Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Top 10 filme cu Jim Carrey

Viorica Ghinea, redactor

Jim Carrey se numara printre actorii care nu au nevoie de prea multe cuvinte de descriere. Cariera lui in domeniul cinematografic sta drept marturie ca este de neinlocuit in acest sector. Farmecul si umorul de care a dat dovada de-a lungul timpului l-au transformat in una dintre cele mai iubite celebritati de la Hollywood. Iata un top 10 filme cu Jim Carrey pe care ar trebui sa le pastrezi la loc de cinste in calculatorul sau in laptopul tau!

 

10. Te iubesc, Phillip Morris (2009), un altfel de film cu Jim Carrey

Te iubesc, Phillip Morris nu este un simplu film, ci ecranizarea unei povesti adevarate, mai precis este inspirat din viata impostorului Steven Jay Russell. Eroul principal (Jim Carrey) nu alege cele mai bune metode de a aduce bani in casa, astfel ca ajunge la inchisoare. Ce crezi ca se intampla acolo? Se indragosteste de colegul lui de celula - Phillip Morris. Dragostea ce il leaga de el il inspira sa evadeze de patru ori din inchisoare, devenind o adevarata vedeta in acest sens. Cine s-ar fi gandit ca Jim Carrey va avea curaj sa interpreteze un astfel de rol?

9. Pinguinii domnului Popper (2011), o productie simpatica

Inspirat din cartea cu acelasi nume, acest film are in centrul actiunii un dezvoltator imobiliar pe nume Tom Popper. Dependenta de munca si lacomia de bani l-au indepartat tot mai mult de-a lungul timpului de bucuriile simple pe care le ofera viata. Totul se schimba complet in momentul in care mosteneste de la tatal lui sase pinguini simpatici, motiv pentru care va trebui sa isi renoveze locuinta pentru a le oferi micutilor conditiile de care au nevoie. De aici incep problemele, dar si distractia. Se va atasa el de pinguini sau ii va trimite de unde au venit?

8. Numarul 23 (2007) - Jim Carrey a jucat si in thrillere

Surprinzator sau nu, Jim Carrey nu a jucat numai in comedii, ci si in thrillere. Numarul 23 ajunge o obsesie pentru Walter Sparrow (Jim Carrey), reusind sa ii schimbe viata la 180 de grade. Un roman misterior primit cadou de la sotia lui ii capteaza intreaga atentie. Pana sa realizeze faptul ca este stapanit de ganduri malefice, de temeri nejustificate si obsedat de crime odioase, personajul se pierde intre viata si fantezie. Si cand crezi ca totul s-a lamurit, te trezesti din nou in bezna, acesta fiind si farmecul acestui film fascinant.

7. Tantalaul si Gogomanul (1994), un film de tot rasul

Numele filmului spune totul despre actiunea lui. Lloyd si Harry fac impreuna o echipa de tot rasul. Dupa ce Lloyd conduce intr-o zi o femeie la aeroport, el face orice pentru a-i inapoia servieta cu bani uitata in masina lui, insa pe parcurs lucrurile se complica. Comportamentul lor ciudat ii baga in tot felul de belele, dar actiunea este un deliciu (te asiguram!), asa ca nu ar trebui sa ratezi acest film. Chiar daca l-ai mai vazut, oricand te poti relaxa la el, pentru ca rasul nu se demodeaza niciodata.

6. Ace Ventura: detectivu' lu' peste (1994), printre cele mai amuzante filme cu Jim Carrey

Unul dintre cele mai amuzante filme cu Jim Carrey, Ace Ventura: detectivu' lu' peste te tine cu sufletul la gura pana la final. Ace Ventura este un detectiv de animale ciudat, dar talentat si cu spiritul dezvoltat, asa ca putine lucruri reusesc sa ii scape. Odata ce delfinul-mascota al unei echipe de fotbal dispare din peisaj, el pare a fi singurul in stare sa il gaseasca. Tacticile lui sunt originale si extrem de amuzante. Par lipsite de credibilitate, insa dau roade de fiecare data.

