Alin Oprea este în scandal cu fosta soție, dar Medana are o relație exemplară cu fostul soț
Scandalul dintre Alin Oprea și fosta soție, Larisa Uță, pare un coșmar fără sfârșit pentru toate părțile implicate. La mijloc în toată această poveste nu sunt doar copiii fostului cuplu, ci și Medana Oprea, actuala soție a artistului. Și ea a mai fost căsătorită, dar a reușit să își construiască o relație de prietenie exemplară cu fostul soț. Află cum reușește să se înțeleagă cu omul de care a divorțat!
Medana Oprea și Daniel Berciu, un exemplu pentru toți părinții divorțați
Din mariajul cu Daniel Berciu, Medana Oprea are doi copii, pe Darius (18 ani) și Daria (15 ani). Ei sunt liantul dintre ei și astăzi, chiar dacă au trecut ani buni de când nu mai formează o familie. De dragul lor, foștii parteneri au rămas în relații bune și chiar petrec, din când în când, momente importante împreună. Chiar se invită unul pe altul la zilele de naștere și amândoi sunt nelipsiți de la aniversările copiilor, pe care le sărbătoresc doar împreună.
Acum, de când Alin Oprea și Medana sunt soț și soție, artistul este și el prezent la petrecerile pe care femeia și fostul soț le organizează pentru fiul și fiica lor.
Soția lui Alin Oprea a explicat, într-o postare pe Facebook, secretul unei relații armonioase cu un fost partener. Iată ce a scris Medana despre bărbatul care i-a dăruit doi copii:
„Alături de domnul Berciu, fostul meu soț, la un prânz copios, prilej cu care marcăm sărbătoarea sfântului Daniel. Pentru mine este o mare bucurie faptul că am reușit să păstrăm o relație civilizată, bazată pe încredere și respect, atât pentru noi cât și pentru copiii noștri. Dovada clară că se poate, când îți dorești cu adevărat binele copiilor. La mulți ani, dragă Daniel! Să ne trăiești sănătos și să ai parte de tot ce-ți dorești!”
Tavi Colen, mărturisiri dureroase despre cearta cu Alin Oprea. "Mi-a luat toată viața mea de artist"
„Chiar dacă viața ne-a dus pe drumuri separate, vom rămâne mereu uniți”
Partenera lui Alin Oprea a pus întotdeauna binele copiilor săi pe primul loc, așa că nu avea cum să îi întoarcă spatele tatălui acestora. Amândoi se comportă ca doi oameni maturi, așa cum sunt, și sunt conștienți că mereu vor face parte unul din viața celuilalt. Artistul nu are nimic împotriva acestei legături, mai ales că l-a cunoscut deja pe Daniel Berciu și chiar a petrecut alături de el la majoratul lui Darius, copilul cel mare al Medanei.
„Cu foarte mare bucurie l-am serbat azi pe fostul meu soț, tatăl copiilor mei, cu ocazia zilei sale de naștere. Îi dorim tot binele din lume, sănătate, bucurii nemărginite, realizări frumoase și mărețe în continuare. La mulți ani binecuvântați. Chiar dacă viața ne-a dus pe drumuri separate, vom rămâne mereu uniți și vom păstra noțiunea de familie pentru copiii noștri dragi.”, a mai scris Medana Oprea pe Facebook.
Și Alin Oprea are tot doi copii din căsnicia avută cu Larisa Uță, însă în cazul său, lucrurile arată complet diferit. Cei doi, ambii majori, refuză să păstreze legătura cu el și îl consideră vinovat pentru destrămarea familiei.
În prezent, Alin Oprea, în vârstă de 52 de ani, are tot ce își dorește, mai puțin prezența copiilor de care îi este foarte dor. Exceptând această situație delicată, viața lui a căpătat un nou sens de când a întâlnit-p pe Medana, iar lângă ea a găsit adevărata fericire.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Radioimpuls, Click, Romaniatv
Tags: Alin Oprea, Medana, Vedete Romania