Ce a consumat Sanda Nicola ca să scape de depresie. Un aliment a fost nelipsit din dieta ei: „Aceeași mâncare poate fi medicament sau otravă”

Ce a consumat Sanda Nicola ca să scape de depresie. Un aliment a fost nelipsit din dieta ei: „Aceeași mâncare poate fi medicament sau otravă”

Ramona Jurubita

Jurnalista Sanda Nicola (45 de ani) este cunoscută pentru aparițiile avute în trecut la DIGI 24, postul de televiziune din a cărui echipă a făcut parte foarte mulți ani. Intra aproape zilnic în casele românilor și îi punea la curent cu noutățile, până când a decis să părăsească țara și să înceapă o nouă viață alături de familia ei. A luat această decizie după ce a devenit mamă, la câțiva ani de la cumpenele prin care a trecut.

În anul 2005, la numai 27 de ani, a aflat că are cancer de col uterin. S-a luptat cu boala și credea că viața ei va reveni la normal, dar apoi a urmat o altă etapă complicată, în care s-a confruntat cu tot felul de stări provocate de dezechilibrele din organism. A hotărât atunci să își schimbe radical viața, mai ales după ce un medic i-a recomandat antidepresive. Atunci s-a documentat și a descoperit că alimentația ar putea să o salveze din această situație grea. Se pare că ambiția ei de a dovedi medicilor că se poate și altfel a dat roade, căci acum este bine, sănătoasă, mama unei fetițe de șase ani pe nume Agnes.

Cea mică a observat că mămica ei consumă foarte multă carne, așa că Sanda Nicola s-a simțit datoare să îi explice atât ei, cât și celor din jur de ce are acest obicei neînțeles de unii. Iată cum și-a început explicația, rezumată într-o postare pe Facebook:

„Agnes a observat că mănânc aproape zilnic friptură și vreau de ceva vreme să vorbesc despre asta, deși nu aș îndrăzni să dau sfaturi nimănui. Dacă mă sperie cu adevărat ceva pe internet, e numărul și aplombul celor care ne spun ce să mâncăm. Aceeași mâncare poate fi medicament sau otravă, în funcție de „materialul clientului”, și nu cred să existe vreun aliment la fel de sănătos sau de nesănătos pentru toată lumea. Nici măcar spanacul sau avocado. Vreau, totuși, să împărtășesc cu voi ceva ce găsesc foarte relevant pentru relația intestin-creier.”

Sanda Nicola într-o pereche de blugi largi, un pulover roz pal și un trenci bleumarin la Castelul Jehay din Belgia.

Aceasta a povestit și cum a ajuns să fie din ce în ce mai atentă la dietă și cum a trecut de la un stil alimentar haotic la unul echilibrat. Se pare că disciplina este esențială și când vine vorba de mâncare.

„În urmă cu doi ani, în fața acelorași analize care indicau mai multe carențe de vitamine, minerale, aminoacizi și niște disfuncții hormonale, în principal tiroidiene, un medic endocrinolog îmi recomanda să iau degrabă antidepresive, argumentând că deranjul din organism e provocat de epuizarea psihică, iar neuronii mei se degradează iremediabil daca nu încep un tratament. Un altul, tot endocrinolog, îmi spunea că, dimpotrivă, starea generală de epuizare poate fi ameliorată doar restabilind echilibrul biochimic din organism printr-o dietă cât mai bogată în carne de vită și alte alimente de origine animală. Am ales să rămân lucidă in starea mea de rău, și să mănânc. Mâncam tot mai ordonat, având mare atenție cum combin alimentele cu suplimentele prescrise pentru ca organismul să absoarbă cât mai mulți nutrienți.”, a mai spus ea.

Drumul spre vindecare a fost lung și anevoios, dar nu a dat nicio secundă înapoi. Când a descoperit ce îi face bine, a rămas adepta acestei diete care are la bază carne de vită și alte alimente de origine animală.

„A fost nevoie de sute de fripturi și a durat foarte mult până când am ajuns la valorile normale ale tuturor analizelor, timp în care am traversat etape atât de contrastante și-mi pare acum că am fost, pe rând, trei persoane complet diferite. Arătam diferit, mă comportam diferit, raționam diferit, am perceput lumea diferit și am văzut culorile complet diferit pe măsură ce mă acomodam cu noi niveluri hormonale. Concluzia e că a fost greu, dar și gustos, și sper să mențin echilibrul construit cu atâta efort.”, a mai subliniat Sanda Nicola în postarea de pe Facebook.

Despre lupta cu depresia a vorbit și în alte conjuncturi, mai ales când persoanele din jurul ei au întrebat-o cum a reușit să depășească momentele dificile. Chiar într-un interviu acordat pentru publicația OK Magazine a explicat de ce apelează în continuare la psiholog:

„Am povestit pe larg în „Carte de identitate” despre atacurile de panică și despre anii de terapie. Încă mai merg la psiholog din când în când și voi cere întotdeauna ajutorul atunci când voi simți că nu gestionez cum trebuie anumite stări. Mintea noastră poate fi un mare aliat sau un mare sabotor, e esențial să o golim de balast și să o hrănim cu gânduri benefice.”

Acum este bine și se bucură de familia frumoasă pe care o are, după ce a învins cancerul care i-a umbrit fericirea în trecut. A început o nouă viață peste hotare, mai exact în Belgia, alături de soțul ei, Liviu Iolu, și de fiica lor, Agnes.

„Am fost timp de mai bine de 20 de ani un reporter disciplinat care și-a impus să dea randament la orice oră din zi şi din noapte, pe orice subiect i se cerea, în orice format de televiziune. Însă viaţa mea s-a schimbat enorm în ultimii ani, eu sunt altă femeie, cu alte priorităţi, care nu mai caută adrenalină, ci mai degrabă echilibru, care vrea mai mult timp şi mai multă tihnă pentru a fi cât mai disponibilă pentru familie, care vrea să fie mamă înainte de orice altceva. Iar ca să-mi permit să trăiesc aşa cum îmi doresc, am considerat că trebuie să învăţ să fac lucruri noi.”, a precizat ea pentru sursa menționată anterior.

Liviu Iolu și Agnes, soțul și fiica jurnalistei Sanda Nicola, mâncând înghețată în parc
Liviu Iolu și Agnes, soțul și fiica jurnalistei Sanda Nicola

Fosta prezentatoare de știri de la DIGI24 păstrează legătura cu admiratorii săi din România prin intermediul rețelelor sociale și își împărtășește întotdeauna experiențele cu ei, așa cum a făcut și acum, când a venit vorba despre regimul ei alimentar.

Eugenia Șerban a învins două tipuri nemiloase de cancer și acum privește cu încredere spre viitor! Ce planuri are superba actriță

Surse foto: Facebook, FacebookFacebook

Surse articol: RomaniatvOkmagazineUnica

Articolul urmator
Viata lui Ștefan Iordache. Actorul a iubit aceeași femeie timp de 40 de ani, dar a plecat din viață cu regretul că nu a avut copii
Viata lui Ștefan Iordache. Actorul a iubit aceeași femeie timp de 40 de ani, dar a plecat din viață cu regretul că nu a avut copii
Ce tip de mancare te defineste?
Incepe quiz
Ce tip de mancare te defineste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.