Alin Oprea, dovadă de iubire cum rar s-a mai văzut. Ce mesaj emoționant i-a transmis Medanei după moartea bunului ei prieten, Ioan Isaiu. "Eu doar pe tine te am! Și vreau să fiu lângă tine până la capăt"
Moartea fulgerătoare a actorului Ioan Isaiu a lăsat în urmă multă durere, nu doar în lumea teatrului, ci și în sufletele celor care l-au cunoscut îndeaproape. Printre persoanele profund afectate de această pierdere se numără și Medana Oprea, care i-a fost apropiată actorului timp de peste două decenii.
În aceste zile grele, cel care i-a stat necondiționat alături a fost Alin Oprea. Artistul i-a transmis soției sale un mesaj extrem de emoționant, care a făcut-o pe Medana să izbucnească în lacrimi.
Medana și Ioan Isaiu au avut o prietenie de peste 26 de ani
Puțină lume știa cât de apropiată era relația dintre Medana Oprea și Ioan Isaiu. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 26 de ani, pe vremea când Medana făcea teatru și era la început de drum în actorie.
De-a lungul timpului, între soția lui Alin Oprea și Ioan Isaiu s-a legat o prietenie sinceră și discretă, bazată pe respect și afecțiune. Actorul din Cluj a rămas unul dintre oamenii importanți din viața ei, iar vestea dispariției sale a lovit-o puternic.
Potrivit mărturiilor făcute de ea pe rețelele sociale, Medana a fost devastată când a aflat că actorul s-a stins subit la doar 56 de ani, în urma unui infarct.
În ultimele zile, Medana, soția lui Alin Oprea, a ales să îi fie aproape familiei actorului și a participat atât la priveghiul organizat la Teatrul Național Cluj-Napoca, cât și la ceremonia de înmormântare de la Dej.
Alin Oprea i-a fost sprijin permanent
În tot acest timp, Alin Oprea și Medana au trecut împreună prin unul dintre cele mai dureroase momente din ultima perioadă. Artistul a încercat să îi aline suferința soției sale și i-a fost aproape la fiecare pas.
Potrivit mesajului publicat ulterior de Medana, cuvintele transmise de Alin Oprea au avut un efect profund asupra ei.
„Mesajul lui Alin, a fost un adevărat balsam pentru sufletul meu într-un moment de mare tristețe.🥹”, a mărturisit Medana Oprea pe Facebook.
Vezi, în rândurile de mai jos, ce i-a spus Alin Oprea de la Talisman soției sale îndoliate!
Alin Oprea: „Vreau să fiu lângă tine până la capăt”
Mesajul extrem de sensibil și personal, a emoționat-o profund pe Medana Oprea și a arătat încă o dată cât de apropiată este relația dintre ei:
„Tata, pe mine nu mă duce morga pentru că sensul meu este să am grijă de fetița mea până la capăt! Eu trebuie să rezist până la capăt ca să aibă băiețelul grijă de fetița lui până la capăt!
Eu de asta sunt aici, tată, lângă tine! Eu nu am copii, eu nu am părinți, eu n-am nimic! Și nu am avut niciodată în realitate! Eu doar pe tine te am, tată! Și vreau să fiu lângă tine până la capăt! Vreau să am grijă de fetița mea în fiecare zi, în fiecare noapte, până la capătul timpului! Te iubesc! Și, și după capătul timpului, te caut eu!”, i-a zis soției Alin Oprea, în vârstă de 54 de ani.
O relație care a trecut prin multe încercări
De când și-au oficializat relația, Alin Oprea și partenera sa au vorbit de multe ori despre legătura puternică pe care o au și despre felul în care au reușit să își construiască o familie unită. Amândoi au lăsat în urmă ce a fost și au luat viața de la zero împreună.
Amintim însă că Alin Oprea este tatăl a doi copii concepuți în timpul fostei căsnicii, dar a ales să meargă mai departe fără ei, după ce aceștia s-au situat de partea mamei lor în scandalul dintre el și fosta soție.
Artistul, cunoscut încă din perioada Talisman, a spus în repetate rânduri că Medana a devenit omul care i-a adus echilibru și liniște.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Click, Facebook, Kfetele
Tags: Alin Oprea, Ioan Isaiu, Medana, Vedete Romania