Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Mihail și Gavril

Luni, 19.11.2018
de Dana Ungureanu

Sfinții Mihail și Gavril sunt sărbătoriți în fiecare an de credincioșii români pe data de 8 noiembrie. Cei doi arhangheli purtători de sabie reprezintă simbolul biruinței, ei sunt conducătorii cetelor de îngeri și călăuzele sufletelor în drumul lor spre Rai.

Sărbătoarea celor doi Sfinți datează din secolul al V-lea. La început, a fost o simplă aniversare a sfințirii unei biserici a Sfântului Mihail, aceasta fiind ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, acest praznic a ajuns să se adreseze și Sfântului Gavril, ca apoi să devină sărbătoarea închinată tuturor Sfinților Îngeri.

pictura in biserica cu sfintii mihail si gavril

Potrivit crestinortodox.ro, despre îngeri, Biserica ne învață că ei sunt „duhuri slujitoare”, adică finite fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu și totodată prieteni ai noștri, puși de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagăn, la patria noastră cerească, la „Cerul nou și pământul nou” ce vor să fie.

Sfântul Arhanghel Mihail, Apărătorul Credinței, este cel mai invocat în slujbele bisericești, el este apărătorul celor slabi și este de partea celor drepți, oferind biruință în cazul unui război. Semnificația numelui Mihail este „Acela care este ca Dumnezeu”. El îi pedepsește pe cei care încalcă voia lui Dumnezeu și săvârsesc nedreptatea, este arhanghelul bucuriei, al blândeții și milei dumnezeiești, al bunelor vestiri. Este cel care a distrus cetățile Sodoma și Gomora și l-a salvat pe Lot împreună cu familia lui de la moarte. A călăuzit poporul evreu când a ieșit din robia egipteană și, potrivit Apocalipsei, el va aduce biruință finală asupra Diavolului și a slujitorilor lui.

De asemenea, există tradiția potrivit căreia Mihail I s-a descoperit Sfântului Constantin cel Mare și i-a arătat pe cer semnul sfintei cruci spunându-i: „Prin acest semn vei învinge!”.

Sfântul Arhanghel Gavril (Gabriel) este cel care i-a vestit Fecioarei Maria zămislirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. În ebraică, numele Gavril înseamnă „Omul lui Dumnezeu”. Potrivit tradiției, el este cel care a prăvălit piatra de la ușa mormântului și a șezut deasupra ei, când Domnul a înviat și a vestit pentru prima dată mironosițelor că Hristos nu mai este printre cei morți.

femeie care participa la slujba de priveghere

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Mihail și Gavril

În folclorul românesc, se spune că Sfinții Mihail și Gavril sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte. Sunt prezenți la Judecata de Apoi, ard păcatele lumești și purifică gândurile oamenilor. Arhanghelul Mihail este cel care veghează la căpătâiul omului aflat pe patul de moarte și-i apară sufletul pentru a nu ajunge în Iad.

Conform tradiției, în sâmbăta de dinaintea zilei Sfinților Mihail și Gavril se fac praznice pentru pomenirea morților, iar finii merg la nași cu colaci. Ziua de 8 noiembrie este numită și „Năpustitul areților” sau „Vara Arhanghelilor”. Prima denumire vine de la obiceiul ciobanilor de a amesteca berbecii cu oile pentru împerechere, iar de aici numele de „năpustire”, iar a doua denumire vine de la zilele călduroase din această perioadă, trei sau patru la număr, între 8 noiembrie și 25 decembrie, care sunt denumite și „vara iernii”.

În unele locuri, privegherea durează doar noaptea, fiind însoțită de liție, acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, citirea moliftelor, miezonoptica, psaltirea și alte citiri și cântări.

În această zi, după slujba religioasă, se citesc rugăciuni de dezlegare pentru cei prezenți, apoi preotul se dezbracă de veșminte și le pune peste credincioși, acest gest fiind un leac pentru boli.

