Cher, mireasă la aproape 80 de ani? Vedeta ar fi pregătită să-i spună marele „DA" iubitului cu 40 de ani mai tânăr

Cher, mireasă la aproape 80 de ani? Vedeta ar fi pregătită să-i spună marele „DA" iubitului cu 40 de ani mai tânăr
Ramona Jurubita
Joi, 11.12.2025

Cher continuă să sfideze convențiile, vârsta și prejudecățile, la fel cum a făcut-o întreaga ei carieră. Diva incontestabilă a muzicii pop, aflată în pragul vârstei de 80 de ani, ar fi gata să îmbrace din nou rochia de mireasă și să pășească la altar alături de iubitul ei cu patru decenii mai tânăr, rapperul Alexander „AE” Edwards.

Informațiile, apărute în presa internațională, au aprins imaginația fanilor și au readus în discuție povestea de iubire atipică și intensă dintre cei doi.

Potrivit unor surse citate de publicații precum Daily Mail și Page Six, Cher și-ar dori ca marele eveniment să aibă loc chiar înainte de aniversarea de 80 de ani, în luna mai a anului viitor. O alegere cu puternică încărcătură simbolică, mai ales că artista nu a mai fost căsătorită de aproape jumătate de secol, după încheierea mariajului cu Gregg Allman, în 1979.

Viața lui Cher, artista cu talent uriaș, descoperită din întâmplare de bărbatul în casa căruia era menajeră

„Momentul perfect pentru ca ea și Alexander să oficializeze relația”

Ajunsă la 79 de ani, Cher trăiește una dintre cele mai intense povești de iubire din viața sa. Deși a fost căsătorită de două ori, cu Sonny Bono, între 1964 și 1975, și cu Gregg Allman, între 1975 și 1979, ambele fiind căsnicii eșuate, aceasta nu a încetat să creadă în iubire.

Acum este mai fericită ca niciodată, în ciuda celor din jur care critică diferența de vârstă dintre ea și partener. Iubitul lui Cher are doar 39 de ani, ceea ce înseamnă că este cu fix 40 de ani mai tânăr decât ea.

„Cher nu dă doi bani pe acest detaliu și amândoi sunt pregătiți să aibă un angajament unul față de celălalt. Ea vede aniversarea de 80 de ani ca momentul perfect pentru ca ea și Alexander să oficializeze relația.”, ar fi spus o sursă din anturajul ei pentru presa străină.

„Ei nu trăiesc viața mea”

În noiembrie, într-o discuție savuroasă la CBS Mornings, Cher a fost întrebată direct despre diferența de vârstă de 40 de ani. Răspunsul ei a devenit viral:

„Și ce dacă? Ei nu trăiesc viața mea. Nimeni nu știe ce se întâmplă între noi, dar ne distrăm grozav împreună.”, i-a spus ea lui Gayle King.

Vedeta a mai spus că Alexander îi repetă frecvent că spiritul ei se menține tânăr, chiar dacă anii mai adaugă câte o cifră în dreptul vârstei sale.

„Îmi spune mereu „Da, înaintezi în vârstă, dar spiritul tău e tot mai tânăr!”. Râdem tot timpul. Îl iubesc pur și simplu. Cred că este frumos, este foarte talentat… unul dintre cei mai talentați oameni pe care i-am cunoscut vreodată.”, a mai zis artista.

Va exista sau nu o nuntă între Cher și Alexander Edwards?

Deși relația lor merge extraordinar, după cum a confirmat chiar vedeta, se pare însă că informațiile despre nuntă ar fi doar simple zvonuri la acest moment.

Reprezentantul lui Cher a intervenit ulterior, afirmând pentru Page Six că zvonurile privind apropiata nuntă sunt „neadevărate”. Declarația nu a oprit însă speculațiile, mai ales că relația dintre cei doi pare mai stabilă ca oricând.

În 2025, Cher a avut tot mai multe apariții publice alături de partenerul său și de câțiva ani continuă să își asume această poveste intens criticată de public. Totuși, adevărații ei fani o acceptă așa, cu bune și rele, indiferent de alegerile pe care le face în plan personal.

Arată absolut fabulos, întinerește pe zi ce trece! Ce face Cher ca să se mențină tânără și în formă, la peste 75 de ani

Vezi galeria foto » Cher, mireasă la aproape 80 de ani? Vedeta ar fi pregătită să-i spună marele "DA" iubitului cu 40 de ani mai tânăr. Vedeta împlinește 80 de ani în mai 2026 Cher, mireasă la aproape 80 de ani? Vedeta ar fi pregătită să-i spună marele "DA" iubitului cu 40 de ani mai tânăr. Cântăreața are 79 de ani

Surse foto: Getty Images

Surse articol: PagesixDailymailHumenglish

Tags: Vedete internationale

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe