Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Semne prin care Universul îți spune că ești pe calea cea dreaptă

Joi, 26.09.2019
de Otilia Geavlete

 Când pornim pe calea spirituală a trezirii, pot apărea capcane, provocări și obstacole, care ne fac adesea să ne întrebăm dacă nu cumva ne-am pierdut busola și rătăcim fără nici o țintă. Dar, adânc, în interiorul nostru, găsim întotdeauna semne care ne arată că suntem pe drumul cel bun. Este adevărat că toate râurile merg spre ocean și, mai devreme sau mai târziu, cu toții vom ajunge la împlinire. Dar calea noastră poate fi întortocheată și plină de suferințe, dacă nu ascultăm glasul interior și nu urmăm semnele Universului. Dacă vrem să ne eliberăm de capcanele lumii, iată la ce trebuie să fim atenți:

10 semne că te afli pe calea cea dreaptă

1. Sincronicități și coincidențe care se întâmplă în mod regulat

Găsești bani de care nu știai în buzunar, exact atunci când ai nevoie de ei. Te afli la locul potrivit, la momentul potrivit, pentru a întâlni acel mentor ideal care te poate ajuta în cariera ta. Prietenii sună când te gândești la ei. Îți amintești cu drag de o persoană care nu mai este, iar peste câteva zile, un apropiat aduce vorba despre ea sau întâlnești pe cineva care are un nume identic. Semnele apar la tot pasul, sub formă de secvențe numerice, mesaje în mass-media, imagini de pe stradă sau cuvinte pe care le auzi întâmplător. Lumea devine un loc al coincidențelor semnificative și al sincronicității.

2. În jurul tău sunt numai persoane care te înțeleg

Oamenii care se adună în jurul tău vorbesc aceeași limbă și vibrează la unison cu tine.  Nu mai suporți relațiile superficiale, care se cern de la sine. Îți rămân alături cei care te pot ajuta în misiunea ta, care îți împărtășesc credințele și idealurile. Fie că este vorba de viața personală, de cea profesională sau spirituală, atragi lângă tine doar oameni extraordinari.

3. Munca pe care o faci ți se pare ușoară

Deja nu mai este vorba de muncă, ci de o misiune. În tot ceea ce faci, pui pasiune și simți că te-ai conectat la o sursă inepuizabilă de energie. Nu mai faci o diferență clară între zilele săptămânii și weekend, pentru că nu mai ai nevoie de odihnă.  Plăcerea cu care lucrezi șterge sentimentul că îndeplinești o slujbă. Simți, mai degrabă, că ești angrenat într-o acțiune care îți împlinește potențialul, că nu dorești să faci nimic altceva. A ales calea care ți se potrivește și poți vorbi ore în șir despre ceea ce faci, cu emoție și autenticitate. Dacă cineva te întreabă: ”Ce-ai face dacă ai avea foarte mulți bani?”, răspunzi cu mâna pe inimă: ”Exact ceea ce fac și acum!”.

4. Grija și iubirea față de sine devin o prioritate

Începi să mănânci sănătos, fără nici un efort și cu plăcere. Faci exerciții pentru că îți dorești ca trupul tău să simtă energia mișcării și să se conecteze cu forțele telurice. Te eliberezi de bagajele emoționale vechi. Te ocupi de sănătatea ta, participi la ședințe de wellness și ai o viață echilibrată, fără să simți că faci vreun sacrificiu. Nu-ți pasă de cheltuielile pe care le faci pentru a te simți bine. Știi că investiția în tine însuți este cea mai bună investiție pe care o poți face. Te ocupi de dezvoltarea minții, citești, meditezi și te odihnești. 

semnele universului

5. Dormi foarte bine noaptea

Numai cineva care se simte pe calea cea dreaptă, poate avea inima împăcată și un somn liniștit. Dacă dormi fără griji, noapte de noapte, este un semn c te afli pe drumul cel bun. Doar atunci când te afli într-o pace profundă, te poți abandona cu adevărat somnului. Mintea este eliberată de gânduri neliniștitoare și obsesii, sufletul nu mai este bântuit de emoții negative. Ai încredere că Universul te ocrotește, astfel încât dormi neîntors, asemeni unui prunc.

