Adela Popescu nu mai vrea un nou membru în familia ei."Nu cred că mai sunt în stare să am grijă de.."
Adela Popescu (35 de ani) este mămică de trei băieți și duce o viață extrem de palpitantă alături de familia ei numeroasă. Aceasta împarte mereu toate întâmplările hazlii cu urmăritorii de pe rețelele sociale și toți se distrează copios când văd ce au mai spus sau ce au mai făcut micuții ei și ai lui Radu Vâlcan (44 de ani). Alexandru, Andrei și mezinul Adrian îi ocupă prezentatoarei TV tot timpul liber și stă numai cu ei când nu se află la emisiunea de la Pro TV.
Sursa foto: Instagram
Micuții sunt în etapa în care descoperă lumea și au nevoie de multă grijă și de supraveghere din partea părinților. Ca să descrie momentele prin care trece, vedeta a postat o glumă pe contul ei de Instagram, atașată în descrierea unei fotografii cu ea.
„Bună! Eu sunt Adela și schimb iubiții ca pe șosete. Încep cu Alexandru pe la 19:30, continui cu Andrei și Adrian în tandem și termin cu Radu.”, a scris aceasta pe Instagram.
La „Vorbește lumea” Adela Popescu a mărturisit că este o gurmandă și îi place să încerce tot felul de preparate exotice, apoi a făcut comparație cu unul dintre băieții ei care îi seamănă leit pentru că nu s-a temut să guste făina. Copilul ei și-a dorit atât de tare să mănânce făină, încât prezentatoarea TV i-a făcut pe plac acestuia.
„Mi-am dat seama cu cine seamănă copilul meu. Cu mine. Să vă zic de ce. Ieri a mâncat făină, a zis că vrea să vadă cum e. Atunci am zis: ‘Băi, ești al meu’.”, a zis vedeta.
Adela Popescu nu mai vrea încă un membru în familie
Energia actriței este consumată în totalitate de cei trei copii și a decis că nu mai dorește încă un membru în familie în viitorul apropiat. Când micuții au cerut un animal de companie, ea s-a gândit la o soluție care să fie convenabilă pentru toată lumea. A hotărât să le facă pe plac celor mici, dar s-a gândit și la binele animalului, așa că a decis să îl lase la mama ei care va avea grijă de el așa cum trebuie.
Sursa foto: Instagram
„Îmi cer și copiii mei animăluț, dar nu cred că mai sunt în stare să am grijă de un animăluț. Dar mi-a venit o idee genială. M-am gândit să îi iau mamei mele un animăluț de care să aibă ea grijă și să se bucure copiii mei.”, a declarat Adela Popescu la „Vorbește lumea”.
Soțul Adelei Popescu a recunoscut într-un interviu acordat pentru revista Viva că o iubește la fel de mult ca la început și că face totul pentru ea. Radu Vâlcan a povestit și cum a început totul între ei, mai ales că nici nu se gândea că vor ajunge să aibă trei copii împreună.
Sursa foto: Instagram
„Am repetat și am filmat foarte mult împreună până să-mi dau seama că Adela îmi provoacă insomnii, că nu mă pot odihni gândindu-mă la ea, că mă face să uit de oboseală, că mă revigorez în preajma ei. La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu. Aș putea să zic că a fost cea mai pură, inocentă, plină de profunzime perioadă din viața mea. Iată, acum, după ani și ani, îi dedic fiecare ritm/pace/performanță obținute în fiecare dimineață la jogging. Cred că în viață nimic nu este întâmplător. Probabil că așa a fost și în cazul nostru. Niciodată nu mi-am dorit să mă așez la casa mea, n-aveam niciun motiv s-o fac. Într-adevăr, a apărut Adela ca să mă facă să-mi doresc să mă așez la casa noastră. Sunt un norocos, a apărut, atât!”, a povestit Radu Vâlcan în interviul pentru Viva.
View this post on Instagram
Ca să îi mulțumească soției pentru efortul pe care îl depune în fiecare zi cu cei mici, Radu Vâlcan i-a luat pe băieții mai mari la mare pentru un weekend și a lăsat-o pe Adela Popescu acasă doar cu bebelușul ca să se mai relaxeze puțin.
„În lumina celor postate zilele trecute, soțul meu a hotărât că e momentul să meargă la mare, doar el cu băieții. Desigur, m-am opus, dar cine sunt eu să trec peste voia bărbatului. Așa că am avut două zile doar eu și bebelușul, în care am dormit la prânz, m-am uitat la «Sex and the city», am mâncat ce nu pot să mănânc cu soțul în casă: ouă în tigaie, salam, cârnăciori prăjiți, și cât ai clipi… m-au sunat că mai au 30 km și ajung acasă. Vă spun sincer, mă bucur nespus!”, a scris prezentatoarea TV pe Instagram.
Adela Popescu a fost mai întâi actriță și a jucat în seriale precum „Lacrimi de iubire” și „Numai iubirea”, iar apoi a cochetat cu muzica și în final a ajuns prezentatoare la Pro TV, unde se află în prezent la cârma emisiunii „Vorbește lumea”. Este căsătorită cu Radu Vâlcan din anul 2015 și au o relație frumoasă, bazată pe încredere și pe respect.
Citește și: Pozele cu care Adela Popescu a topit inimile fanilor. Mai rar ceva atât de frumos și dulce!
Surse articol: Playtech, Fanatik, Click
Sursa foto principală: Instagram