Sufletele pereche se conectează doar privindu-se! Iată cum funcționează acest mod de comunicare energetică rară

Sufletele pereche se conectează doar privindu-se! Iată cum funcționează acest mod de comunicare energetică rară

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Toți visăm la o dragoste unică, la acel suflet pereche despre care se vorbește în cărți și în filme, acea persoană care ne susține în orice luptă, este mereu lângă noi și ne alină orice suferință și cu care împărtășim o legătură profundă, ce trece dincolo de granițele lumii fizice.

Unii sunt sceptici și susțin că o astfel de iubire nu există decât în povești. Totuși, sunt persoane care pot da mărturie că și-au întâlnit jumătatea perfectă, sufletul pereche ce le-a fost menit de Univers.

indragostiti

Iar atunci când o astfel de întâlnire are loc, nu este nevoie de cuvinte. O simplă privire este suficientă pentru ca cele două suflete să comunice, să se simtă conectate și împlinite.

O astfel de conexiune trece dincolo de timp și de spațiu. Cei care cred în vieți anterioare știu că au fost împreună cu jumătatea lor și în alte existențe. De aici vine sentimentul de familiaritate și recunoaștere pe care îl au persoanele care își întâlnesc sufletul pereche.

Cum te conectezi cu sufletul tău pereche

Legătura cu sufletul pereche este mai mult decât o iubire obișnuită, mai ales că uneori flacăra noastră geamănă nici măcar nu este persoana de care ne-am îndrăgostit. Poate fi la fel de bine un prieten bun sau cineva foarte apropiat, cu care avem o legătură foarte profundă, ce pare mai presus de lumea aceasta.

Sufletele pereche se conectează prin întreaga lor ființă, dar mai ales prin priviri. Atunci când două persoane care sunt menite să fie împreună se privesc, valuri de energie se transmit de la una la cealaltă.

Ochii sunt oglinda sufletului, de aceea comunicarea prin privire este directă, neîntinată de nicio interpretare, pură. Este o conectare la un nivel superior față de oricare alt tip de legătură.

cuplu

Sufletele pereche sunt gemene, chiar dacă persoanele respective nu se aseamănă din punct de vedere fizic. Ele vibrează la unison și comunică la nivel energetic. Legătura lor de iubire nu trebuie confundată cu sentimentul de îndrăgostire, cu fluturi în stomac, nici cu atracția fizică sau cu plăcerea de a petrece timp împreună. Este mai mult decât atât!

Semne că te-ai conectat cu sufletul pereche prin privire

Două suflete pereche comunică la toate nivelurile: prin limbaj corporal, prin cuvinte, prin privire. Dintre toate aceste tipuri de conectare, energia transmisă de privirile noastre este cea mai puternică.

Iată care sunt semnele comunicării energetice prin intermediul privirii.

1. Ți se taie respirația

Atunci când îți întâlnești sufletul pereche și vă priviți ochi în ochi, ai senzația că respirația ta se oprește. Ți se pare că Universul se prăbușește și că timpul stă în loc. De fapt, legătura voastră karmică se reactivează și te copleșesc emoții zguduitoare. Întâlnirea voastră este un adevărat eveniment cosmic, iar energiile care se transmit prin privire sunt dovada că te afli în fața flăcării tale gemene.

2. Inițial te simți dezechilibrată, apoi experimentezi un sentiment de calm și seninătate

Emoțiile copleșitoare pe care le resimți când te conectezi cu sufletul tău pereche te destabilizează. Începi să tremuri, iar inima ta bate foarte tare. Apoi însă te invadează un sentiment de pace.

Știi acea senzație când ai trecut printr-o furtună dezlănțuită și ajungi acasă, într-o atmosferă calmă și sigură? Așa te simți când privești în ochii sufletului tău pereche. Trupul, mintea și inima ta se destind, este ca și cum ai fi găsit ceea ce îți doreai de foarte multă vreme și te simți cuprins de calm și bucurie.