6. Spui cu ușurință ”NU!” atunci când trebuie

Nimic nu mai este obligatoriu pentru tine. Dacă simți că ceva nu merită timpul și energia ta, pur și simplu alegi să spui ”Nu”. Alegi să fii autentic, chiar dacă ceilalți ar putea să se simtă dezamăgiți de refuzul tău. Realizezi că simplele conveniențe nu merită energia ta vitală, pe care o poți investi în ceva mult mai important. A satisface plăcerile superficiale ale altor persoane nu mai este o prioritate pentru tine, atâta timp cât alegi să trăiești cum îți spune inima.

7. Zâmbești întreaga zi

Totul te încântă: să privești cum vântul îi face frunzele să danseze, să urmărești zborul păsărilor, să asculți glasurile copiilor.  Poezia vieții te surprinde oriunde te-ai afla: la volanul mașinii tale, pe stradă sau în metrou. Gândurile tale sunt concentrate asupra lucrurilor bune și asupra seninătății interioare. Zâmbești mereu, pentru că te simți bine în fiecare clipă.

8. Aștepți cu nerăbdare viitorul

Nu numai prezentul te încântă, dar anticipezi și te entuziasmezi ca un copil mic cu privire la toate lucrurile minunate care vor veni. Viața ta este plină de daruri încântătoare și nu te temi nici măcar de greutăți sau obstacole, pentru că totul te surprinde. Surescitarea de a descoperi ziua de mâine te ține în suspans și îți trezește fiori de plăcere.

9. Oamenii sunt inspirați de tine

Atunci când mergi undeva, devii imediat centrul atenției. Exerciți un magnetism puternic asupra celor din jur, iar cuvintele tale îi motivează către schimbare și îi inspiră. Ești sufletul întâlnirilor și îi farmeci pe toți cu conversația ta sclipitoare și cu umorul spumos. Te alimentezi dintr-o sursă nesfârșită de energie, așa că totul este ușor pentru tine. Universul te ține în palmele sale și tu devii canalul prin care curge energia cosmică. Oamenii vor să audă ce ai de spus și să asculte activ când vorbești. Vor să te ajute cu proiectele tale, doar pentru că cred în tine. Indiferent cui îi vorbești, ideile tale îl vor cuceri instantaneu.

10. Oportunitățile miraculoase devin normă

Viața îți oferă cu generozitate tot ceea ce ai visat. Începi să primești apeluri sau e-mailuri de persoane cheie, care te ajută să evoluezi în carieră. Îți întâlnești sufletul pereche. Primești sume mari de bani. Un prieten se oferă să te ducă într-o călătorie. Ai intrat, în sfârșit, în posesia tuturor drepturilor tale, te bucuri de abundență și experiențe  miraculoase. Toate darurile Universului sunt acum la îndemâna ta. 

Surse foto: Pixabay, istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Trei zodii de femei frumoase și deștepte (100647 vizite)
    2. Suada Agachi, specialist în tehnici de citire a chipului: „Trăsăturile feței arată dacă relația ta va dura” (12494 vizite)
    3. Primele semne care îți spun că restaurantul în care ai intrat îți va oferi mâncare proastă (6106 vizite)
    4. Dramă în România! Tamara Buciuceanu-Botez a fost internată de urgență! (5291 vizite)
    5. Care este numele sufletului tău, în funcție de ziua în care te-ai născut (4955 vizite)
    1. Alertă alimentară fără precedent în România: 17 amenzi și 7 restaurante din mall închise în urma unui control sever (nota 4.8)
    2. Avertizare ANM de ultimă oră: ploi abundente, frig crâncen și intensificări ale vântului (nota 4.8)
    3. Dramă în România! Tamara Buciuceanu-Botez a fost internată de urgență! (nota 4.4)
    4. Suada Agachi, specialist în tehnici de citire a chipului: „Trăsăturile feței arată dacă relația ta va dura” (nota 4.4)
    5. Primele semne care îți spun că restaurantul în care ai intrat îți va oferi mâncare proastă (nota 4.3)
    1. Care este numele sufletului tău, în funcție de ziua în care te-ai născut (0 comentarii)
    2. Suada Agachi, specialist în tehnici de citire a chipului: „Trăsăturile feței arată dacă relația ta va dura” (0 comentarii)
    3. Se deschide Baby Boom Show – ediţia de toamnă - 17-20 octombrie, la Romexpo (0 comentarii)
    4. 8 mesaje de la Dumnezeu. Ce vrea El să știi despre viață (0 comentarii)
    5. Dramă în România! Tamara Buciuceanu-Botez a fost internată de urgență! (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!