Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Stelele Michelin: ce semnifică fiecare și ce bucătari și restaurante le dețin

Marţi, 31.03.2020

Stelele Michelin: cine nu a auzit de ele? Considerate cea mai înaltă distincție din fine dining și gastronomie, aceste onoruri ne evocă un tablou divers de pitoresc. De la restaurantele exclusiviste, în care totul, inclusiv fața de masă pe care cinezi, miroase a desăvârșire, la food truck-urile la care nu te-ai uita de două ori, dar unde papilele gustative îți înnebunesc de plăcere, stelele Michelin apar în cele mai surprinzătoare locuri.

Azi îți spunem tot ce trebuie să știi despre această distincție: de la restaurantele și bucătarii care o dețin, la criteriile ce trebuie atinse pentru a obține laudele supreme. Ai poftă de mâncare? Află unde să ți-o astâmperi pentru experiențe nepământean de bune!

Stelele Michelin: ce înseamnă?

Sistemul folosit în Ghidul Michelin datează din 1900 și, îți vine sau nu să crezi, a fost creat pentru a ajuta șoferii francezi să se orienteze mai bine după cele mai bune localuri de pe itinerariul lor. Cu timpul, stelele Michelin au părăsit însă teritoriul mecanicii și au atins al nouălea cer al plăcerilor gastronomice. Dacă nu te mai deranjează un pic de istorie, află că prima stea a fost introdusă în 1926, a doua în 1933, iar din 2005, ghidul a ajuns și în America.

restaurant cu stele Michelin

Ce înseamnă însă stelele Michelin? În primul rând, trebuie să știi că sunt în număr de 3: nu există cinci stele Michelin, o informație pe care o poți regăsi distorsionată în spațiul online. În ceea ce privește semnificaţia lor, Ghidul Michelin este generos și ne clarifică, astfel:

  • o stea Michelin este sinonimă cu „gastronomie de înaltă calitate, un restaurant care merită un popas din partea ta”;
  • două stele Michelin merg mai departe, sugerând „preparate excelente”, ce merită mai mult decât o simplă vizită;
  • cele trei stele Michelin subliniază desăvârșirea în gastronomie, „o bucătărie excelentă”, ce merită o călătorie în sine. Nu e un simplu stop în drumul tău, ci pentru papilele gustative fine e o destinație în toată puterea cuvântului.

Cum anume sunt oferite însă stelele Michelin? Deloc simplu, din păcate pentru proprietarii de restaurante sau cei care au la inimă un loc special, pe care îl doresc onorat la nivel mondial.

stea Michelin

Sursa foto: Pinterest

Există astfel cinci criterii de luat în calcul, așa cum ne spune tot Ghidul Michelin. În primul rând, restaurantele care visează la stele Michelin trebuie să dea dovadă de calitatea ingredientelor folosite, de înaltă stăpânire a tehnicilor de gătit și a aromelor, dar și de o personalitate plăcută a chef-ilor angajați. De asemenea, experții Michelin vor lua în considerare și valoarea raportată la preț a experienței oferite, precum și consistența calității de la o vizită la alta. Credeai cumva că stelele Michelin se cuceresc într-o singură seară, așa cum vedem în filme?

Dacă te tentează ideea de a deveni inspector Michelin, află că și această poziție e destul de greu de obținut. Ca să ateste că stelele sunt oferite în mod riguros, specialiștii trebuie să bifeze cinci valori:

  • anonimitatea: inspectorii se comportă precum clienți obișnuiți, pentru a nu fi tratați preferențial;
  • independența: inspectorii nu sunt nicidecum afiliați unor branduri sau organizații și plătesc întotdeauna pentru masa lor;
  • expertiza: așa cum te așteptai, acești profesioniști nu vin de nicăieri, ci au experiență în domeniu;
  • siguranță: nu unul, nu doi, ci mai mulți inspectori Michelin diferiți conchid la acordarea unei singure stele, pe parcursul mai multor vizite;
  • pasiunea: alături de integritate și cunoștințe, pasiunea relevă faptul că restaurantele astfel omagiate sunt de cea mai bună calitate.

Noi declarăm că suntem impresionate! Cu un ghid atât de bine pus la punct, te mai poți îndoi de onoarea Michelin?

Ce restaurante dețin stele Michelin

La creme de la creme, în sensul cel mai prozaic cu putință, restaurantele cu stele Michelin au toate motivele să fie extrem de mândre de ele. Conform ghidului Michelin din 2019, există mai mult de 1.900 de restaurante ce au primit valoroasele distincții, în 38 de orașe presărate în 22 de țări.

Dar ce e de spus despre cei mai buni dintre cei mai buni? În lume sunt, conform ghidului din 2019, 137 de restaurante cu 3 stele Michelin. Conform Wikipedia, Japonia (29 de restaurante), Franța + Monaco (29 de restaurante), Statele Unite (14), Italia (11) și Spania (11) sunt primele 5 clasate în cel mai râvnit top al gusturilor. Clasamentul este completat de Germania (10 restaurante), Hong Kong și Macao (10), Marea Britanie (5), Olanda (3), Elveția (3), Singapore, Coreea de Sud și China, cu câte 2 restaurante fiecare. Urmează restul statelor, cu câte un singur restaurant cu 3 stele Michelin: Austria, Belgia, Danemarca, Norvegia, Suedia și Taiwan.

