Nu Skin

Îndreptar de spovedanie: află tot ce trebuie să faci înainte de a merge la preot

Joi, 06.04.2017
de Mihaela Onofrei

„Toți multe greșim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne ierte nouă păcatele și să ne curățească pe noi de toată întinăciunea și nedreptatea.” Acest citat din Sfânta Scriptură descrie perfect Sfânta Taină a Spovedaniei și necesitatea acesteia.

Spovedania este esențială pentru orice creștin botezat în numele Domnului. Omul primește la botez un înger păzitor și un loc în Rai. Totuși, pe măsură ce acesta înaintează în vârstă, păcatele încep să se adune. Sufletul este pătat de gânduri necurate și de gesturi care „murdăresc” haina luminoasă a vieții, motiv pentru care are nevoie de o „spălare” regulată a păcatelor prin spovedanie. Sfânta Taină a Spovedaniei este indispensabilă oricărui suflet creștin, așa cum este curățarea locuinței, igiena și spălarea trupului. Spovedania este, așadar, spălarea sufletului de păcate în fața Domnului, care iartă păcatele prin intermediul preotului duhovnic.

Pocăința este considerată una dintre cele mai importante lucrări sfinte din viața credincioșilor. Prin spovedanie se reface legătura cu Dumnezeu, legătură întreruptă de păcat. Spovedania fără Împărtășanie nu poate exista. Procesul de curățare a păcatelor presupune, în primul rând, recunoașterea păcatelor, prin care sufletul este eliberat de povara vinovăției. După acest procedeu săvârșit în fața reprezentantului Domnului, creștinul este sfătuit să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Acest proces este unul de regăsire a sinelui și de contopire cu natura credinței.

fecioara maria

Originea Spovedaniei

Sfânta Taină a Spovedaniei a fost întemeiată de însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele rostite față de ucenicii Săi și de apostoli. Hristos le-a vorbit acestora, înainte de Sfânta Înviere, despre iertarea aproapelui și despre căile pe care este bine să le urmeze în această acțiune: „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer” (Matei, 18, 18).

Același lucru i-a fost transmis și lui Petru în Betsaida Galileii: „Și îți voi da cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Matei, 16, 19).

După Învierea Sa, Mântuitorul va întări porunca și importanța iertării păcatelor. Astfel, atunci când Iisus a venit în mijlocul ucenicilor în cea dintâi zi a săptămânii după biruirea morții, acesta le-a spus ucenicilor: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt, Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 21-23).

Ucenicii au primit în acest fel și Duhul Sfânt care să îi ajute în procesul de iertare a păcatelor. Totuși aceștia vor începe procesul de spovedanie și iertare abia după pogorârea Sfântului Duh, la Cincizecime. În acea zi, Sfântul Petru le va spune credincioșilor adunați în jurul acestuia: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2, 38).

femeie care se roaga

Ce trebuie să faci înainte de spovedanie

În primul rând, luarea deciziei trebuie să se facă cu toată inima, fără influențe externe sau presiuni. Te spovedești din propria dorință de a te curăța de păcate și de a te împăca cu Dumnezeu. Este indicat să îți acorzi ceva timp de gândire și să scrii pe hârtie toate păcatele pe care le-ai săvârșit în ultimul timp. În acest fel nu vei rata nicio faptă rea și nici nu te vei pierde cu firea în fața duhovnicului.

Deși preotul este cel care de obicei pune întrebările, tu trebuie să fii pregătită să spui tot ce ai pe suflet, deoarece doar așa vei pleca cu conștiința împăcată din casa Domnului. Poți să te ajuți de foaia de hârtie sau poți spune din memorie. Important e să spui totul.

Unul dintre cele mai importante lucruri atunci când te spovedești este să lași frica acasă. Gândește-te că mergi în casa Domnului, un loc care îți oferă siguranță și încredere în tine. Este bine să ai o atitudine smerită față de Dumnezeu, însă această frică și jenă copilăroasă nu își are locul în acest caz. Mergi liniștită la EL, dar cu inima plină de căință.

