Cum arată astăzi Draga Olteanu Matei. Din femeia voinica s-a transformat într-o umbră

Cum arată astăzi Draga Olteanu Matei. Din femeia voinica s-a transformat într-o umbră

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Sunt ceva ani de când Draga Olteanu Matei, una dintre cele mai îndrăgite actrițe, s-a retras din orașul ei de suflet, București, la Piatra Neamț, locul de unde era soțul ei, care a murit acum patru ani. După decesul lui, simpatica actriță a devenit din ce în ce mai singură, mai ales că nu a avut parte de copii.

Recent, a apărut într-un interviu, după moartea altei mari doamne a filmului românesc, Tamara Buciuceanu, pentru a împărtăși amintiri emoționante despre această prietenă de suflet. Cu această ocazie, spectatorii au putut constata transformarea incredibilă, care a făcut-o aproape de nerecunoscut pe fermecătoarea „Coana Chirița”.

draga olteanu matei

Sursa foto: Pinterest

Actrița a slăbit foarte mult

La începutul acestui an, Draga Olteanu Matei, în vârstă de 86 de ani, s-a confruntat cu probleme destul de grave de sănătate, care i-au afectat ficatul, pancreasul și fierea și a stat o perioadă internată în spital. Cu toate că acum starea sa de sănătate este stabilă, a slăbit foarte mult și a ajuns o umbră a femeii voinice de odinioară.

draga olteanu

Sursa foto: captură youtube

Însă actrița își păstrează încă zâmbetul cald și nu se dă bătută. Acasă la ea se bucură de liniște și de priveliștea munților din Piatra Neamț:

„Aici stau la o prietenă foarte bună. Soțul meu s-a grăbit să plece, dar asta nu înseamnă că sunt singură, e cu mine în permanență. Stau aici pentru că sunt oameni extraordinari, pentru că îmi place mult locul. Bucureștiul e satul meu natal, îl porți cu tine oriunde ai merge”, a declarat Draga Olteanu-Matei pentru emisiunea Teo Show de la Kanal D.

O carieră de jumătate de secol

Îndrăgita actriță de comedie a debutat în anul 1956, în piesa „Ziariștii”, de Alexandru Mirodan. A jucat mai ales pe scena Teatrului Național din București, dar și în numeroase filme și la televiziune, având un palmares foarte bogat ce include peste 50 de piese de teatru, 90 de filme și 100 de roluri în televiziune.

S-a făcut remarcată drept cea mai simpatică și volubilă „Coană Chirița” (1986-1987), dar a jucat și în numeroase alte filme, precum „Gaițele” de Kiritescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Baiesu etc. Pe scena Teatrului Național a mai jucat în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în „Crima pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.

draga olteanu

Sursa foto: Pinterest

Ne-a făcut să râdem adesea în programele de varietăți și de Revelion, mai ales în memorabilul cuplu Nea Mărin–Veta, în care a jucat alături de regretatul Amza Pellea. În 2002, a fost decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care a dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș, Draga Olteanu Matei a primit, alături de Tamara Buciuceanu Botez, decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, din partea Casei Regale a României.

Cu toate că anii au trecut și rolurile cu care ne-a încântat odinioară au devenit amintire, Draga Olteanu Matei continuă să fie o prezență de aur a artei românești, căreia publicul îi datorează multe dintre zâmbetele sale.

Surse foto: Pinterest, captura youtube

Articolul urmator
Cum arată casa din Buftea în care locuiește actrița Tora Vasilescu
Cum arată casa din Buftea în care locuiește actrița Tora Vasilescu
Ce element te ghidează din umbră?
Incepe quiz
Ce element te ghidează din umbră?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.