Educație continuă prin lectură: abonamente de cărți pentru copii de la Editura DPH

Educație continuă prin lectură: abonamente de cărți pentru copii de la Editura DPH

Redactor Divahair.ro

Didactica Publishing House continuă demersul activ de sprijinire a educației prin metode și resurse alternative lansând un nou produs, abonamentele pentru copii. Împărțite pe grupe de vârstă și având ca focus dezvoltarea unor abilități punctuale, acestea presupun livrarea lunară a unui pachet ce conține cărți, jocuri și activități selectate de specialiști în educația și dezvoltarea copilului. Astfel, noul produs vine în întâmpinarea părinților care doresc să ofere celor mici ocazia de a explora lumea, dar și pe sine, prin activități interactive, adaptate fiecarei categorii de vârstă.

Dezvoltarea cognitivă, a vocabularului și abilităților de comunicare, a gândirii logice, a creativității și imaginației, explorarea sinelui și a emoțiilor, sunt câteva dintre abilitățile pe care specialiștii le-au urmărit în crearea celor două categorii de abonamente de cărți pentru copii. Totodată, pachetele vizează și formarea unei baze solide de cunoștințe explorând, cu ajutorul poveștilor și materialelor educaționale, noțiuni de geografie, botanică, zoologie, matematică și inițierea în limbile străine.

abonamente pentru copii

Fiecare pachet este construit astfel încât copiii să redescopere constant bucuria lecturii și a învățării, prin cărți și activități interactive, ce pot fi făcute atât individual, cât și împreună cu părinții. Acesta va conține titluri consacrate din portofoliul DPH, dar și unele noi, fiind pachete dinamice și adaptate fiecărei teme lunare.

"Încurajăm lectura permanentă, fiind motivați de studiile în domeniu care ne confirmă de fiecare dată că expunerea timpurie a copiilor la lectură ajută la dezvoltarea vocabularului, creativității și logicii. Aceste abonamente au fost create cu scopul de a aduce nerăbdare în rândul copiilor care vor primi lunar un pachet-surpriză, dar și să vină în ajutorul părinților care doresc să-și ajute copiii să învețe prin joacă", a precizat Florentina Ion, fondator Didactica Publishing House.

Abonamentele vizează copiii cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani și costă 280 lei varianta de abonament pentru trei luni, respectiv 499 lei cea pentru 6 luni. Reducerea medie față de prețul cărților achiziționate separat este de 40-50%. Ambele variante de abonamente beneficiază de transport gratuit, pachetele fiind livrate între 1 și 15 ale fiecărei luni.

"Am preferat împărțirea abonamentelor pe grupe apropiate de vârstă deoarece salturile cognitive în primii ani de viață sunt foarte mari. Activitățile pentru 3 ani se potrivesc celor de 4 ani, dar copiii de 4 ani și jumătate pot fi într-o altă etapă. De aceea, părinții se pot orienta fie pentru abonamentul de 3-4 ani, fie pentru cel de 4-5 ani, în funcție de dezvoltarea copilului", a mai precizat Florentina Ion.

Mai multe detalii despre abonamente, variantele de preț și categoriile de vârstă aici.

Despre Editura Didactica Publishing House
Editura Didactica Publishing House deține un portofoliu de carte și jocuri cu adresabilitate din primele luni de viață. Cu o experiență de peste 16 ani pe piața educațională din România, Editura Didactica Publishing House publică anual peste 200 de noi titluri. Astfel, din 2004, face fericiți peste 50.000 de cititori – mari și mici –, în fiecare lună, având peste 15 milioane de cărți, jocuri, reviste și resurse educative livrate acestora.

La finalul lunii octombrie 2020, în noul context educațional, Editura Didactica Publishing House a lansat o platformă digitală cu pachete de jocuri și activități, adaptate curriculei naționale și omologat de Ministerul Educației și Cercetării. Într-o primă etapă, acestea cuprind materiale educaționale dedicate clasei pregătitoare și elevilor din clasele I – III, realizate în parteneriat cu Edustudio Helsinki.

În plus, portofoliul de carte, jocuri și reviste al DPH vine în sprijinul copiilor mici și preşcolarilor cu titluri atractive, axate pe dezvoltarea inteligenței emoționale și abilităților cognitive. Acesta urmărește satisfacerea dorinţei de cunoaştere și ajută elevii interesaţi sã aprofundeze materia pentru examenul de maturitate.
De asemenea, Editura DPH îşi doreşte sã ofere sprijin cadrelor didactice în desfãşurarea activitãţii lor şi, în acelaşi timp, sã propunã soluţii, oferite de specialiştii din domeniu, pentru a transforma procesul educaţional într-o experienţã plãcutã atât pentru copii, cât şi pentru educatori, învățători și profesori.

Articolul urmator
7 metode simple prin care poți economisi bani în fiecare zi
7 metode simple prin care poți economisi bani în fiecare zi
Ce fel de copii vei avea?
Incepe quiz
Ce fel de copii vei avea?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.