5. Distractie cu Dick si Jane (2005), o lectie de viata diferita

Dick Harper (Jim Carey) ajunge in sfarsit sa ocupe functia de vice-presedinte la Globodyne, acest lucru dupa ce a astepta timp de 15 ani o schimbare majora in cariera lui. Sotia lui, Jane (Tea Leoni), decide sa demisioneze de la firma la care lucra dupa ce primeste minunata veste. Firma Globodyne este implicata intr-un scandal, asa ca intra in faliment la scurt timp. Datoriile se aduna, saracia incepe sa bata la usa din ce in ce mai tare, iar sansele de a gasi unui job bun nu apar la orizont. Cei doi se vad nevoiti sa se angajeze pe alte posturi, fapt ce nu ii implineste deloc. Cu timpul, fara sa isi dea seama, se trezesc trasi in lumea furturilor, singura ce pare sa le mai aduca zambetul pe buze. In final, insa, iau o hotarare majora: sa indrepte situatia care i-a adus in acea stare.

4. Masca (1994), printre cele mai populare filme cu Jim Carrey

Stanley Ipkiss, un functionar de banca timid, se transforma intr-o alta persoana in momentul in care gaseste o masca antica speciala. Odata ce si-o pune pe fata, el isi schimba complet chipul si personalitatea. Nici cel mai bun prieten al lui - cainele Milo - pare sa nu-l mai recunoasca. In aventurile lui o intalneste pe Tina Carlyle (Cameron Diaz) de care se indragosteste nebuneste si este nevoit sa se lupte intr-un stil unic cu toti raufacatorii din oras. Efectele speciale si umorul de calitate sunt punctele forte ale filmului.

3. Mincinosul mincinosilor (1997), o dorinta poate schimba totul

Fletcher Reede (Jim Carrey) este un avocat care stie sa minta bine. Pana la urma, acest obicei i-a adus succesul profesional si nu numai. Insa faima lui de mincinos a crescut cu timpul, asa ca nici macar propriul fiu nu il mai crede. Dezamagit de atatea ori de tatal lui, avand in vedere ca nu si-a putut petrece aniversarea alaturi de el, Max isi pune o dorinta diferita atunci cand sufla in lumanarile de pe tortul lui: ca parintele lui sa nu mai poata minti o zi intreaga. Dorinta i se implineste, iar mincinosul Fletcher nu mai este capabil sa spuna nici macar o minciuna a doua zi. Un mic imbold pentru ca actiunea filmului sa urmeze o alta cale.

2. Yes man (2008), un film care iti poate schimba viata

Carl Allen (Jim Carrey) este un barbat cu o fire rigida si o viata monotona. Intr-o zi s-a decis sa isi condimenteze traiul de zi cu zi, astfel ca s-a trezit ca raspunde „Da!" tuturor provocarilor. Unele dintre ele l-au bagat in adevarate belele, insa el nu s-a lasat si a continuat acest drum. Pe parcurs si-a castigat cativa prieteni... interesanti. Urmareste si tu filmul pentru a afla cum se incheie intreaga aventura. Cine s-ar fi gandit ca un cuvant atat de simplu iti poate da complet viata peste cap?

1. Me, Myself and Irene (2000), umor la puterea a doua

Charlie este o persoana deosebita, insa nu are prea mult norococ in viata, astfel ca ajunge sa isi reprime furia multi ani la rand. Dupa ce este parasit de catre sotia lui pentru sofer pitic de limuzine, personalitatea dubla pune stapanire pe el. Mai ales ca trebuie sa se ocupe si de tripletii de culoare pe care fosta nevasta i-a lasat in grija lui. Hank devine jumatatea rea a lui Charlie, care iese la iveala cand ii este lumea mai draga. El este badaran, violent si nu se lasa calcat in picioare de cei din jur. Aceasta este unul dintre cele mai amuzante filme cu Jim Carrey, astfel ca nu ar trebui sa il ratezi pentru nimic in lume.

Tie ce filme cu Jim Carrey iti plac?

* Afla care sunt si cele mai bune filme cu Angelina Jolie!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!