După ani de rătăcire, ai revenit în sfârșit acasă. Știi că de acum totul va fi bine și nimic nu-ți va mai putea tulbura liniștea.

3. Ai senzația de déjà-vu

Atunci când privirile voastre se întâlnesc, simți că acea persoană îți este extrem de cunoscută. Experimentezi o senzație de déjà-vu, ca și cum acei ochi îți sunt familiari, fac parte din destinul tău și îi știi de o veșnicie.

Este ca și cum ochii persoanei din față te-ar privi de dincolo de timp și te-ar cunoaște mai bine decât te știi tu însăți. Dacă ești foarte sensibilă, poți avea un fel de amintire difuză, sentimentul că ai iubit acești ochi și altădată, într-o viață trecută.

4. Te simți confuză

Pentru că ești invadată de senzații și emoții mult prea puternice, încerci să raționalizezi ceea ce simți și să găsești o explicație pertinentă. De aici apare confuzia când privești în ochii sufletului pereche. Poate că nu mai știi unde te afli, uiți ce voiai să spui sau te simți de-a dreptul paralizată. Toate acestea sunt semne că te-ai conectat prin privire cu jumătatea ta karmică.

5. Cealaltă persoană dă semne că are aceleași senzații

Adevărata dovadă că privirea te conectează cu sufletul tău pereche este că și persoana din fața ta are aceleași senzații ca tine. Amândoi vă simțiți ciudat și nu știți exact ce vi se întâmplă. Dar știți că vă aflați în fața celui pe care l-ați așteptat toată viața și aveți un sentiment de imensă bucurie.

6. Vezi peste tot chipul persoanei respective

Odată ce privirile voastre s-au întâlnit, legătura dintre voi nu mai poate fi distrusă. De fapt, ea nici nu a dispărut vreodată, ci a fost doar ascunsă până când v-ați regăsit.

Indiferent unde mergi și ce faci, sufletul tău pereche este mereu cu tine, nu neapărat în forma sa fizică, ci la nivel energetic. Vă căutați permanent unul pe celălalt, pentru că nu mai puteți să rămâneți separați după ce v-ați reîntâlnit.

7. Vă înțelegeți perfect, chiar și fără cuvinte

Chiar dacă ai întâlnit pentru prima oară persoana care îți este suflet pereche, nu există nicio barieră de comunicare între voi. Conectarea voastră este desăvârșită. Vă priviți și vă vorbiți ca și cum v-ați ști dintotdeauna.

Uneori nu este nevoie de niciun cuvânt ca să știi ce vrea celălalt să facă și ce așteaptă de la tine. Vă priviți în ochi și vă înțelegeți perfect.

iubire

8. Simți că iubești instantaneu persoana care îți este destinată

Atunci când privești în ochii sufletului tău pereche, iubirea te invadează instant. Nu este nevoie de timp pentru ca dragostea dintre voi să crească, pentru că ea este puternică și desăvârșită de la început.

În momentul în care îți întâlnești flacăra geamănă, aceasta devine centrul universului tău. Uiți de toate fostele tare relații, de toate suferințele și de traumele tale și știi cu siguranță că de acum nu mai ai de ce să te temi că nu vei fi iubită.

Când întâlnești pe cineva alături de care vrei să-ți petreci restul vieții, orice altceva devine irelevant. Nu-ți pasă de lucruri precum trecutul său, diferența de vârstă, averea sau familia sa. Vrei doar ca această persoană să rămână mereu lângă tine și ești pregătită să faci tot ceea ce trebuie pentru ca acest lucru să se întâmple.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Noile clase energetice: cum citești corect etichetele electrocasnicelor?
Noile clase energetice: cum citești corect etichetele electrocasnicelor?
Unde se află sufletul tău pereche?
Incepe quiz
Unde se află sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (33)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.