Cecelia Ahern şi-a câştigat în ultimii ani un statut solid în literatură, graţie romanelor ei romantice, poveştilor cu o puternică tuşă de umanitate, mustind de dragoste, sub toate formele ei. Autoarea lui „PS: te iubesc” a lansat în 2014 „Anul în care te-am întâlnit”, distins cu premiul Irish Popular Fiction Book of the Year, o poveste de iubire atipică, care îţi va fi aproape în zilele geroase de iarnă.
Cum îţi poţi schimba viaţa într-un singur an
Jasmine e o tânără femeie de afaceri, care îşi iubeşte peste măsură jobul, ce presupune susţinerea afacerilor noi. Nu mai are timp pentru nimic altceva în afară de sora ei mai mare, Heather, care suferă de Sindromul Down, pe care o protejează ca pe ochii din cap. Existenţa ei ia însă o întorsătură dramatică în momentul în care e concediată şi obligată de contractul pe care l-a încheiat să stea un an pe tuşă.
Matt e DJ la radio, are o familie frumoasă şi o carieră strălucită, dar, cu toate acestea, nu e fericit. Se întoarce în fiecare seară acasă, în toiul nopţii, beat şi zgomotos, cu muzica dată la maximum şi mereu în căutare de chei, motiv pentru care îşi trezeşte nu doar soţia deja sătulă, dar şi vecinii, printre care şi recent concediata Jasmine. În cele din urmă, comportamentul său îşi găseşte pedeapsa: soţia îl părăseşte, luând şi copiii cu ea, iar slujba de la radio e compromisă după ce scandalizează opinia publică invitând o femeie să se masturbeze în direct în timpul unei emisiuni.
La prima vedere, Jasmine şi Matt se află într-o situaţie favorabilă iniţierii unei legături toride, ambii lipsiţi de activitate, ambii nemulţumiţi de cursul vieţii lor. Nu este însă direcţia pe care o urmăreşte autoarea! Dimpotrivă, Jasmine îl dispreţuieşte din tot sufletul pe Matt, dar nu doar din cauza comportamentului său nocturn, ci dintr-un motiv pe care cititorul îl află mult mai târziu şi pe care nici noi nu vi-l vom dezvălui.
Cu toate acestea, cei doi sunt forţaţi de împrejurări să petreacă timp împreună: Jasmine ajunge să păstreze cheia de rezervă de la casa lui Matt şi, cum bărbatul continuă să îşi rătăcească propria cheie, iar ea e insomniacă, îl ajută să intre în casă adesea. Încet, încet, conversaţiile lor depăşesc nivelul simplelor insulte, aterizând pe tărâmuri ale unei profunzimi şi compatibilităţi care îi uimeşte deopotrivă pe amândoi. Aşteaptă-te la discuţii lungi, purtate seara, pe peluza lui Matt, împărţind uneori şi câte un pahar de alcool şi recunoscându-și reciproc probleme pe care nu le-ar fi mărturisit niciodată altcuiva.
În paralel, Jasmine începe să îşi îngrijească grădina, urmând exemplul bunicului ei decedat. Descoperă un nou echilibru al vieţii şi chiar şi un potenţial interes amoros, pe chipeşul Monday, un agent de recrutări care vrea să o angajeze la o companie de top, fără a şti de clauza sa contractuală.
Va fi afectată relaţia incipientă dintre Matt şi Jasmine de nou-venitul Monday şi vor reuşi cele două personaje să îşi depăşească nesiguranţele şi problemele? Doar cartea vă poate oferi răspunsul!
O carte tulburător de simplă, într-un univers literar al iţelor complicate
„Anul în care te-am întâlnit” a fost comparată cu o bijuterie literară, dar nu are nimic din epicul marilor opere ruseşti, din încrâncenarea dramelor actuale sau din tragismul poveştilor de dragoste nemuritoare. Dimpotrivă, e simplă, umană, de o frumuseţe tangibilă, pământească: nu te aştepta la răsturnări tensionate de situaţie sau la dezvăluiri senzaţionale. Romanul seamănă tulburător de mult cu viaţa: evenimentele narate ţi s-ar putea întâmpla şi ţie, nu e nimic şocant, nimic mai presus de existenţa de zi cu zi.
Dar tocmai aici rezidă farmecul din „Anul în care te-am întâlnit”: în autenticitatea sa. Într-o lume literară colorată, în care fiecare autor vrea să ne atragă atenţia cu ceva şi mai şi, Cecelia Ahern se ţine cu dinţii de simplitatea operelor sale de suflet. E o caracteristică pe care scriitoarea a menţinut-o chiar şi în romanele cu un strop de magie (de exemplu, „Cadoul”) şi pe care o păstrează nealterată aici.
Stilul romanului se supune aceluiaşi simţ practic: frazele curg natural, nu caută să epateze cu cuvinte pompoase sau cu figuri de stil artificiale. Ceea ce nu înseamnă că descrierile sunt seci sau că conversaţiile mai puţin sclipitoare. Dimpotrivă, simţi discuţiile dintre personaje şi vezi cu ochii minţii grădina lui Jasmine, fără a avea vreo clipă impresia că ai fost răpită fără voia ta în aceste ipostaze.
O altă caracteristică a cărţii „Anul în care te-am întâlnit” este originalitatea. Ai spune că o operă atât de simplă nu te poate prinde pe picior greşit, dar o face tocmai prin faptul că refuză să se subscrie drumului pavat de literatura romantică, în general. Aşa cum am văzut şi în alte cărţi scrise de Cecelia Ahern (noi îţi recomandăm să le devorezi pe toate), dragostea se reflectă în toate faţetele ei, unele mai puţin obişnuite decât altele. Cititorul nu va fi chinuit de întrebarea „Cu cine rămâne Jasmine?”, pentru că descoperă că nu acesta este rostul poveştii de dragoste.
Şi da, din acest punct de vedere, „Anul în care te-am întâlnit”, un miracol al simplităţii, se dovedeşte mai imprevizibilă decât cele mai întortocheate iţe din „Urzeala tronurilor”.
Nu e o carte de care te vei agăţa disperată, aşteptând cu sufletul la gură să vezi ce se va mai întâmpla, dar e o carte pe care îţi va face plăcere să o părăseşti seara, înainte de culcare, şi să o regăseşti dimineaţa, în timp ce îţi deguşti cana de cafea. Ca un crâmpei din viaţă!
Tu ai citit „Anul în care te-am întâlnit”? Dacă da, eşti de acord cu impresiile noastre?
Citeşte aici şi recenzia noastră la „Bridget Jones, topită după el”, pentru o altă doză de literatură dulceagă!
Urmareste-ne pe Google News
