Testul peșterii: cât de educată ești?

Testul peșterii: cât de educată ești?

Redactor Andreea Baluteanu

Deși au trecut mai bine de două milenii de la moartea lor, înțelepții din Grecia Antică reprezintă un izvor inepuizabil de cunoaștere.

Platon, unul dintre cei mai apreciați filosofi ai Atenei Clasice și fondator al Academiei, prima instituție de învățământ superior din istorie, este, în continuare, un reper nu doar în inteligență, dar și în educație! Descoperă care sunt aptitudinile tale, analizând una dintre cele mai puternice alegorii ale marelui Platon!

Testul Peșterii: cât contează pentru tine educația și valorile înalte?

Nu te vom supune unui test de cultură generală, ci te invităm să te joci puțin cu realitatea, miturile și formele sale. Școala de gândire reprezentată de Platon și Socrate pleca de la premisa că viața e compusă din iluzii (forme) și adevăruri ascunse sub aceste contururi abstracte. Iar Mitul Peșterii, formulat de Platon, e considerat cea mai puternică alegorie din acest punct de vedere.

mitul pesterii platon
Foto: Instagram @tanpaturan

Iată cum sună Testul peşterii:

Imaginează-ți trei prizonieri, înlănțuiți într-o peșteră, astfel încât gâtul și picioarele lor să fie imobile. Cei trei și-au petrecut întreaga viață în această poziție, având doar peretele peșterii drept fundal. Mergi mai departe și vizualizează în spatele lor un foc care arde vesel, proiectând astfel reflecții pe perete. Între foc și oamenii înlănțuiți șerpuiește o potecă, pe care trec diverse persoane, cărând obiecte și împingând animale pe drumul lor.

Singura realitate a prizonierilor e reprezentată de umbrele reflectate pe perete. Sunetele care ajung la ei sunt distorsionate, iar lumea e compusă doar din aceste reflecții, care sunt, însă, cât se poate de reale pentru prizonieri. Mai mult, aceștia se provoacă neîncetat la teste, slăvindu-l pe cel dintre ei care reține cele mai multe detalii și care poate intui corect ordinea în care se succed zilnic imaginile. Desigur, așa cum Platon consideră, prizonierii se înșală și se afundă și mai tare în iluziile lor, alegând să recompenseze tocmai percepția greșită...îți sună familiar?

Filosoful duce și mai departe miza jocului și ne îndeamnă să ne imaginăm că unul dintre cei trei este eliberat. La început, fiindu-i, în sfârșit, permis să zărească focul, își va simți ochii orbiți! Încetul cu încetul, părăsind peștera, va descoperi lumea, așa cum este ea în realitate. Impresionat, va vrea să se întoarcă la prietenii săi și să le aducă și lor la cunoștință minunile văzute, dar, pentru aceștia, vorbele sale nu au niciun sens și vor fi privite cu suspiciune. Ecourile descoperirilor sale nu vor răzbate, astfel, mai departe de pereții peșterii.

Interpretarea testului peșterii: tu cât de educată ești?

Prizonierii înlănțuiți, norocosul eliberat, focul, lanțurile, peștera, umbrele, corpurile ce se succed pe cărarea din peșteră, soarele de afară: acestea sunt cele mai importante simboluri din Mitul peșterii lui Platon.

platon

Pentru a vedea cât de educată ești, cât de bine cunoști lumea, trebuie să alegi unul dintre ele! Nu gândi, însă, ideal, ci raportează-te la acel element care caracterizează poziția ta. Așa cum ar spune Platon, sinceritatea e cheia cunoașterii!

Ai ales prizonierii înlănțuiți. Te numeri printre cei mulți, oamenii care își desfășoară viața pe același făgaș tradițional: naștere, școală, căsătorie, job, copii, moarte. Deși nu e nimic greșit în stilul îmbrățișat de majoritatea pământenilor, cu greu vei putea pătrunde sensurile adânci ale existenței, deoarece ești prizonieră a lanțurilor de percepții greșite. Încearcă să vezi dincolo de forme și să descoperi realitatea, în profunzimea sa! Cărțile, studiul perpetuu, meditația te vor ajuta să extinzi permanent limitele realității tale!

Ai ales prizonierul eliberat. Felicitări, tocmai te-ai urcat pe scaunul privilegiat, dar plin de provocări al filosofului. În concepția lui Platon, prizonierul eliberat de lanțurile cunoașterii superficiale este cel care a intuit adevărata natură a lumii, cel care a descoperit soarele. Misiunea ta este să te întorci permanent către muritorii de rând, către neștiutori, chiar dacă revelațiile tale vor fi, cel mai adesea, privite cu suspiciune și necredinţă!

Ai ales corpurile care se succed pe potecă. Nu ești nici înlănțuită, dar nici complet eliberată. Suișul și coborâșul corpurilor, oamenilor, animalelor, obiectelor, pe poteca din peșteră sugerează drumul cunoașterii, inițierea, cu toate dificultățile sale. Te afli pe drumul cel bun, dar mai ai un pic până ce te vei putea încorona cu laurii de filosof.

Ai ales focul. Bravo, te-ai îndreptat instinctiv către lumina cunoașterii. Ceea ce înseamnă că nu îți e deloc străină. Îți place să studiezi, să descoperi lumea pas cu pas, ești veselă și puternică precum flăcările. Ai ajuns chiar pe un stadiu superior filosofului, pentru că te-ai contopit cu însăși știința.

Ai ales lanțurile. Așa cum te-ai așteptat, lanțurile sugerează piedicile la adresa cunoașterii, simțurile care ne împiedică, cu dominația lor, să descoperim adevărul absolut. Ești impulsivă, asculți doar de ceea ce senzațiile tale îți poruncesc. Dacă vrei să ajungi să detașezi formele de profunzimi, ar trebui să înveți să te stăpânești.

Ai ales umbrele. Percepții greșite, informații false, aparențe: este cea mai bună simbolistică a societății actuale. Bazată pe preconcepții, proslăvind valori false, lumea contemporană te are drept reprezentantă fidelă. Scutură-te de influența sa și deschide ochii către adevăr!

Ai ales soarele. Îți facem o mărturisire: suntem mândre că ne citești. Te-ai situat undeva deasupra filosofului, tu ai optat chiar pentru idealul cunoașterii supreme, al binelui absolut! Dacă alegerea ta nu a fost dictată de rațiuni false, ci a fost făcută cu inima, ai toată admirația noastră!

Tu ce părere ai despre Testul peșterii? Ești de acord cu interpretările lui Platon?

Surse foto: Instagram, IStock

Articolul urmator
Un tată le răspunde celor care spun că nu ar trebui să-și pupe fiul de 5 ani pe buze. "O să-l pup cât timp o să-mi permită"
Un tată le răspunde celor care spun că nu ar trebui să-și pupe fiul de 5 ani pe buze. "O să-l pup cât timp o să-mi permită"
Cât de stresată eşti? Fă testul și află!
Incepe quiz
Cât de stresată eşti? Fă testul și află!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.