Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Tradiții și obiceiuri pentru moșii de iarnă

Joi, 12.07.2018
de Sorina Corneanu

În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Judecății, creștinii ortodocși îi pomenesc pe cei adormiți. Potrivit tradiției populare, această sărbătoare este numită și „Moșii de iarnă” sau „Sâmbăta morților”, zi în care în biserică sunt pomeniți oamenii care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare.

În această zi, conform tradiției, gospodinele pregătesc bucate gustoase pe care le oferă de pomană, iar sufletele trecute în neființă vin astăzi să se hrănească din acestea, astfel încât să le ajungă până anul viitor.

Ce se dă de pomană la Moșii de iarnă

În ziua Moșilor de iarnă se dau de pomană sarmale, plăcinte calde, vin, colivă, colaci, fructe și lumânări aprinse. În Bucovina, pachetele cu pomană conțin obligatoriu plăcinte cu brânză și se împart familiilor sărace, care au mulți copii. La mormintele rudelor trebuie aprinse cel puțin două lumânări, acestea având rolul de a încălzi și lumina sufletelor celor adormiți. Conform tradiției, Moșilor de iarnă li se mai spunea și Moșii de piftii sau sâmbăta piftiilor, această zi fiind singura în care se mânca piftie. Mai mult, dacă piftia nu era în întregime mâncată în Sâmbăta morților, aceasta trebuia neapărat aruncată. În caz contrar, vara ar fi fost una friguroasă și ploioasă.

slujba in biserica

În ziua Moșilor de iarnă nu se lucrează. Femeile care nu țin cont de acest avertisment sunt pedepsite să tremure de frig precum piftia și să li se întoarcă pomana dată. Mai mult, în această zi trebuie respectate cu sfințenie toate tradițiile pentru a te feri de nebunie. Cei care iau în derâdere Moșii de iarnă, spune tradiția, vor înnebuni.

Nunțile, interzise în perioada Moșilor de iarnă

Conform tradiției creștin ortodoxe, după lăsatul secului de carne, cununiile religioase ar trebui să fie interzise, sezonul nunților redeschizându-se după Duminică Tomii din 23 aprilie. Conform scrierilor ortodoxe, Moşii de iarnă marchează începutul Sâmbetelor morţilor, care se vor încheia cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Patimilor.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!