A crescut într-o familie de oameni înstăriți și credincioși, care l-au învățat să ducă mai departe credința în Dumnezeu și în Iisus. A avut suficiente exemple de la cei apropiați, având în vedere că unul din strămoșii săi din partea mamei a dobândit cununa de mucenic, iar bunicii din partea tatălui l-au mărturisit pe Hristos în timpul domniei împăratului Maximin Daia. Aceștia s-au refugiat în munții din regiunea Pontului, unde au stat șapte ani (306-313), iar în tot acest timp au fost hrăniți de animalele sălbatice.
Nici părinții lui nu ai fost departe de modelul bunicilor, căci Sfântul Vasile cel Bătrân și Sfânta Emilia au avut grijă de săraci, timp în care și-au îndrumat și cei zece copii pe calea credinței. Bineînțeles, printre ei s-a numărat și Sfântul Vasile care și-a trăit copilăria la Neocezareea, în Pont. A fost purtat pe calea credinței ortodoxe de mama și de bunica sa, Sfânta Macrina cea Bătrână, care era ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul.
Tatăl lui a fost dascăl de retorică, așa că l-a învățat și pe el tot ce știa. După moartea tatălui, și-a continuat studiile în alte centre culturale importante ale vremii. Când Sfântul Vasile a ajuns în Atena, s-a împrietenit cu Grigorie Teologul, fiindcă amândoi aveau aceleași obiective și ținteau la fel de sus: erau orientați spre Dumnezeu și aspirau la dobândirea bunurilor cerești. Nu erau ca alți tineri de vârsta lor și nu erau de acord cu stilul de viață al altora, căci milostenia lor era prea mare.
Iată descrierea Sfântului Vasile care apare pe site-ul Creștin Ortodox:
„Vasile, fire neclintită, minte viguroasă și hotărâtă, era pasionat de științe, excelând în toate: atât în filozofie, gramatică, logică, retorică, cât și în matematică, astronomie și chiar în artele practice, cum ar fi medicina. (...) îndată ce și-a terminat studiile, colegii lui au vrut să-l păstreze ca dascăl; dar, dornic să zboare către noi orizonturi, a părăsit atât orașul, cât și cultura elenă, lăsându-li-l pentru o vreme ca pe un prizonier pe Grigorie.”
A plecat într-o călătorie lungă pentru cunoașterea monahismului, ajungând în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. După anii petrecuți alături de ucenicii Sfântului Pahomie cel Mare și de anahoreții care trăiau după regulile Sfântului Antonie cel Mare, a alcătuit un plan de organizare a vieții monahale. Apoi, l-a pus în practică la Annesi, un vechi domeniu al familiei sale. Din acest motiv, este considerat părintele monahismului oriental.
Totul s-a schimbat la Annesi odată cu venirea Sfantului Grigorie în acel loc. S-au construiesc noi chilii, iar munca a început să se împletească din acel moment cu studiul și rugăciunea. În Biserica de Răsărit, regulile monahale ale Sfantului Vasile au rămas temelia organizării vieții mănăstirești. În Biserica de Apus, ele au fost traduse de Rufin de Aquileia.
Deși a devenit monah, nu i-a judecat nicio secundă pe oamenii care urmau calea credinței, dar, în același timp, aveau soți și copii.
„Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărțit viața oamenilor în două feluri de viețuire, adică în viața de căsătorie și în cea de feciorie, așa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-și ia femeie (soție) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduința de înfrânare, sfințenie și asemănare cu sfinții care au avut soție și au crescut fii.”, spunea el.
Deși era încă tânăr, oamenii credeau în cuvintele lui, pe care le prețuiau ca pe cele ale unui bătrân înțelept. Cel mai mult în învățăturile sale, punea accentul pe necesitatea renunțării complete la toate bunurile, pe milostenie, pe respectul pentru cei din jur, dar și pe împlinirea poruncilor Evangheliei cu teamă de Dumnezeu și credință ortodoxă.
În 360 a fost chemat la Cezareea, unde episcopul Dianiu l-a făcut diacon. Trei ani mai târziu, a fost hirotonit preot de Eusebiu, noul episcop al Cezareei. În urma unor neînțelegeri, a renunțat la tot și s-a întors la schitul său, unde a călăuzit calea călugărilor din Capadocia, rânduind modul lor de viață.
Odată cu urcarea pe tron a împăratului Valens (365), s-a văzut nevoit să se întoarcă în Cezareea, unde s-a împăcat cu episcopul Eusebiu, care l-a însărcinat să instruiască poporul, în lupta pentru apărarea Adevărului. Talentul său oratoric l-a ajutat să le insufle oamenilor dragostea pentru Dumnezeu.
La doi ani distanță, în timpul foametei din 367 și-a dovedit încă o dată bunătatea. A împărțit ultimele bunuri care îi rămăseseră, a luat hrană de la bogați și a dat la săraci. De asemenea, și-a folosit cunoștințele medicale pentru a-i ajuta pe bolnavi. A salvat mii de oameni, care i-au devenit recunoscători și s-au bucurat de alegerea lui pentru scaunul Cezareei din 370.
În rolul de mitropolit, Sfântul Vasile a reușit să întărească rapid credința preoților și episcopilor săi. Acest lucru l-a deranjat enorm pe împăratul Valens, care a încercat prin tot felul de metode să îl întoarcă din drum. Și-a trimis antemergătorul, pe Modest, să îl amenințe, dar episcopul nu s-a speriat.
