Carmen Iohannis a ajuns din nou în vizorul Danei Budeanu. Prima Doamnă a României este criticată pentru ținuta aleasă la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024

Prima Doamnă a României a ajuns din nou în vizorul criticilor de modă! Ținuta pe care a purtat-o Carmen Iohannis la ceremonia de inaugurare a Jocurilor Olimpice de la Paris a fost intens discutată în spațiul public, iar Dana Budeanu este una dintre persoanele care i-au criticat dur alegerea vestimentară.
Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice a avut loc pe 26 iulie 2024, în Paris, unde au fost prezenți mai mulți conducători de stat și partenerii sau partenerele lor. Așa cum era de așteptat, președintele României s-a prezentat la acest eveniment la brațul soției sale.

Dana Budeanu critică ținuta lui Carmen Iohannis de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice
Carmen Iohannis, în vârstă de 63 de ani, s-a obișnuit să fie ținta comentariilor făcute de criticii de modă și designerii vestimentari. Look-ul său de la încoronarea regelui Charles a fost comentat de Cătălin Botezatu, care nu a apreciat deloc asocierile făcute între piesele vestimentare și accesorii.
Acum, a venit rândul Danei Budeanu să își exprime opinia cu privire la modul în care s-a îmbrăcat Prima Doamnă la un alt eveniment de amploare. Este vorba despre ceremonia de inaugurare a Jocurilor Olimpice. Felul în care Carmen Iohannis s-a prezentat la Paris nu a fost deloc pe placul creatoarei de modă, care a transmis un mesaj tranșant în mediul online. Aceasta a dat de înțeles că ținuta soției lui Karmen Iohannis a fost total neinspirată.
Carmen Iohannis a îmbrăcat o rochie albă, peste care a adăugat o jachetă, iar în picioare a avut pantofi cu toc pătrat.

„Ce se întâmplă concret? S-a aterizat cu avionul privat la Paris? Da! Bravo! Eu sunt pentru! Intrăăăăăă la Dior și la Chanel, ia patru ținute țiplăăăăă și atââât! Chemat păr make-up la hotel și aia a fost! E Pariiis! E oriceeeee! Cum este posibil așa ceva de 10 ani??? Băăăă de 10 ani???????????”, a scris creatoarea de modă pe Facebook și pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Dana Budeanu, în vârstă de 45 de ani, este celebră pentru analizele vestimentare pe care le face ținutelor purtate de vedetele din showbiz sau de alte personalități. Are întotdeauna curajul de a spune lucrurilor pe nume și nu se teme să critice oameni importanți.
Carmen Iohannis a îmbrăcat o rochie de 1500 de euro la Ambasada României de la Paris
Înainte de Jocurile Olimpice, Klaus Iohannis și soția sa au participat la inaugurarea Casei României, la Ambasada României din Paris. Cu această ocazie, Prima Doamnă a reușit să surprindă plăcut, fiindcă a optat pentru o rochie albă cu imprimeu floral. Macii roșii au atras toate privirile!
Această piesă vestimentară aparține casei de modă Dolce&Gabbana și valorează în jur de 1500 de euro. A ales să o acceosorizeze cu o poșetă de la Christian Dior, care costă 2850 de euro.

Iată cum a comentat ținuta jurnalistul de modă Cornel Crișan:
„Alegerea nu a fost greșită, pentru că a avut o ținută cumva de garden-party. Nu, n-are importanță cât ar costa, de exemplu, geanta sau rochia în sine, pentru că știm, sunt genți care trec de 200.000 euro, ori ea a avut o geantă de 2.000 și puțin, rochia, iarăși 1.000 și ceva de euro.
Apreciez faptul că a optat pentru o casă de modă din Franța pentru geantă și mi-ar fi plăcut, și cred că ar fi fost și mai elegant față de cei din Franța, să opteze tot pentru o casă de modă din Franța, pentru partea de rochie, pentru că este casă de o casă de modă din Italia și atunci cumva știm cu toții în moda din Italia, cu moda din Franța nu se prea înțeleg.
Drept urmare, cred că acolo e singurul retuș la care aș fi apelat. Eu, de exemplu, aș fi fost, aș fi optat pentru un full-fit en pentru o casă de mută din Franța. Dar chiar și așa, e vorba de o petrecere cumva în aer liber, de un dineu, de o recepție în aer liber și atunci funcționează partea de maci, de flori.”
Carmen Iohannis are propriul designer
Când nu alege haine de la celebrele case de modă ale lumii, soția lui Klaus Iohannis se îmbracă în ținutele create de un designer român renumit și peste hotare. Este vorba despre Eli Lăslean, creatoarea de modă care o îmbracă pe Carmen Iohannis de aproape un deceniu.
„Rochiile mele erau atât de elaborate, de clasă, spunea lumea. Doream ca ținutele mele să fie pe cele mai înalte podiumuri. (…) Mă gândeam cum să fac. Și o prietenă îmi spune să îi scriu. Așteptam să-mi fac curaj. După alegeri, la puțin timp am primit un telefon și am fost întrebată dacă aș putea să fac o rochie primei-doamne. La evenimentul pentru ziua principesei Margareta, în ziua de Buna Vestire. Toată această poveste frumoasă a început, de Buna Vestire, în 2015. A fost fantastic. M-a sunat o cunoștință comună, apoi prima-doamnă.”, a povestit Eli Lăslean, potrivit ego.ro, despre începutul colaborării sale cu soția președintelui.
Carmen Iohannis este profesoară de limba engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu. De-a lungul anilor, criticii de modă au vorbit inclusiv despre alegerile sale vestimentare de la balurile de absolvire ale elevilor săi și despre hainele pe care le-a purtat în prima zi de școală. În ciuda criticilor primite din când în când, soția lui Klaus Iohannis continuă să se îmbrace așa cum dorește, după ce se sfătuiește în prealabil cu designerul Eli Lăslean.



Surse foto: Getty images, Facebook, Facebook
Surse articol: Libertatea, Adevarul, Gandul, Libertatea, Ego