Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Armie Hammer, viața sordidă din spatele zâmbetului angelic: acuzații de viol, canibalism, violență fizică extremă și porniri perverse

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Armie Hammer, în vârstă de 34 de ani, unul dintre starurile în ascensiune de la Hollywood și un actor ofertat și extrem de bine cotat, se află în centrul unuia dintre cele mai mari scandaluri din lumea cinematografică. Bărbatul cu ochi albaștri, pătrunzători, zâmbet răvășitor și cu un șarm magnetic, a fost numit "monstru" după divorțul de fosta lui soție, ce a scos la iveală un comportament sexual nefiresc și necunoscut al acestuia.

Viața lui Armie Hammer pare perfectă: o soție iubitoare, doi copii minunați, dar și o carieră înfloritoare în lumea filmului. Însă Armie Hammer are un arbore genealogic presărat cu comuniști ruși periculoși și magnați în petrol, iar acuzațiile ce i se aduc reprezintă o extensie a unei istorii lungi și sordide, cu droguri, sex, tulburări de comportament și trădare. Mulți bărbați din familia Hammer au o latură întunecată, care se profilează în cinci generații consecutive și care se pare că a fost moștenită și de actor. 

armie hammer intr-o secventa din filmul

Sursa foto: Captură YouTube

Presa internațională a explodat în luna ianuarie, în urma publicării pe Twitter a unor mesaje private pe care Armie Hammer le-ar fi trimis unei femei, în timp ce era căsătorit cu prezentatorea TV Elizabeth Chambers. Publicația Varierty o numește "cea mai bizară poveste cu celebrități a lui 2021", iar actorul și-a văzut viața prăbușindu-se în jurul său după devoalarea acțiunilor sale scandaloase. 

Departamentul de Poliție din Los Angeles a început deja o anchetă în acest caz, în timp ce Armie Hammer nu a dorit să se retragă din proiecte importante de televiziune, cum ar fi serialul "The Offer" sau comedia romantică "Shotgun". Însă, producătorii au fost îngrijorați că scandalul va afecta profitabilitatea și i-au cerut actorului să facă un pas înapoi, scrie Insider.com. 

Armie Hammer, alături de Lily Collins și Julia Roberts, în filmul "Mirror, mirror", aprilie 2012

Armie Hammer - de la star hollywoodian, la "monstru" canibal

Furtuna mediatică din jurul actorului a început în ianuarie 2021, atunci când o femeie, pe nume Effie Angelova, a publicat mai multe mesaje intime pe care a susținut că Armie Hammer i le-ar fi trimis ei, dar și altor femei, în anul 2016, dar unele și din februarie 2020.

Armie Hammers, alături de actrița Lily James, în producția Netflix Rebecca, octombrie 2020

Effie Angelova a dezvăluit că a fost violată de actor, în anul 2017. Toate au fost date, practic, în timpul mariajului de 10 ani al actorului cu Elizabeth Chambers, care a declarat că a știut că actorul a înșelat-o, inclusiv cu actrița Lily James, alături de care a jucat în filmul "Rebecca", în 2020. 

armie hammer o tine in brate pe effie angelova, femeia care l-a acuzat ca a violat-o in 2017

Armie Hammer și Effie Angelova. Sursa foto: Imgur

Mesajele postate pe rețeaua de socializare s-au viralizat cu o viteză incredibilă, după ce au fost redistribuite de alte conturi, cu sute de mii de urmăritori. În acestea se vorbește despre practici îngrozitoare, sadomasochiste și apucături de canibalism. Deși până la acest moment nu a fost confirmat în mod oficial că acele mesaje aparțin actorului, pe contul lui Effie Angelova au apărut și mai multe povești din partea altor femei care, fie au avut o relație cu actorul pentru mai mult timp, fie au fost supuse unor abuzuri în urma unor aventuri de o noapte. 

Citește și: Scandalurile sexuale de la Hollywood: top 15 vedete care au fost prinse înșelând

Ulterior, pe 13 ianuarie, Armie Hammer a confirmat, într-un interviu pentru revista People, că se retrage producția filmului "Shotgun", unde trebuia să filmeze alături de Jennifer Lopez. Actorul și echipa lui au negat vehement acuzațiile.

"Nu răspund acestor acuzații, dar în lumina atacurilor false și tendențioase asupra mea nu pot să-mi părăsesc copiii cu bună știință timp de patru luni, pentru a filma în Republica Dominicană. Reprezentanții companiei de producție mă susțin și le sunt recunoscător pentru acest lucru", a declarat actorul. 

Soția lui Armie Hammer, terifiată de cele aflate

În urma scandalului mediatic, soția lui Armie Hammer, Elizabeth Chambers, alături de care are doi copii, a decis să depună actele de divorț pe motivul unor "diferențe ireconciliabile", cerând, totodată, custodia unică a fiului lor Ford, în vârstă de trei ani și fiicei lor, Harper, de șase ani.

armie hammer alaturi de fosta lui sotie, elizabeth chambers, stau imbratisati in timp ce privesc inainte si zambesc

Sursa foto: Instagram

Amănuntele despre comportamentul deviant al soțului său au speriat-o teribil pe Elizabeth Chambers, iar surse din preajma acesteia au dezvăluit că nu a știu despre mesajele lui către alte femei, deși a fost conștientă de faptul că i-a fost infidel, pe parcursul mariajului.

"Multe dintre femeile care au primit astfel de mesaje de la el au luat legătura cu Elizabeth și cu toate că la început ea nu a vrut să creadă, acum știe că ele spun adevărul. Armie are o latură despre care ea nu a știut. Fie a fost acolo mereu acea parte a personalității lui și el a ascuns-o, fie s-a dezvoltat pe parcurs", a comentat sursa, conform USMagazine.