Sfântul Mihail este cel mai venerat, el poartă cheile Raiului și este stăpânitorul văzduhului, alături de prorocul Ilie. Tot despre acest Arhanghel se spune că stă la căpătâiul celor bolnavi, dacă le este prescris să moară, în partea dreapta. În partea stângă se spune că stă Diavolul, gata să ia sufletul celui care trece în neființă. Mihail are menirea de a-l salva pe muritor, retezându-i Necuratului capul cu sabia. Dacă bolnavilor le este dat să moară, Mihail stă la la picioarele lor.

Pentru că cei doi Arhangheli sunt văzuți ca păzitori ai oamenilor, în credința populară se spune că data de 8 noiembrie este cea mai potrivită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai și spre viață de Apoi.

Îndeletnicirile casnice sunt interzise în această zi, iar cei care nu respectă această regulă vor avea parte de chin înaintea morții.

În regiunile montane, Arhanghelii sunt considerați ocrotitorii oilor, motiv pentru care ciobanii fac o turtă din făină de porumb în această zi și o aruncă între oi, aceasta fiind un simbol al fertilității. Dacă turta cade cu fața în sus, este semn că vor avea parte de miei, iar dacă turta cade cu fața în jos, este semn că oile nu se vor înmulți.

obiecte bisericesti, lumanari si icoane in biserica

Superstiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

Despre Arhanghelul Mihail se spune în popor că are putere asupra soarelui și a lunii, pe care le eliberează din puterea dacilor, atunci când aceștia le fură (eclipse). De asemenea, se spune că are putere asupra soției lui Scaraoțchi, Mamareaua, care vrea să dea drumul la ger pe pământ, dintr-odată. Arhanghelul o ține și dă drumul gerului pe îndelete, ca să se obișnuiască oamenii cu el.

Cum să te rogi la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

Dacă vrei ca boala să te ocolească, să scapi de rele și să ai parte numai de bucurii și noroc în viață, rostește rugăciunea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril nu numai în data de 8 noiembrie, ci în fiecare zi a săptămânii.

Rugăciunea este foarte puternică și toți cei care o rostesc îi cunosc rezultatele binefăcătoare:

„O, Sfinților Arhangheli Mihaile și Gavriile, cei ce sunteți nebiruiți apărători creștinilor, cu zidurile rugăciunilor voastre oprind toate loviturile vrăjmașilor noștri nevăzuți, dați-ne nouă mâna de ajutor ca să ne ridicăm din groapa patimilor.

Ca unii ce vă îndulciți neîncetat de vederea feței dumnezeiești și pururea înconjurați pământul, ca să pliniti voile Stăpânului, nu ne treceți cu vederea nici pe noi cei ce am alunecat prin păcat și cerem prin voi să ni se dea mare milă, ca să biruim toate necazurile acestei vieți.

Cei ce aduceți neîncetat tămâia laudelor îngerești Celui Ce este Mireasma Raiului faceți pomenire și de noi, cei ce nu mai avem îndrăzneala a ne ruga Ziditorului pentru mulțimea păcatelor noastre.

Ca cei ce stați înaintea Domnului, gata spre auzirea dumnezeieștilor cuvinte ale voii Sale, plecați urechea și auziți și suspinurile inimilor noastre, a celor ce suntem cuprinși de legăturile durerii. Ca niște milostivi slujitori ai Celui Milostiv, mijlociți pentru noi mântuirea sufletelor și împărtășirea din izvorul dumnezeieștilor daruri.

Stingeți săgețile ispitelor celor pornite asupra noastră și sub acoperământul păcii ne primiți pe noi, cei tulburați de viforul necazurilor.

Sub aripile rugăciunilor voastre ne ocrotiți pe noi, cei ce alergăm la mijlocirea voastră și îndreptați pașii gândurilor noastre pe căile înțelepciunii, ca împreună cu voi să aducem Treimii Celei de viață Făcătoare cântarea cea întreit sfântă ca pe o jertfă a nimicniciei noastre. Mijlociti pentru noi adăpare din izvoarele pocăinței și din râurile gândurilor smerite, ca trecând fără tulburare marea acestei vieți să aducem Ziditorului laudă, iar voi mulțumirea cuvenită: Slavă Ţie, Stăpâne Preasfinte, Cel Ce ne trimiți nouă ocrotitori pe îngerii Tăi, ca să stârpească neghinele patimilor și să sădească în inimile noastre florile gândurilor luminate!”

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!