Fiica cea mică a lui Mihai Morar a fost operată de urgență. Prin ce momente greu de închipuit a trecut familia

Fiica cea mică a lui Mihai Morar a fost operată de urgență. Prin ce momente greu de închipuit a trecut familia

Ramona Jurubita

Mihai Morar (41 de ani) este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV și realizatori de radio din România. Oamenii cunosc multe detalii și despre viața lui personală, fiindcă în mediul online arată întotdeauna cele mai importante momente petrecute alături de familie și de prieteni. Recent, și-a surprins urmăritorii cu o veste despre Roua, fiica lui în vârstă de 3 ani.

Mezina familiei Morar a trecut prin clipe cumplite la finalul anului 2022, când a ajuns la spital. Ca un tată responsabil, prezentatorul și-a făcut griji pentru fetița lui, iar pentru că evenimentul l-a marcat profund a decis să lipsească o lună de pe rețelele sociale. A avut nevoie de câteva săptămâni pe care să le petreacă alături de micuța lui care a suferit o operație înainte de sărbătorile de iarnă.

Inițial, sperietura a fost mare, dar acum s-a transformat într-o lecție de viață. Roua, fiica de trei ani a lui Mihai Morar, a avut pneumonie cu acumulare mare de lichid. Problema a putut fi îndepărtată doar prin intermediul unei intervenții chirurgicale și din fericire, copila a ajuns la timp în grija medicilor care au știut cum să o trateze.

„Cu 4 zile mai devreme, vorbeam dacă să meargă sau să nu meargă la prima ei serbare de la grădiniță, iar acum diagnosticul era de pneumonie cu acumulare mare de lichid. Roua și mama ei sunt urcate în ambulanță, traversează tot orașul și ajung la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie. Mi se părea că e prea mult pentru un copil, într-o singură zi.”, și-a amintit Mihai Morar în cadrul podcastului său.

Mihai Morar în timp ce o ține în brațe pe Roua, fiica lui de 3 ani.
Mihai Morar alături de pe Roua, fiica lui de trei ani

Experiența nu va fi uitată prea curând de niciun membru al familiei. Părinții s-au speriat îngrozitor și s-au temut pentru viața ei, în timp ce micuța s-a aflat la prima ei vizită într-un spital.

„Roua nu văzuse vreun salon de spital sau vreo cameră de gardă până la vârsta ei. Ambulanțele erau doar niște jucării din camera ei, în niciun caz o realitate, numai că realitatea era mai dură de atât. La Marie Curie am aflat ce o așteaptă pe Roua. Pneumonia era atât de agresivă încât medicii au hotărât să o opereze pentru a-i drena lichidul din plămâni.”, a mai spus Mihai Morar pe YouTube.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Mihai Morar (@mihaimorar)

Mulți consideră că oamenii de televiziune sunt învățați să își ascundă vulnerabilitățile și să își expună doar poveștile frumoase de viață. Dar prezentatorul a dezvăluit și această parte mai puțin frumoasă pe care a trăit-o. De asemenea, a recunoscut că s-a simțit neputincios și că a tras o sperietură de zile mari.

„Nu știu când v-ați simțit voi neputincioși ultima oară, dar neputința de a face ceva pentru copilul tău bolnav este, sigur, cel mai greu de dus dintre toate neputințele. Cred că de la moartea bunicilor mei n-am primit un mesaj mai dureros decât ăsta.”, a dezvăluit Mihai Morar, pe Youtube.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Mihai Morar (@mihaimorar)

Vedeta de la Radio Zu a dorit să împărtășească experiența cu oamenii, din dorința de a-i atenționa cu privire la pericolele existente la fiecare pas. I-a sfătuit pe toți prietenii săi din mediul online să petreacă mai mult timp alături de cei dragi.

„N-ar trebui să mai calculăm timpul în ore, în zile și nici măcar în ani. Ar trebui să-l calculăm în momentele în care ne-am făcut griji și în momentele în care ne facem griji degeaba, și, de cele mai multe ori, ne facem griji degeaba.”, a concluzionat Mihai Morar.

În astfel de clipe dureroase, incertitudinea poate măcina sufletul oricărui părinte. Din fericire, Mihai Morar a depășit acest moment și acum este recunoscător că Roua este din nou alături de familie. Este căsătorit de aproape 17 ani cu soția sa Gabriela și au împreună trei fete: Roua (3 ani), și gemenele Mara și Cezara (14 ani).

Citește și: Mara Bănică, dezvăluiri sincere despre operațiile estetice. „Îmi pare rău că am avut silicoane prea mari. Nu am avut minte și nu am ascultat doctorul"

Surse foto: InstagramInstagramInstagram

Surse articol: CancanRedactiaA1

Articolul urmator
Dramele prin care a trecut familia lui Mihai Trăistariu. Artistul a făcut mărturisiri sfâșietoare despre trecutul care încă îi urmărește pe el și pe frații săi
Dramele prin care a trecut familia lui Mihai Trăistariu. Artistul a făcut mărturisiri sfâșietoare despre trecutul care încă îi urmărește pe el și pe frații săi
Ce rol joci în familia ta?
Incepe quiz
Ce rol joci în familia ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.