De ce a refuzat Ștefan Bănică să mai apară în filme. „Am spus „nu" pentru că m-am simțit mințit."

De ce a refuzat Ștefan Bănică să mai apară în filme. „Am spus „nu" pentru că m-am simțit mințit."

Ramona Jurubita

Ștefan Bănică Junior (55 de ani) este unul dintre cei mai iubiți artiști din România și concertele sale adună mii de oameni în cele mai mari săli din țară. Toată lumea îi cunoaște trecutul profesional și, cu siguranță, nu există român care să nu știe că s-a făcut remarcat odată cu rolul interpretat în „Liceenii”, celebrul film din 1986. Dar oare ce l-a făcut să se retragă din lumea filmului?

În prezent, Ștefan Bănică Junior se axează pe cariera muzicală și urcă pe scena teatrului de câte ori are ocazia, dar la filme a spus „pas”. Deși a recunoscut în nenumărate rânduri că în adolescență visa să devină actor, pare că viața l-a dus într-o direcție la care nici măcar el nu se aștepta. Acum, dacă ar fi să întrebăm tinerii de pe stradă „Cine este Ștefan Bănică Junior?”, mulți probabil ar spune că este un cântăreț care a cochetat și cu actoria în trecut. Dar adevărul din spatele acestui nume este altul, căci formarea sa profesională are la bază studii în actorie.

Soțul Laviniei Pîrva a terminat Liceul Teoretic „Ion Luca Caragiale”, promoția 1985 și cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, secția actorie, clasa profesorului Ion Cojar, promoția 1990.

Prima lui dragoste este, fără îndoială, actoria, la care nu a renunțat niciodată. Totuși, nu a mai fost văzut de ani buni jucând într-un film și nici nu a oferit un răspuns concret cu privire la această alegere. Invitat în podcastul Lianei Stanciu, a vorbit despre decizia de a refuza anumite roluri. Iată ce mărturisiri a făcut:

„Instinctiv, la primul film în care m-au luat am spus „nu". Am spus „nu" pentru că m-am simțit mințit. M-a văzut Mișu Constantinescu, mi-a zis „Ce moacă de film ai”. Aveam 14 ani când am făcut primul film. Era prieten cu tatăl meu, dar nu știa cine sunt, m-a chemat în filmul ăsta, eu am crezut că joc.
M-am dat mare la bloc, le-am zis oamenilor că plec la filmări, doar că... prima zi de filmare a fost figurație și eram pe o plută, iar la sfârșitul filmării m-au uitat pe plută. Eu am zis „Băi, eu nu mai vin, eu am crezut că mă chemați să fac ceva”, și nu m-au crezut, dar nu m-am mai dus (...)
Am spus „nu” de foarte multe ori, am refuzat multe lucruri la viața mea. Nu știu dacă am regretat, probabil nimic major, am refuzat foarte mulți bani. Chiar dacă nu aveam, dar faptul că nu mă simt bine cu conștiința mea…e nu. Să nu faci compromisuri față de profesia ta, față de publicul tău și față de tine. Eu consider că nu am făcut compromisuri, nu.”

Primul film în care a jucat a fost „Eroii nu au vârstă” (1984), pe vremea când nu împlinise încă 15 ani. Deși a trecut mult timp de atunci, actorul încă își amintește totul și pare că nu va uita niciodată cum a primit rolul principal. Tu știai că nu îi fusese atribuit lui inițial? Se pare că mâna destinului este întotdeauna mai puternică decât deciziile oamenilor!

„Aveam 14 ani și jumătate, iar când am ajuns pentru prima oară în platoul de filmare eram ca un burete care absorbea tot. Nu trebuia să joc eu rolul principal, dar soarta a făcut ca băiatul din rolul principal să se îmbolnăvească după două săptămâni de filmare, așa că trebuia înlocuit. S-au dat din nou probe și asta a fost șansa mea și debutul meu în film, alături de nume mari ale cinematografiei românești.”, a povestit el într-un interviu acordat pentru Adevărul în 2022.

Adevărata lansare în lumea filmului a avut loc abia în 1986, când producția „Liceeni” i-a pus în valoare calitățile actoricești.

„De fapt, lansarea mea pe piață a fost odată cu „Liceenii”, intensitatea mea artistică s-a născut odată cu acest film. De atunci au trecut mulți ani. Faptul că după atâția ani încă mai am ceva de spus în fața publicului îmi dă forță să merg mai departe și îmi dă convingerea că ceea ce am făcut până acum nu a trecut neobservat. Cineva mi-a spus, când eram puști, că valoarea e confirmată în timp și nu în momente de scurtă durată.”, spunea Ștefan Bănică Jr în urmă mai mult timp.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Stefan Banica (@stefanbanica.official)

Interesant este că și-a pus fanii pe jar cu o fotografie publicată pe 15 septembrie 2022, în care apare alături de Oana Sîrbu, partenera sa din „Liceenii”. În descrierea acestei imagini a pus o simplă întrebare - „V-ar plăcea să ne mai vedeți jucând împreună?” - iar urmăritorii au reacționat imediat, exprimându-și dorința de a-i revedea pe micile ecrane.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Stefan Banica (@stefanbanica.official)

Artistul a fost întotdeauna atras de lumea filmului și a teatrului, iar în adolescență nu se gândea că toată viața lui va fi pe platourile de filmare și pe marile scene. Acest lucru se datora și influenței pe care tatăl său, regretatul Ștefan Bănică, a avut-o asupra lui. Pe atunci nu lua în calcul o carieră muzicală, deși era conștient că are talent și la acest capitol. Înainte de a se maturiza, considera că muzica este doar o pasiune.