Potrivit unui articol publicat în revista Vanity Fair pe data de 11 martie, soții Hammer începuseră terapia de cuplu cu câteva luni înainte, însă dezvăluirile șocante au fost picătura care a umplut paharul. Actorul a petrecut toată perioada de pandemie alături de familia lui în Insulele Cayman, iar toate acele luni în care a fost nevoit să stea acasă, din cauza restricițiilor, și-au pus amprenta asupra lui.

Armie Hammer era atât de disperat să scape de acolo, încât a rezervat un zbor înapoi către SUA. O sursă apropiată de Elizabeth Chambers susține că decizia sa de a fugi de familia lui într-un context delicat a fost ultima greșeală într-o căsătorie care fusese deja afectată de infidelitate. 

armie hammer alaturi de fosta lui sotie, elizabeth chambers și cei doi copii ai lor, ford și harper

Sursa foto: Instagram

Deși, inițial, Elizabeth Chambers nu a dorit să comenteze cele apărute în spațiul public, ea a publicat un mesaj în februarie prin care și-a exprimat sprijinul către femeiele care au fost victime ale unui abuz sau agresiune, de orice fel.

"Stau deoparte, dar ascult și voi continua să ascult aceste probleme. Nu am realizat cât de multe nu știam. Susțin pe oricine își dorește să caute ajutor după ce a suferit un abuz sau o agresiune. Sunt alături de voi", a scris fosta soție a actorului, pe Instagram.

Acuzații de canibalism, violență fizică și abuzuri

Apucăturile canibalice ale actorului au fost descrise de o fostă iubită, o femeie pe nume Courtney Vucekovich, în vârstă de 30 de ani, care a povestit pentru publicația Page Six, că actorul a abuzat-o emoțional și a fost atât de traumatizată de experiența sa, încât a avut nevoie să se interneze la o clinică de reabilitare din cauza abuzului emoțional și fizic. În plus, a declarat că el i-a spus la un moment dat că își dorește să îi rupă o coastă, apoi să o frigă pe grătar și să o mănânce.

Armie Hammers în filmul "Call me by your name", octombrie 2017

Citește și: Droguri, crimă și legături cu mafia: drumul către celebritate al Sofiei Vergara

Și alte foste iubite, precum studenta Paige Lorenze, dar și scriitoarea Jessica Ciencin Henriquez, au făcut front comun împotriva starului și au susținut vor ca adevărul să iasă la iveală, iar Armie Hammer să plătească pentru tot ceea ce a făcut.

"Dacă tot vă întrebați dacă acele mesaje sunt veridice sau nu mai bine începeți să vă întrebați de ce trăim într-o societate în care acțiunile abuzatorului sunt puse la îndoială, dar declarațiile victimelor nu sunt crezute în primă instanță ", a spus Jessica Ciencin Henriquez, pentru Daily Mail.

armie hammer intr-o secventa din filmul

Sursa foto: Captură YouTube

Cu toate că situația nu îi este deloc favorabilă, Armie Hammer este apărat de către avocații săi, care susțin că informațiile apărute în presă nu au ca scop decât fragilizarea reputației sale și că orice relație extraconjugală pe care a avut-o actorul a fost un act discutat și consensual.

Anchetat de polițiști

În prezent, Departamentul de Poliție din Los Angeles investighează acuzațiile de viol care i se aduc actorului, scrie Insider.com. Armie Hammer colaborează cu organele competente și speră ca tot acest scandal să nu îi distrugă în totalitate șansa de a-și continua cariera strălucită de la Hollywood. 

Surse articol: Insider / VanityFair / USMagazine

Sursa foto principală: Captură YouTube / Captură YouTube

Surse foto: Instagram, Captură YouTube

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.3 (6)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro - vedete

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Tot ce am aflat din interviul lui Meghan și Harry cu Oprah: mărturisirile fără precedent făcute de cei doi sunt tulburătoare (29411 vizite)
    2. Gina Pistol, primele declarații după ce a devenit mamă (20535 vizite)
    3. Povestea de viață a lui Carmen Iohannis - detalii neștiute despre viața ei de dinainte de a deveni Prima Doamnă a României (16514 vizite)
    4. Gina Pistol și Smiley au devenit părinți pentru prima oară! (16114 vizite)
    5. Cum arăta Oana Zăvoranu în adolescență: imagini de colecție (13457 vizite)
    1. Regretata Diana, cea mai frumoasă prințesă a tuturor timpurilor, potrivit oamenilor de știință (nota 5)
    2. Gina Pistol și Smiley au devenit părinți pentru prima oară! (nota 4.6)
    3. Gina Pistol, reacție fermă, tăioasă și neașteptată la adresa celor care o critică (nota 4.4)
    4. Bărbatul ideal: Chuck Norris și-a dedicat viața îngrijirii soției bolnave, renunțând la carieră pentru a îi fi acesteia mereu aproape (nota 4)
    5. Gina Pistol, primele declarații după ce a devenit mamă (nota 4)
    1. Jennifer Aniston a devenit mamă la 52 de ani! Ce bucurie (0 comentarii)
    2. Andreea Bălan, mai sinceră ca niciodată! A vorbit despre momentele de cumpănă din viața ei (0 comentarii)
    3. Drama care i-a marcat viața Andreei Bănică! Nimeni nu știe prin câte suferințe a trecut (0 comentarii)
    4. Actorul din "Singur acasă" a devenit tată la 40 de ani (0 comentarii)
    5. Drama neștiută a uneia dintre cele mai iubite și frumoase actrițe românce din toate timpurile (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!