Iar dacă încă nu te simți înfometată, cu siguranță vei da buzna în bucătărie după ce îți vom prezenta mai pe îndelete 2 restaurante dintre cele de mai sus!

Începem cu localul considerat cel mai exclusivist din lume, gazdă a combinațiilor savuroase, a condimentelor duse la desăvârșire și a fineții gastronomice înnebunitoare. Este vorba despre Le Louis XV, fondat de Alain Ducasse, chef-ul cu cele mai multe stele Michelin, angajat de nimeni altul decât Prințul Rainier de Monaco să aducă gusturile selecte la Monte Carlo. Dacă vrei să mănânci precum o regină, acesta este locul. Și pentru că ți-am „pus gând rău” din punct de vedere caloric, descoperă un filmuleț cu totul și cu totul special, din culisele acestui rai al aromelor.

Poposim acum la Londra, acolo unde zeu e Piere Gagnaire, bucătarul-șef care i se alătură lui Ducasse în topul celor mai pricepuți maeștri ai „de-ale gurii”. Sketch Lecture Room & Library tocmai a primit 3 stele Michelin, așa că e mai mult decât obligatoriu, dacă ai drum prin Mayfair, să faci o vizită. Firește, nu ne refeream la momentul actual, deoarece, pentru a obține o rezervare, vei poposi pe o listă de așteptare ce poate fi chiar lungă de un an.

Sketch Lecture Room & Library

Sursa foto: Instagram

România are restaurante cu stele Michelin?

O întrebare care circulă intens în mediul online este următoarea: și țara noastră ce spune? România are restaurante cu stele Michelin?

Din păcate, nu. Deși asemenea locații unde ingredientele se contopesc ca prin magie într-un gust ce rămâne imprimat pe limbă de-a pururi există în Praga, Budapesta sau Varșovia, orașele noastre lipsesc. Nici Bucureștiul, nici Clujul și nici Iașiul nu au reușit să apară în Ghidul Michelin, deși sperăm ca situația să se schimbe în viitor.

Vrăjitorii gustului: bucătarii cu cele mai multe stele Michelin

Ne-am pus pe lista de rezoluții necesitatea de a cunoaște măcar unul dintre maeștrii de mai jos. Să ne gătească cu propria lor mână e un vis!

bucatar care gateste

Începem cu Alain Ducasse, cel despre care ți-am vorbit mai sus, care deține 17 stele Michelin. Nu degeaba e considerat cel mai bun chef în viață! Ducasse și-a legat numele de 36 de restaurante, a inclus în propriul portofoliu 21 de stele Michelin de-a lungul carierei și este primul bucătar care a deținut restaurante cu 3 stele Michelin în 3 orașe diferite.

Continuăm cu Pierre Gagnaire, ilustru campion al gustului, cu 14 stele Michelin. Francezul a crescut într-o familie „adunătoare” de astfel de distincții și a primit prima stea Michelin la doar 26 de ani. E renumit pentru pasiunea și excelența în bucătăria fusion, iar restaurantul său din Rue Balzac, Paris, are 3 stele de mai bine de 20 de ani.

Topul 3 al bucătarilor cu mai multe stele Michelin decât cerul este completat de Martin Berasategui. Numărând 12 onoruri, spaniolul se poate mândri cu faptul că e prima personalitate din afara Franței cu un asemenea talent. A primit prima stea la 25 de ani și și-a deschis primul restaurant, ce îi purta numele, în 1993. De atunci, și-a mai pus pecetea pe încă 3 locații înstelate în Tenerife și Barcelona.

Câte stele Michelin are Gordon Ramsey?, se întreabă internauții. Suntem aici să răspundem. Vedeta de origine britanică, ce a revoluționat show-urile de cooking, are 7 stele Michelin, deși a jonglat cu 16 de-a lungul carierei sale. Restaurantul său omonim din Chelsea deține încă din 2001 desăvârșirea stelară în domeniu, fiind cel mai longeviv din Londra.

Mai există alte distincţii în afară de stelele Michelin?

E clar că Ghidul Michelin e cât se poate de generos, deoarece oferă și alte onoruri în afara atât de greu obținutelor stele Michelin.

La rândul său dorit cu ardoare, Bib Gourmand este un rating care se oferă cu grație restaurantelor ce își răsfață clienții cu mâncare „excepțional de bună”, dar la prețuri moderate. Dacă te întrebi care sunt aceste sume, ele nu trebuie să depășească, pentru un meniu de trei feluri (aperitiv, fel principal și desert), 36 de euro sau 40 de dolari.

Bib Gourmand

Sursa foto: Pinterest

De asemenea, Ghidul Michelin răsplătește și realizările de excepție din domeniul bucătăriilor locale precum cele ce gătesc tapas (tapa) în Spania, pub-urile din Irlanda sau minunatele standuri de street food din Asia. Există și distincții pentru localurile cu vinuri bune (individualizate cu un strugure pe firmament), cocktail-uri „interesante” sau o listă cu sortimente de bere magice.

Tu cunoșteai aceste informații despre cele mai râvnite stele Michelin? Ai cinat sau dejunat vreodată într-un astfel de loc binecuvântat gastronomic? Abia așteptăm să auzim despre experiențele tale!

În aceeași notă, descoperă și cum arată unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din lume, Nobu din Londra! Descoperă și 15 restaurante din București în care merită să mănânci!

Surse foto: iStock, Pinterest, Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!