Capăt de drum pentru Leonardo DiCaprio și mai tânăra lui iubită, Camila Morrone, după 4 ani de relație

Capăt de drum pentru Leonardo DiCaprio și mai tânăra lui iubită, Camila Morrone, după 4 ani de relație

Alida Enache

Cam atât a fost pentru Leonardo DiCaprio și mai tânăra sa iubită! După 4 ani de iubire, actorul premiat cu Oscar și frumoasa Camila Morrone aleg să meargă pe drumuri separate. Nimeni nu se aștepta la asta, mai ales pentru că starul american dădea semne că este îndrăgostit până peste cap de iubita sa.

Leonardo DiCaprio (47 ani) și Camila Morrone (25 ani) își spun adio după patru ani de relație, conform publicației People. Aceștia nu au mai fost surprinși împreună încă din data de 4 iulie, atunci când au vizitat Malibu, California, relația lor începând să se răcească pe parcursul acestei veri.

Imagine cu Leonardo DiCaprio în timpul unui interviu

Cei doi artiști chiar au mers și în vacanțe separate: Leonardo DiCaprio a fost văzut petrecând pe un iaht, în Europa, alături de alt actor premiat cu Oscar, iar fosta sa iubită a vizitat St. Tropez alături de mama sa.

”S-au despărțit vara asta. Nu există resentimente. Asta a fost practic concluzia naturală”, a declarat o sursă apropiată celor doi.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Camila Morrone (@camilamorrone)

Despărțirea celor doi ține acum primele pagini ale presei de scandal din străinătate, mai ales pentru că starul din ”Inception” nu a avut niciodată o relație cu o femeie mai în vârstă de 25 de ani. El și Camila Morrone se iubesc încă din anul 2017, pe când ea avea 20 de ani, însă s-au cunoscut cu mult timp în urmă, în 2008. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Elif’in Mesaji Var (@elifinmesajivar)

Actrița avea doar 12 ani atunci când l-a văzut prima dată pe cel care urma să îi fie iubit. La vremea aceea, marele Al Pacino, care le-a făcut cunoștință celor doi, avea o relație de ani de zile cu mama Camilei. 

Câțiva ani mai târziu, cei doi actori s-au îndrăgostit nebunește unul de celălalt și au început, în secret, o relație. Marele debut ca și cuplu și l-au făcut abia în anul 2020, pe covorul roșu, la Oscaruri. Aceștia au fost văzuți împreună pentru prima oară în ianuarie 2018, în Aspen, Col.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Legends Inc. (@legends.inc)

"Sunt atât de multe relații la Hollywood - și în istoria lumii - în care oamenii au diferențe mari de vârstă. Cred doar că oricine ar trebui să poată să se întâlnească cu cine vrea să se întâlnească", a declarat Camila Morrone la vremea respectivă.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by LE BANANA (@lebananas)

Legătura dintre cei doi părea să fie cu adevărat profundă, diferită de restul relațiilor pe care le-a avut DiCaprio în trecut. Actorul a fost surprins deseori în tandrețuri cu fosta sa iubită, deși acesta nu obișnuia să își expună relațiile în fața publicului. Tocmai de aceea, atât presa cât și fani din lumea-ntreagă au considerat că starul american și-a găsit, în sfârșit, sufletul pereche.

Citește și: Declarații șocante de la Meghan Markle despre relația ei și a soțului ei cu Familia Regală a Marii Britanii

Surse foto: Youtube

Surse articol: Jusjared, Mirror,, Independent

Articolul urmator
Dezvăluirile emoționante ale fiicei lui Ivan Patzaichin după 2 ani de la moartea lui
Dezvăluirile emoționante ale fiicei lui Ivan Patzaichin după 2 ani de la moartea lui
Cu ce personaj interpretat de Leonardo DiCaprio te potrivesti?
Incepe quiz
Cu ce personaj interpretat de Leonardo DiCaprio te potrivesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.