„Vârsta inocenței”, de Edith Wharton, primul roman scris de o femeie care a câștigat premiul Pulitzer

Duminică, 12.03.2017
de Andreea Baluteanu

Dacă ar fi să alegi între dragoste și datorie, între pasiune mistuitoare și convențiile sociale, spre ce ai ținti? Poate că aceste întrebări nu au niciun ecou în societatea de azi, dar erau subiect de scandal în New Yorkul din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Iar clasele aristocrate americane ale acelei perioade se temeau de scandal mai rău decât de o boală! „Vârsta inocenței” plasează o poveste dramatică de dragoste în mijlocul radiografiei unei societăți fin executate, care i-a adus scriitoarei primul premiu Pulitzer câștigat vreodată de o femeie! Mai e însă povestea de actualitate? Descoperă în rândurile de mai jos!

Ce alegi între dragoste fierbinte și convenții sociale?

În prezent, cele două de mai sus rareori se mai ciocnesc una cu cealaltă, dar în New Yorkul din 1870 se opuneau fervent, de cele mai multe ori.

varsta inocentei
@ c_alex_aynesworth

Newland Archer este un tânăr avocat dintr-o familie de vază a New Yorkului, inteligent și erudit, pe cale să o ia de soție pe May Welland, o fată inocentă, frumoasă și ușor placidă, la rândul ei provenind din înalta societate. May îl adoră pe Newland, în timp ce bărbatul visează să o „trezească la viață”, să o emancipeze ca femeie, arătându-i marile culturi europene, învățând-o ce să citească și cum să gândească. Fără să realizeze, el vrea să o transforme într-o copie a unui vis cu care fata nu are nimic în comun.

În debutul romanului, Newland face cunoștință cu adevărata întruchipare a visului său: contesa Ellen Olenska, verișoara logodnicei sale, fugită de lângă soțul său agresiv, contele polonez Olenski. Frumoasă, inteligentă, independentă, Ellen preferă compania artiștilor, adoră frumosul în toate formele sale și scandalizează încă de la început societatea newyorkeză, din cauza refuzului de a-și distruge tinerețea lângă soțul abuziv.

Newland e atras de frumoasa contesă, dar încearcă să își reprime sentimentele, fiind prins între acest început de dragoste nepermisă și convențiile sociale în care crezuse și pe care le urmase până atunci cu fidelitate. E atât de obligat de loialitatea față de stilul de viață care l-a plămădit, încât face front comun cu familia Welland și o determină pe Ellen să renunțe la intenția de a divorța de soțul său, ca să nu păteze cu un scandal moralitatea ireproșabilă a oamenilor care o primiseră din nou în sânul lor.

Nu trece mult și iubirea tot mai pătimașă îi deschide ochii asupra ipocriziei societății în care trăiește: cea care expulza cultura și pe artiști  ca fiind vulgari, plină de mariaje indiferente care simulau fericirea pentru că așa se cădea și de infidelități pe care toată lumea le tolera și le camufla sub preșul colorat al fățărniciei. Newland înțelege că se va asfixia într-un asemenea mediu și o urmează pe Ellen, mai întâi într-una dintre vacanțele sale la țară și apoi în locuința sa, acolo unde îi mărturisește dragostea.

Deși și ea simte la fel, iubirea lor pare descurajată de rezerva tânărului, împiedicat și de reacția nobilă, altruistă a logodnicei sale, care îi ghicește pasiunea pentru o altă femeie și insistă să îi redea libertatea, pentru că se simte incapabilă să își clădească fericirea pe nefericirea altora. Comportamentul său îl amăgește pe Newland, care o crede capabilă de profunzimi nebănuite până atunci. Neliniștit, dorind să scape de tentație, tânărul obține grăbirea căsătoriei cu May, pentru care insistase la început, tocmai când începe să înțeleagă că nu era deloc ceea ce își dorea. Ellen, nefericită, se mută la Washington, dar dragostea dintre cei doi nu se stinge, iar Newland visează în continuare la ea. Vor reuși cei doi îndrăgostiți să sfideze convențiile societății și să fie împreună?

varsta inocentei
 @ medicalmatchas

Radiografia precisă a unei societăți, într-un roman câștigător de premiu Pulitzer

1921 este anul în care „Vârsta inocenței” a câștigat Premiul Pulitzer pentru ficțiune. Edith Wharton a fost prima femeie recompensată cu această distincție; opera sa, cu siguranță o capodoperă, a fost și este încă interpretată în mod diferit de cititori. Comitetul de premiere a omagiat-o pentru că a redat „cele mai înalte standarde ale manierelor și societății americane”, dar mulți dintre receptorii operei sale (printre care și noi) au văzut romanul drept o critică, voalată, desigur, sub o umbră foarte fină de ironie, a ipocriziei societății newyorkeze a anilor 1870. Un loc în care dragostea e considerată a fi o indiscreție, în care infidelitățile bărbaților sunt tolerate, atât timp cât nu sunt recunoscute public, iar arta și cultura sunt considerate instrumente ale maselor, nu ale aristocrației.

Din acest punct de vedere, chiar și titlul romanului e perceput ca unul satiric. Nu e nimic inocent în roman, de la dragostea clandestină a lui Newland Archer pentru verișoara logodnicei sale până la pustiul rece și lipsit de trăiri autentice care înghite societatea, ipocrizia cu care bărbații acoperă trădările și femeile care se prefac că nu le văd. În această lume, cei care mizează pe sinceritate, precum contesa Olenska, sunt marginalizați, repudiați, respinși, cu același zâmbet fals al societății. Ce mai poți spune despre niște doamne care cumpărau rochii de la Paris imediat ce erau create, dar le purtau după doi ani, pentru a nu epata?

Wharton e însă magistrală nu doar în ilustrarea ipocriziei societății, cât în finețea cu care prezintă cutumele sociale, specificul civilizației, în talentul cu care redă interioarele, toaletele doamnelor, în frumusețea vizuală a operei sale. Dacă adăugăm la aceste merite și creionarea unui personaj feminin independent, emancipat, avansat pentru perioada sa, Ellen Olenska, apreciată la adevărata sa valoare abia de contemporanitate, completăm un tablou literar care face „Vârsta inocenței” demnă de poziția a 45-a în topul The Guardian al celor mai bune cărți ale tuturor timpurilor scrise în limba engleză.

În ciuda acestor remarcabile trăsături, plasticul roman al lui Edith Wharton a intrat într-un con de umbră în prezent. De la ecranizarea lui Martin Scorsese, din 1993, cu Michelle Pfeiffer, Daniel Day Lewis și Winona Ryder în rolurile principale, „Vârsta inocenței” nu a mai fost decât sumar amintită într-un episod din popularul serial „Gossip Girl”, cu care împărțea aceeași scenă a Upper East Side-ului din New York, la aproape un secol și jumătate distanță. De ce a pierdut „Vârsta inocenței” trenul dragostei cititorilor?


@ peymaanra

Ai putea spune, la prima vedere, că epoca îndepărtată i-a înstrăinat pe modernii cititori actuali. Noi credem însă că marile romane nu au vârstă, deoarece sentimentele și emoțiile sunt atemporale. Ne-o demonstrează povești precum cele din „La răscruce de vânturi!” (ecranizări aproape din an în an), „De veghe în lanul de secară”(încontinuu publicat de la apariție) sau „Să ucizi o pasăre cântătoare”. Care sunt punctele la care pierde „Vârsta inocenței”? Personajele nu sunt emblematice: sunt perfect redate, imaculat reprezentate, dar rămân doar niște păpuși, victime nu doar ale societății, ci și ale lipsei de culoare, de aer, de fascinație.

Tu ai citit „Vârsta inocenței”? Ți-a plăcut recenzia noastră?

Descoperă aici și recenzia la „Pisica lui Dalai Lama”, cartea pe care trebuie să o devoreze orice iubitoare de pisici (și nu numai)!

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!