„Eram un amestec de timiditate și determinare. Aveam visuri, ca orice adolescent. Asta spun și azi în concertele mele, că adolescența mi se pare cea mai frumoasă perioadă din viața unui om, tocmai pentru că vârsta îți dă posibilitatea să visezi, să nu ai limite. Îmi doream să devin un actor bun, din ce în ce mai bun, să fac teatru, să fac filme, să fac showuri de televiziune, așa cum îl văzusem pe tata cu Stela Popescu. Nu mă gândeam foarte mult la muzică atunci, deși visam cu ochii deschiși să cânt în fața unei săli pline de oameni, care veneau doar pentru mine. În perioada aceea nu prea exista ideea unui actor care să facă teatru „serios”, adică piese clasice de Shakespeare, Cehov, Ibsen, și care să aibă și propriile concerte, cu compozițiile și versurile proprii. Și să mai cânte și la un instrument. Ori, ori! Și atunci, din această cauză, muzica nu intra în vizorul meu ca o parte din meseria mea, era doar un hobby.”

Deși, odată cu trecerea anilor, a făcut mai mulți pași spre muzică, fostul soț al Andreei Marin nu va uita niciodată cum a început totul și de unde a pornit succesul său. Ba mai mult, recunoaște că fără actorie nu ar fi ajuns unde se află astăzi.

„Actoria, pentru mine, este baza a tot ceea ce fac, e profesia care îmi dă posibilitatea să fiu altcineva, care îmi ascute simțurile, care mă face să-mi doresc să cunosc mai bine oamenii și care îmi dă o satisfacție greu de egalat. Actoria e, pentru mine, pasiune, disciplină, dăruire, fixare și măsură.”

Cele mai multe lecții de viață le-a primit de la tatăl său, care i-a călăuzit pașii în drumul profesional și care l-a inspirat, făcându-l să îi calce pe urme. De la el să fi învățat oare și că nu trebuie să accepte orice rol, ca să lipsească o vreme din lumina reflectoarelor și să îi lase pe fani să îi simtă lipsa? Iată ce dezvăluire a făcut în interviul pentru Adevărul:

„Poate una dintre cele mai importante lecții a fost că „actoria înseamnă fixare și măsură” și că e bine ca publicul să te dorească, nu să se plictisească de tine.”

De-a lungul anilor, Ștefan Bănică Junior a recunoscut că se preocupă de viitorul copiilor săi și că încearcă să le ofere cele mai bune sfaturi, așa cum a primit și el de la tatăl lui. Abia când a devenit părinte a înțeles temerile pe care le avea Ștefan Bănică pe vremea când el era doar un puști.

„Nu știam atunci ce însemna viața de actor, puteam doar să-mi închipui sau să intuiesc. Tatălui meu, probabil, îi era frică să nu clachez în această profesie, să nu fiu apăsat de renumele lui. Dar asta și pentru că nici eu, la rândul meu, nu-i arătasem sau nu-i demonstrasem că-mi doresc cu adevărat să fiu actor. Și atunci, cred că avea senzația că e vorba doar de un moft, așa cum îi spun și eu azi lui Radu Ștefan, să nu fie o formă fără conținut. Această frică i-a dispărut tatălui meu în momentul în care m-a văzut pasionat și implicat în tot ceea ce făceam după ce am intrat la Institutul de Teatru. Astăzi îi înțeleg perfect teama, având, la rândul meu, copii. Dar undeva, înlăuntrul meu, de mic copil am știut sau am intuit că asta am să fac și nimic altceva.”, a mai povestit el.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Radu Stefan Banica (@radustefanbanica)

În prezent, Ștefan Bănică face parte din echipa Teatrului de Comedie, acolo unde își desfășoară activitatea de ani buni, încă de la începutul anilor 2000. 

Actorul Eugen Cristea se retrage din lumea artistică! O dezamăgire imensă l-a făcut să ia decizia tranșantă: „E prea mult pentru un singur om...”

Surse foto: Facebook

Surse articol: ClickAdevarulPlaytech

Articolul urmator
Lisa Kudrow sau "Phoebe" din "Friends"! Cum a reușit să cucerească milioane de oameni în toată lumea
Lisa Kudrow sau "Phoebe" din "Friends"! Cum a reușit să cucerească milioane de oameni în toată lumea
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.