„Caută altceva cu care să mă ameninți, i-a răspuns sfântul pe un ton sigur, căci de acestea nu-mi pasă. Cu adevărat, nu se poate teme de confiscarea averii cel ce nu are nimic, afară de câteva haine sărăcăcioase și ceva cărți: asta-i toată averea mea. Cât despre exil, nu-mi pasă, căci nu sunt legat de nici un loc; cetatea în care locuiesc nu este a mea și mă simt ca acasă oriunde aș fi trimis; sau mai curând, știind că al Domnului este tot pământul, mă simt ca un străin oriunde aș fi. Chinurile? Ce mai poți să-i faci unui trup ca al meu? Trupul meu nu ar putea rezista multă vreme ... Cât despre moarte, mi-ai face un mare bine, căci așa aș ajunge mai grabnic la Domnul, Cel pentru care trăiesc, pentru Care mă lupt, pentru Care am murit deja pe jumătate și după Care suspin de mult timp.”
Apoi, rugăciunile Sfântului Vasile au reușit să-l vindece pe Modest de o boală gravă, iar cei doi au devenit prieteni după acest episod. Și împăratul Valens a fost, în cele din urmă, impresionat de schimbările pe care episcopul le-a implementat. În ziua Bobotezei a intrat în biserica din Cezareea și a fost plăcut surprins de frumusețea cântărilor, de ordinea din biserică și mai ales de statura maiestuoasă a Sfântului Vasile. Cu toate acestea, nu a renunțat la ideea de a-l trimite în exil, dar Dumnezeu i-a arătat destule semne pentru a-i dovedi că Sfântul este apărat de puterea Lui. Când a vrut să semneze decretul pentru exil, condeiul s-a rupt de trei ori. Deși a încercat, nu a reușit să-l trimită departe.
Sfântul Vasile și-a dus misiunea mai departe și a reușit să înființeze noi episcopii. Potrivit Creștin Ortodox, „Sfântul Vasile a fost întâiul părinte ortodox care a îndrăznit să susțină clar că Sfântul Duh este pe deplin Dumnezeu, deoființă cu Tatăl și cu Fiul.”
Grija lui pentru săraci s-a văzut și când a pus bazele unui imens așezământ de binefacere, „cetatea milosteniei”, numită mai apoi Vasiliadau. De fiecare dată când timpul îi permitea, se ducea și îi îngrijea personal pe bolnavii de acolo. Reușita promovării credinței era uneori umbrită de oamenii care erau împotriva lui. Dar iubirea față de Dumnezeu l-a făcut să reziste și să lupte până la finalul vieții. A murit de epuizare și de boală pe 1 ianuarie 379. În ziua în care a fost înmormântat, s-au înfăptuit foarte multe minuni.
Data morții sale a rămas și data la care este amintit în cadrul Bisericii Ortodoxe.
Află și: Superstitiile de Sfantul Ion: ce e bine sa faci si ce sa eviti ca sa-ti mearga bine
Tradiții, superstiții și obiceiuri de Sfântul Vasile
- Potrivit tradiției populare, cine doarme în această zi, are șanse mari să fie leneș în următoarele 12 luni.
- Oamenii dintr-o casă vor avea noroc și dacă prima persoană care intră pe ușă este bărbat.
- De asemenea, pentru un an bogat, familiile trebuie să fiarbă un cap de porc în ziua de Sfântul Vasile.
- Dacă ninge de Sfântul Vasile, urmează un an plin de belșug, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoși tot restul anului.
- Vinul este simbolul îmbujorarării din obraji, iar persoanele care beau mult vin, vor fi îmbujorate tot anul.
Alte credințe populare:
Se spune că pe 1 ianuarie e bine să verși vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. Conform credinței populare, dacă faci toate astea, vei avea noroc tot anul. Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe față, te ștergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat și sănătos pe parcursul întregului an.
Înainte de prima masă a zilei, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului și s-o mânuiască de trei ori. Acest obicei ajută la creșterea motivației în noul an.
În zonele rurale, fetele nemăritate construiau în trecut punți din două crenguțe de măr, de care legau busuioc, o pară de argint cu fir de ață roșie, un inel, o batistă și un șir de mărgele. Cu ajutorul acestei construcții, ele vedeau cum va fi alesul. Dacă puntea era plină de brumă, însemna că fata se căsătorea cu un bărbat bogat, iar dacă puntea nu avea deloc brumă, atunci îi era sortit unul sărac.
Știi cum a luat naștere obiceiul uratului pe 1 ianuarie?
Pe 1 ianuarie, copii merg cu „Sorcova” sau alte urături precum: „Semănatul”, „Plugușoru”, „Plugul cel Mare” sau „Vasilica” (o căpățână de porc împodobită). Se spune că zgomotul loviturilor de pici din timpul „Plugușorului” au puterea de a alunga spiritele rele.
Se spune că Sfântul Vasile s-ar fi rugat la Dumnezeu să îi dea o zi și așa a primit-o chiar pe prima din an. Pentru a-și arăta recunoștința, a legat o crenguță de busuioc la toarta unui clopoțel și i-a urat lui Dumnezeu lucruri bune.
Interesante aceste povești din popor, nu? Ele au și un sâmbure de adevăr, fiindcă toate pleacă de la trăsăturile acestui sfânt – bunătate, milostenie, generozitate și empatie. Fiindcă a fost și încă este un exemplu pentru toți, foarte mulți români își botează copiii cu numele de Vasile sau Vasilica.
Urmareste-ne pe Google News