Spovedania trebuie să fie precedată de o perioadă de post în care să te căiești pentru păcatele tale. În această perioadă nu trebuie să mănânci de frupt (carne, ouă, lapte) și e bine să iei anafură și să te rogi în fiecare dimineață. Cel mai bine este să mergi să te spovedești cu o seară dinaintea împărtășaniei. În acea noapte trebuie să îl lași pe Dumnezeu să îți intre în gând și în suflet și să te rogi la acesta astfel: „Doamne, după cum vrei, așa rânduiește cele dinlăuntru ale mele și nu mă lipsi pe mine de împărtășirea cu Sfintele Tale Taine”.

biblia

Spoveditul în Săptămâna Mare

Preoții ne sfătuiesc să nu amânăm acest moment până în ultimele zile din Săptămâna Mare. Este bine să te împărtășești cel târziu la începutul acestei săptămâni sfinte, deoarece duhovnicul nu poate avea timp pentru toți credincioșii în această perioadă aglomerată. Așadar, dacă vrei să ai timp să îi spui preotului tot ce ai pe inimă, este indicat să mergi cât mai repede la biserică.

Spovedania poate să aibă loc pe toată perioada postului. Săptămâna Mare sau ultimele zile ale postului trebuie să te găsească deja spovedită și împărtășită și cu sufletul deschis rugăciunii și slujbelor ce au loc în această Săptămână a Patimilor.

Tradiții și obiceiuri din Săptămâna Mare

În această săptămână se face curățenie generală atât în suflet, cât și în curte și în casă. Perdelele sunt spălate, geamurile sunt șterse, iar mobilierul este șters de praf. Hainele de vară sunt aerisite, la fel și lenjeriile de pat, păturile și covoarele. Nici animalele nu trebuie ignorate. Se face curat în grajduri, se repară pereții și se dezinfectează cotețele.

În Maramureș se poartă haine de doliu în această săptămână, iar casa este decorată cu negru și culori închise. Acest lucru durează până în Ziua de Înviere, când totul se îmbracă în haine de sărbătoare.

Luni și marți, la utrenii, se citesc Evangheliile ce ne aduc aminte de învățăturile Domnului. Miercurea Mare ne apropie și mai mult de Dumnezeu prin cele două învățături: cea a desfrânatei care s-a lepădat de Domnul și cea a lui Iuda.

În Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească și să se împărtășească. Tot în această zi, prescura nu se dă înapoi credincioșilor, ci se oprește pentru Paște. Seara, oamenii se duc la priveghi, la denie, în haine de doliu. În această zi se vopsesc și ouăle în roșu, urmând ca în Sâmbăta Mare să se facă și cozonacii și pasca ce se duc la biserică pentru sfințire.

Superstiții din Joia Mare:

- se spune că cine doarme în această zi va fi leneș pe durata întregului an;

- dacă ești femeie și dormi în această zi, va veni Joimărița și îți va lua puterea de muncă pentru tot anul;

- în credința populară, în această zi, femeile trebuie să termine de tors cânepa;

- Focul din Joia Mare este aprins în curte pentru ca morții să se încălzească. De asemenea, se duc la biserică mâncăruri și băuturi ce se dau de sufletul acestora.

Vinerea Mare mai este cunoscută și ca Vinerea Neagră, deoarece se ține post negru pe durata întregii zile. Astfel, credincioșii nu beau și nu mănâncă, ca un gest de respect față de Mântuitorul Hristos ce trece prin chinuri grele.

Sâmbătă se sacrifică mielul și se pregătesc bunătăți din acesta. Seara, toată lumea se duce la biserică pentru a sărbători Învierea lui Iisus. Pe vremuri, era obligatoriu ca femeile să poarte ceva nou la slujba de Înviere și în zilele de Paște.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!