Cum și-au îmbunătățit Prințul William și Regele Charles relația odată dificilă

Cum și-au îmbunătățit Prințul William și Regele Charles relația odată dificilă

Alida Enache

Regele Charles al III-lea și Prințul William pare că sunt mai apropiați ca niciodată, deși relația lor a fost una plină de suișuri și coborâșuri până în prezent. Noile roluri, pe care și le asumă cu demnitate și devotament, dar și ultimele evenimente nefericite din familia regală nu au făcut decât să le sudeze legătura. Acum, amândoi sunt mai pregătiți ca oricând să facă lucruri mărețe împreună, conform surselor.

După moartea reginei Elisabeta din ziua de 8 septembrie 2022, Charles a urcat imediat pe tron și l-a numit pe fiul său cel mare, William, prinț de Wales. Acesta este titlul tradițional pe care îl primește moștenitorul coroanei.

Noile roluri pe care le-au primit odată cu trecerea în neființă a reginei nu au făcut decât să îi apropie pe tată și pe fiu. Este cunoscut faptul că William (40 ani) și Regele Charles (74 ani) au avut o relație plină de suișuri și coborâșuri, dar iată că responsabilitățile regale pe care le-au primit în ultima perioadă le-au sudat de-a dreptul legătura.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by KING CHARLES III (@kingcharlesoficial)

"Discuțiile despre viitorul țării și despre viitoarele lor roluri le-au întărit legătura", spune o sursă din interiorul palatului pentru publicația People.

Totuși, apropierea dintre partenerul lui Kate Middleton și monarh nu ar fi început de curând. Toate problemele cu care s-a confruntat familia regală în ultimii ani au dus la așa zisa "împăcare" dintre cei doi. Amintim că prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, au hotărât să se mute în California în anul 2020, după ce au renunțat la statutul regal, iar de atunci William a rămas mâna dreaptă a tatălui său. În plus de asta, moartea prințului Philip (aprilie 2021) și a reginei Elisabeta "i-a adus pe William și Charles mai aproape", mai spune sursa.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by KING CHARLES III (@kingcharlesoficial)

Prințul de Wales și-a dovedit cu diverse ocazii devotamentul față de familia regală și, bineînțeles, responsabilitatea pe care o are față de Marea Britanie. Încă de când părintele său a devenit noul monarh, William și-a luat în serios rolul și s-a implicat în toate activitățile palatului. Să nu uităm că el a primit și titlul de Duce de Cornwall, care a venit la pachet cu Ducatul de Cornwall, un domeniu de terenuri agricole, proprietăți și afaceri în valoare de aproximativ 1,3 miliarde de dolari.

"Voi face cam același lucru pe care îl făcea și tatăl meu. Nu sunt atât de pasionat de arhitectură - ăsta este singurul lucru.", a menționat Prințul de Wales despre Ducatul de Cornwall, care i-a asigurat lui Charles un venit de aproximativ 25 de milioane de dolari.

"Mi-ar plăcea să petreacă mai mult timp cu copiii..."

Relația dintre William și părintele său s-a îmbunătățit treptat atunci când el a devenit, la rândul său, tată. Regele Charles adoră să petreacă timp cu nepoții lui, copiii pe care fiul său cel mare îi are cu Kate Middleton, însă, din păcate, nu mereu poate face asta.

La un moment dat, Ducele de Cornwall a vorbit în mod public despre faptul că își dorește ca tatăl său să lase totul mai încet și să petreacă mai mult timp cu nepoții lui: Prințesa Charlote (7 ani), Prințul George (9 ani) și Prințul Louis (4 ani).

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by The Prince and Princess of Wales (@princeandprincessofwales)

"Mi-ar plăcea să petreacă mai mult timp cu copiii... să se joace, știți, cu nepoții. Când este acolo, este genial, dar avem nevoie de el cât mai mult timp posibil", spunea el în timpul unui interviu la cea de-a 70-a aniversare a regelui Charles.

Suveranul a luat la inimă cuvintele fiului său și a încercat, de asemenea, să lucreze la relația pe care o are cu cei trei copiii ai fiului său, după cum mărturisesc surse din palat.

William a fost conștient de problemele dintre Regele Charles și regretata Prințesă Diana

Relația dintre Regele Charles și William a avut de suferit atunci când regretata Prințesă Diana s-a hotărât să părăsească palatul. Tânărul de atunci era conștient de problemele din căsnicia părinților săi, iar relația tatălui său cu Camilla Parker Bowles nu a făcut decât să complice lucrurile.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Princess Diana Spencer (@princesdianaa)

Amintim că prima soție a monarhului a murit în ziua de 31 august 1997, în Paris. Opt ani mai târziu după tragedie, el s-a căsătorit cu actuala sa soție, Camilla, Regină Consoartă a Regatului Unit (75 ani), care i-a fost amantă pe parcursul primului său mariaj.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Camilla parker Bowles (@camillaparkerb)

Vezi și: Cum arăta Camilla Parker în tinerețe. Nu este de mirare că i-a picat cu tronc prințului Charles!

"Nu este un secret faptul că Charles și fiul său au avut parte suișuri și coborâșuri în trecut, dar relația de astăzi este foarte solidă și puternică. Se bazează pe dragoste, afecțiune și respect. Sunt pe aceeași lungime de undă în prezent, iar când Charles vorbește despre William, o face cu mare mândrie. Îl auzi adesea vorbind despre suveranitate și despre cum îi leagă aceste angajamente.", a mai mărturisit o sursă apropiată celor doi.

Citește și: Regele Charles al III-lea, dispus să acorde copiilor prințului Harry și ai lui Meghan Markle titluri regale

Surse foto: Getty

Surse articol: Vanityfair, People, Insider

Articolul urmator
Lora, mărturisiri despre relația de opt ani pe care o are cu Ionuț Ghenu. „Știu că așa s-a spus, dar n-am fost amanți."
Lora, mărturisiri despre relația de opt ani pe care o are cu Ionuț Ghenu. „Știu că așa s-a spus, dar n-am fost amanți."
Relatia ta va fi una de durata?
Incepe quiz
Relatia ta va fi una de durata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.