Rugăciunea care te scapă de blesteme și farmece dacă o rostești azi, de Sfântul Ciprian. Toți creștinii trebuie să o știe!

Rugăciunea care te scapă de blesteme și farmece dacă o rostești azi, de Sfântul Ciprian. Toți creștinii trebuie să o știe!

Cristina Gherghina

În fiecare an, pe 2 octombrie, creștinii îl sărbătoresc pe unul dintre cei mai iubiți sfinți ai bisericii ortodoxe, Sfântul Ciprian. An de an, mii de pelerini se strâng la biserica Zlătari de pe Calea Victoriei pentru a se închina mâinii Sf. Ciprian. 

Sfântul Ciprian este cunoscut pentru puterea sa de a alunga blestemele, farmecele și vrăjile din viața celor care îi cer ajutorul, dar și pentru puterile vindecătoare, acesta mijlocind vindecări pentru cei care îl cheamă în rugăciune. 

Pe vremea împărăției lui Deciu, Sf. Sfințit Mucenic Ciprian a fost filosof și vrăjitor în Antiohia Siriei, acesta închinându-se zeului păgân Apolo. Ciprian a învățat tainele magiei în Atena, Egipt, Caldeea și India, dobândind o mare faimă printre păgâni. 

Sfantul Ciprian

Sursa foto: www.crestinortodox.ro

În aceeași perioadă, în Atiohia, trăia și Sfânta Muceniță Iustina, o fecioară născută într-o familie de părinți păgâni, dar care fusese botezată creștinește. Frumusețea sa l-a făcut pe tânărul grec Aglaid să se îndrăgostească de aceasta. Fiindcă Sf. Iustina nu i-a acceptat cererea în căsătorie, Aglaid a apelat la ajutorul Sf. Ciprian, însă puterile sale au fost în zadar. 

Văzând puterea lui Dumnezeu, Ciprian a primit Sfântul Botez, închinându-și viața lui Hristos, ajungând în cele din urmă episcop. 

La data de 2 octombrie 304, pe vremea prigoanei lui Dioclețian, Sfântul Ciprian și Sfânta Iustina au fost martirizați, tăindu-li-se capetele.

Rugăciunea Sfântului Ciprian care dezleagă blesteme și farmece 

„Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești.

Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.

Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești.

Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).

Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin.”

Surse foto: crestinortodox.ro

Articolul urmator
Rugăciunea desfacerii blestemelor până la șapte generații. Când și cum trebuie să o rostești dacă vrei să scapi de puterea necuratului
Rugăciunea desfacerii blestemelor până la șapte generații. Când și cum trebuie să o rostești dacă vrei să scapi de puterea necuratului
Care ar fi numele tău dacă te-ai naște astăzi?
Incepe quiz
Care ar fi numele tău dacă te-ai naște astăzi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (26)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.