Ce a postat Oksana Ionașcu pe rețelele sociale la scurt timp după ce s-a scris în presă că a fost înșelată. "Lupta îți epuizează puterea"

Oksana Ionașcu adâncește misterul în cazul presupunerilor legate de căsnicia ei cu influencerul Cezar Ionașcu! Vezi ce a postat aceasta la scurt timp după ce presa a început să vuiască despre problemele dintre ei și despre așa-zisa infidelitate a soțului său.
Cezar Ionașcu, în vârstă de 45 de ani, a negat multe dintre speculațiile din presă, dar a recunoscut că el și soția traversează o perioadă mai grea. Nu a dorit însă să facă publice motivele neînțelegerilor pe care le au, ci doar și-a asigurat urmăritorii că nu a fost infidel, așa cum s-a scris în presa mondenă.
Ce a postat Oksana Ionașcu după ce s-a speculat că l-a dat afară pe Cezar Ionașcu
Showbiz-ul românesc a luat foc după ce s-a zvonit că influencerul Cezar Ionașcu are amantă și că partenera lui de viață l-ar fi dat afară din casă după ce l-ar fi prins în fapt. S-a spus inclusiv că aceștia s-ar afla în pragul divorțului. Deși niciunul dintre ei nu a confirmat această ipoteză, Oksana Ionașcu a dat de înțeles că relația lor se află în impas și că are de făcut alegeri grele.

Ultimul mesaj postat de soția lui Cezar Ionașcu pe Instagram i-a făcut pe urmăritorii ei să-și pună întrebări. Iată ce a scris, la general, despre lupte și pierderi, dând de înțeles că acum se află într-o luptă interioară:
„Nu te împotrivi! Oricât de mari ar fi valurile – nu lupta cu ele. Oricât de tare ar bate vântul – nu încerca să-l ții pe loc. Lupta îți epuizează puterea. Rezistența face drumul mai lung.
Când încerci să ții ceea ce este inevitabil, acesta te sfâșie. Când te agăți de ceea ce pleacă, mâinile ți se strâng în pumni și îți pierzi capacitatea de a primi. Când te închizi din frică, fluxul nu poate trece prin tine.
Dar dacă vei permite… Dacă vei permite ca totul să fie. Dacă îți vei permite să respiri. Dacă vei permite vieții să se desfășoare așa cum dorește – vei vedea că furtuna nu distruge, ci purifică. Că haosul nu sperie, ci eliberează. Că pierderea nu este sfârșitul, ci începutul.
Permite. Și privește cum totul își găsește locul potrivit. Cu Bucurie, Dăruire, Iubire și Recunoștință Oksana Ionașcu!”
Deși nu a folosit deloc cuvântul „divorț”, Oksana Ionașcu i-a făcut pe mulți să creadă că acesta este, de fapt, „inevitabilul” despre care vorbea în postare.
În trecut, atât ea, cât și Cezar Ionașcu au trecut prin divorț, căci mai au câte o căsnicie la activ.
Mariajul perfect nu există?
De-a lungul anilor, cei doi au promovat în repetate rânduri valorile pe care ar trebui să se bazeze o relație sănătoasă și armonioasă, dând impresia celor din jur că au o căsnicie perfectă și că nimic nu îi poate despărți.
Oksana Ionașcu a născut acasă cinci copii în timpul mariajului ei cu Cezar Ionașcu. Aceasta mai are o fiică adolescentă dintr-o fostă relație, dar de câțiva ani buni trăiesc toți, ca o familie.
În imaginile pe care le postau pe rețelele sociale se vedea că soțul Oksanei Ionașcu nu face diferențe între copiii lor și fata ei.
Cei doi sunt căsătoriți din 2017, de pe vremea când copila era destul de mică, așa că aceasta a crescut avându-l pe el drept figură paternă în casă.
„Adevărul devine imposibil de ascuns”
Să fi uitat cei doi să-și urmeze propriile sfaturi de au ajuns acum în impas? Păreau „experți” în iubire și întotdeauna și-au făcut declarații de dragoste în văzul lumii. Totuși, este posibil ca problemele în cuplu să fi existat de mai multă vreme. La asta s-au gândit urmăritorii care au încercat să privească dincolo de cuvintele pe care aceasta le-a scris pe rețelele sociale în timpul unui retreat în Bali.
„Anul 2025 nicidecum nu este un an blând sau comod! Dar este un an necesar! Ne va smeri pe toți. Este anul în care adevărul devine imposibil de ascuns. În toate aspectele existenței umane se va manifesta.
Și cei care rezistă schimbării vor fi zguduiți din temelii. Fie vor pleca prin moarte, fie vor intra într-un ciclu de transformări foarte dificile, ca să poată recunoaște adevărul.”, transmitea Oksana Ionașcu, din Bali.
Important de menționat este că, pe site-ul ei oficial, Oksana Ionașcu se autointitulează „soție fericită și mamă împlinită”. De când este mamă a șase copii, Oksana Ioașcu radiază de fericire și reușește să își împartă timpul între carieră și familie.



Surse foto: Instagram, Instagram, Instagram, Instagram
Surse articol: Libertatea, Cancan, Cancan