Incepe Festivalul National de Teatru!

Incepe Festivalul National de Teatru!

Laura Chivu

Toamna dupa toamna, de 19 ani incoace, Bucurestiul este cuprins de febra celui mai important eveniment consacrat succesului si performantei artistice: Festivalul National de Teatru « I.L. Caragiale ». Programul cultural de anul acesta va include, ca de fiecare data, o selectie din cele mai bune spectacole din Romania si o scurta lista de debutanti, acei artisti care vor face viitorul teatrului romanesc.

Editia 2009 a Festivalului National de Teatru se va desfasura intre 31 octombrie - 9 noiembrie si reprezinta ocazia perfecta pentru iubitorii de teatru de a se delecta cu piese si actori binecunoscuti.



Daca te numeri printre cei care considera ca teatrul reprezinta un mod de a interactiona cu ceilalti, de a-l asculta pe celalalt, de a te concentra asupra gandurilor celuilalt, de a impartasi secrete si de a te lasa prada momentului, atunci incarca-te cu bunadispozitie si pregateste pentru o saptamana artistica impresionanta.

     


Programul editiei din 2009 va cuprinde o serie de proiectii de film cu spectacole de teatru, documentare sau portrete de artisti din lume, oferind o imagine complexa a pietei de teatru contemporan si impunand o noua atitudine publicului iubitor de teatru - poate mai deschisa in fata unor formule neconventionale propuse de catre creatorii lor, fie ei maturi sau la prima incercare de afirmare artistica.



Festivalul National de Teatru aduce in Bucuresti peste 40 de spectacole de teatru, dar si o serie de alte evenimente: conferinte, lansari de publicatii si dezbateri cu teme de actualitate, festivalul cautand sa ofere in continuare o platforma de prezentare, dezbatere si conectare la teatrul timpului nostru.

Pentru a sarbatori Anul Eugen Ionesco, un scriitor de limba franceza originar din Romania, protagonist al teatrului absurd, a carui opera va fi celebrata in mod oficial in intreaga lume, Festivalul National de Teatru va dedica o sectiune speciala celebrului dramaturg.



In cadrul acesteia poate fi urmarita si singura productie din strainatate prezenta in Bucuresti in acest an, cu sprijinul Institutului Francez: La cantatrice chauve în regia lui Jean Luc Lagarce, productie a Companiei Les Intempestifs.

O alta noutate a acestei editii este prezenta in festival a unei sectiuni denumitã Opera Revival, care include cinci spectacole de opera realizate in acest an de reputati regizori de teatru si care au implicit o mare doza de teatralitate. Miza acestei sectiuni este aceea de a atrage atentia asupra unei miscari importante din ultima vreme care a inceput sa duca la revitalizarea spectacolului de opera prin colaborarea cu oameni de teatru, asa cum se intampla de mult in teatrul lumii.

   

Trei spectacole ale Teatrului National Timisoara si doua productii ale Teatrului German sunt cuprinse in programul oficial al Festivalului National de Teatru 2009. Teatrul National Timisoara va juca la Bucuresti, in toamna, spectacolele "Cum traverseaza Barbie criza mondiala", de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea, "Poveste de iarna", de William Shakespeare, regia Alexander Hausvater, si "Trei surori", de Anton Pavlovici Cehov, regia Ada Lupu, iar Teatrul German de Stat Timisoara va fi prezent in festival cu spectacolele „Cantareata cheala", de Eugene Ionesco, regia Alexandru Dabija, si „Pool. No water", de Mark Ravenhill, regia Alexandru Mihaescu.


 

In cadrul celei de-a XIX- a editie a festivalului, va avea loc si premiera spectacolului „Printesa Turandot", dupa Carlo Gozzin, in regia lui Andryi Zholdak, productie a Teatrului National „Radu Stanca" din Sibiu.

Veti putea participa la proiectii in nocturna de teatru, spectacole, biografii de creatori, precum si la dezbateri importante precum „Teatrul romanesc dupa 20 de ani: deschideri, personalitati, influente, tendinte", sau lansari de carte, de unde puteti achizitiona cartile Teatrul absurdului de Martin Esslin, Teatrul postdramatic de Hans Thies Lehmann.



Programul complet al Festivalului National de Teatru il gasesti pe site-ul www.fnt.ro , iar bilete se pun in vanzare la casele de bilete ale fiecarui teatru, la un pret stabilit de conducerea fiecarui teatru gazda, care oscileazã intre 6 si 40 de lei. De asemenea, daca timpul nu iti permite sa ajungi la unul dintre centrele de vanzare, poti achizitiona online un bilet de pe site-ul www.bilete.ro.

Foto: www.fnt.ro

 

Articolul urmator
25 de moduri prin care îți dezvolți energia pozitivă 
25 de moduri prin care îți dezvolți energia pozitivă 
Plănuiește o călătorie în jurul lumii și îți dezvăluim cu ce inițială începe numele sufletului tău pereche
Incepe quiz
Plănuiește o călătorie în jurul lumii și îți dezvăluim cu ce inițială începe numele sufletului tău pereche

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (24)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.
    Alina (anonim)
    25 septembrie 2009 17:05

    Foarte fumos !!