocnit), Navadaraia și libertatea sa, chiar și Împărații și un țel: al treilea roman din seria „Hotare” e o cruciadă a regăsirii plătite scump.
La fel de dominantă în această minunată carte este ideea de justiție, de răscumpărare a greșelilor. Și nu ne referim aici numai la întreprinderea mai mult sau mai puțin corectă a Împăraților care, cu pretextul restaurării barierei dintre lumi, caută vinovații pentru prăbușirea Tărâmului. Nu aducem în discuție nici crimele razatogilor și nici măcar pedeapsa grea aruncată de Știma Apei asupra fiicei sale preferate. Ne referim la plata pentru eșecuri, pentru greșeli, chiar și pentru emoții reprimate. Daria Logofătu construiește o parabolă a iertării în jurul ideii de răzbunare și justiție și îi iese magistral de bine.
O altă temă a romanului e aceea a datoriei. Știm că responsabilitatea e adânc inoculată în cugetele modelelor de dreptate precum Rhemos, dar mult mai interesantă e următoarea sursă de reflecție: cât de departe trebuie extinsă ideea de datorie și nu cumva atunci când facem exces de zel din acest punct de vedere ajungem să comitem o greșeală ireparabilă? Dacă nu te-am prins încă în mrejele reflecției, ia de cugetă la ce îi spune înțeleptul Taie-Vânt Medei: „N-au fost vreodată poveri menite pentru umerii tăi. (...) Copilă, nu te rătăci ademenită de chemarea închipuită a dreptății până dincolo de puterile tale”, nuanțează cu atât de multă profunzime balaurul, și cunoaștem cel puțin un personaj căruia nu i-ar strica să pătrundă adânc aceste cuvinte. Ne uităm la tine, Inesa!
Dacă tot am adus vorba de „strașnica” zatogă, să știi că nu am făcut-o nicidecum de ocară, nu de alta, dar se numără fără doar și poate printre personajele noastre preferate. „Strălucește”, viteaza și înflăcărata Inesa, luând locul Navadaraiei când vine vorba de cel mai interesant construct feminin al epopeii. Alături îi stau gemenii Meda și Andros, inima acestei cărți, alături de minunatele Animae, dar și divina Edna, interludiul comic al romanului.
În rest, să știi că toate „virtuțile” Dariei Logofătu au fost multiplicate. Bogăția vocabularului e la fel de impresionantă, la fel ca și trecerile impecabile de la limbajul specific basmului la vorbirea curentă și termenii științifici. E al treilea roman din serie, așa că nu ne miră deloc că personajele au din ce în ce mai multă greutate, dobândesc o identitate și mai pronunțată, iar scriitoarea e din ce în ce mai stăpână pe ele.
De fapt, prin această sferă, a personajelor, virează „Împărații hotarului” într-o direcție mult mai incitantă decât primele două romane. Dacă până acum Daria Logofătu a pus accent pe acțiune palpitantă și pe elementele de construcție ale unui univers, acum are răgazul necesar să pluseze la categoria personaje și emoție. Nu spunem că nu ne ține în continuare pe muchie de cuțit sau că nu există răsturnări magistrale de situație (una cutremurătoare, de-a dreptul, are loc chiar în finalul romanului), dar acum autoarea ne câștigă fidelitatea eternă făcându-ne să râdem, să plângem, să suspinăm și să ne veselim alături de personajele sale, ceea ce nu e deloc puțin. Ba e chiar foarte rar.
Acestea fiind spuse, te invităm să descoperi a treia parte din seria „Hotare” pe site-ul Editurii UP, acolo unde poți achiziționa „Împărații hotarului” separat sau parte din saga fantasy semnată Daria Logofătu.
Urmareste-ne pe Google News
