Nu Skin

Testul eleganței - alege un pandantiv și află ce fel de femeie ești!

Joi, 23.03.2017
de Andreea Baluteanu

Eleganța e o atitudine, un dar cu care te naști, dar pe care îl desăvârșești pe parcursul vieții. O femeie elegantă va purta întotdeauna ținute impecabile, care i se potrivesc de minune, dar va străluci mai ales prin intermediul bijuteriilor!

La acest capitol fascinant ne oprim și noi, cel al accesoriilor. Am ales pentru tine patru coliere cu pandantiv: alege unul dintre ele și vezi ce fel de femeie ești!

Testul eleganței îți arată ce fel de femeie ești!

Testul eleganței e atât de simplu și de frumos, încât va fi o adevărată plăcere să îl treci! Alege unul dintre minunatele pandantive de mai jos și citește apoi ce spune opțiunea ta despre tine!

test eleganta

  1. Ai ales pandantivul tip choker, cu pandantiv oval

Ești o femeie misterioasă, care adoră ca bijuteriile sale să spună ceva despre ea, să umple cu frumusețea lor acel spațiu al cuvintelor rămase nerostite. Nu îți place ca alții să îți invadeze intimitatea, de aceea alegi colierele tip choker, care par să te protejeze împotriva atacurilor. Dar adevărata creativitate îți este reflectată în pandantivul superb, cu aer nobil, oval.

Ești o admiratoare a bijuteriilor vintage, cu poveste, și nu ai purta ceva ce este complet lipsit de semnificație. Ești genul de femeie care va aprecia mai mult un accesoriu moștenit, chiar purtat, decât opera lipsită de suflet a ultimelor tendințe. Vrei ca ceea ce porți să îți reflecte întocmai sufletul: cald, dar greu de deschis de către oricine.

  1. Ai ales pandantivul în formă de inimă, decorat cu diamante

O singură privire aruncată asupra pandantivului ales de tine și știm cu cine avem de-a face: cu o tipă strălucitoare, glam, vibrantă. Inima ți-e la fel de luminoasă precum această bijuterie, iar viața, la fel de scânteietoare precum aurul și diamantele din accesoriul ales de tine.

Nu ai purta bijuterii ieftine, pentru că îți cunoști foarte bine valoarea și știi ce te reprezintă. Ești independentă, orgolioasă și puțin răsfățată, dar acest lucru se datorează firii tale plăcute, de care oamenii se îndrăgostesc imediat. Sub acest înveliș glam se ascunde însă un suflet sensibil și romantic, permanent îndrăgostit, chiar dacă doar de viață!

  1. Ai ales pandantivul în formă de fluture

Ești copilăroasă, zburdalnică, o adevărată furtună a naturii. Ai fi adorat acest pandantiv atunci când erai o micuță adorabilă de 5 ani și nu vezi niciun motiv pentru care nu l-ai purta și azi. E adevărat, ai mai crescut (un pic) și ai devenit între timp o femeie elegantă, care știe că nu mai poate purta această bijuterie cu rochii înflorate, ci o pune în evidență cu itemuri masculine, dar sufletul ți-a rămas la fel.

Crezi cu inocență în bunătate și în faptul că viața ți-a rezervat ceva incredibil de frumos. Dar asta nu înseamnă că aștepți ca lucrurile să se întâmple, ci lupți pentru visurile tale. Adori aventura, îți place să călătorești, liberă precum un fluture, și nu suporți oamenii care încearcă să îți taie aripile. Ești întruchiparea fidelă a acestui pandantiv!

  1. Ai ales pandantivul albastru cu safire

Dacă ai văzut filmul „Titanic”, știi că acest pandantiv seamănă cu cel al eroinei Rose! Așa cum bijuteria aleasă de tine este o replică a superbului accesoriu din film, și tu semeni destul de mult cu protagonista sa!

La exterior, ești o femeie sofisticată, rafinată și stăpână pe tine. Cunoști foarte bine valoarea unei bijuterii și nu ai purta ceva lipsit de însemnătate, tocmai pentru că știi că ți-ar putea afecta statutul. Chiar dacă nu faci parte din înalta societate, visezi să ajungi acolo și, cu inteligența și ambiția ta, cu siguranță vei reuși. Dincolo de acest exterior, ai un suflet cald și clocotești de o pasiune mistuitoare. Vrei să îți lași amprenta asupra lumii, să trăiești experiențe de neuitat, la intensitate maximă. Cu siguranță, vei avea o existență memorabilă!

Ce spune despre tine rezultatul testului eleganței? Te regăsești în femeia descrisă de el?

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (97)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!